Concursul International George Enescu, competiţie dedicată pianului, viorii, violoncelului, compoziţiei, se află acum la cea de a 17-a ediţie! Condiţionările pandemice sunt teribile. 

Se speră că virusul devenit şi acesta celebru, îşi va atenua agresivitatea spre lunile primăverii, când au fost programate semifinalele şi finalele secţiilor instrumentale. Se speră ca acele momente ale departajărilor să se poată desfăşura în mod normal, în sala de concert. 

Şi nu este un simplu moft de natură organizatorică sau excesiv profesională. Identitatea de sunet, cea care aparţine fiecărui musician performer, este definitorie în stabilirea acelei particularităţi ce defineşte creaţia interpretativă. Inclusiv cultura stilistică dispune de o identitate în plan timbral coloristic. A fost cultivată? A fost educată? Se dispune, oare, de aceasta în măsură mai mare sau mai mica? Iată câteva componente ale actului performanţei muzicale artistice; sunt rafinamente ale acesteia ce nu pot fi observate decât în spaţiul de rezonanţă al salii de concert.    

În aceste zile ale lunii septembrie se desfăşoară la Bucureşti doar etapele eliminatorii, cele iniţiale ale competiţiei, fără public, în sistem on-line. În consecinţă concurenţii admişi în concurs nu au obligaţia a se deplasa la Bucureşti; fiecare dintre aceştia a expediat câte o imprimare a lucrărilor acestor etape. Rezultatele sunt publice angajând participarea celor selectaţi în cadrul etapelor susţinute la primăvară, la Bucureşti, ”in vivo”!  Este drept, participarea ”in persona” pe parcursul tuturor etapelor este relativ problematică; trebuie să ai ”în mână” un întreg program ce urmeaă a fi prezentat în câteva zile pe parcursul  etapelor successive ale competiţiei. Distanţate între ele în timp, susţinerea etapelor competiţiei devine mai lesnicioasă. 

Pe de altă parte, în cazul câtorva dintre marile concursuri internaţionale, una dintre piese este expediată participanţilor cu o săptămână sau două înainte. Eficienţa în lucru asupra materialului muzical este şi acesta un criteriu important ce poate fi cuantificat. Iată o idee ce poate fi luată în consideraţie pentru viitoarele ediţii!

Indiscutabil, competiţia se bucură de mare trecere în rândurile tinerilor muzicieni; dar şi în cazul marilor canale internaţionale Radio şi Tv.; cum este, spre exemplu, marele canal  Mezzo sau TVR. Momentele importante ale competiţiei vor fi preluate în cadul programelor U.E.R. - Uniunea Europeană Radio. 

Actualmente în cadrul celor patru secţii ale competiţiei s-au înscris aproape 300 de concurenţi; au fost admişi 272. Dar au anunţat că vor trimite imprimări audio-video, ceva mai mult de 200 de concurenţi. Imprimările vor trebui să fie elocvente inclusiv din punct de vedere tehnic-acustic, probând condiţii apropiate celor de studio audio-video.

Dar în finală, în primăvara anului 2021, competiţia se va desfăşura – sperăm ! -  ”in vivo”, la Bucureşti; vor fi selectaţi câte 6 concurenţi la fiecare dintre secţiile competiţiei. Toate adaptările, toate amănuntele privind desfăşurarea competiţiei în noile condiţii, au fost excelent expuse de directorul  Artexim, domnul Mihai Constantinescu, pe parcursul unei lămuritoare conferinţe de presă; indiscutabil, domnia sa este un eficient spirit organizatoric beneficiind de o experienţă de decenii în această privinţă.     

Avatarurile desfăşurarii diferitelor ediţii ale Concursului Enescu pe parcursul celor 62 de ani - perioadă care a trecut de la înfiinţare şi până în zilele noastre, sunt dintre cele mai captivante. Inclusiv în ceea ce priveşte aspectul istoric. Recunosc, personal am asitat la evenimente începând doar cu cea de a doua ediţie, cea din anul 1961. Initial momentele festivaliere şi competiţia tinerilor muzicieni se desfăşurau concomitent, o data la trei ani. Interesul era enorm; în rândurile studenţilor conservatorişti, a profesorilor noştri în mod special; dar şi a publicului larg. Concursul şi Festivalul deschideau o poartă către ”lumea liberă”, către  lumea bună. Secţiile de violoncel şi de compoziţie au fost adaugate, în mod firesc, în ultimele trei decenii. Căci, aşa cum ştim, lucrări importante au fost dedicate de maestrul Enescu, acestor instrumente. La începutul anilor 60, a fost adăugată o secţie destinată tinerilor cântăreţi, secţie dedicată cântului cultivat din punct de vedere stilistic; aşa cum Enescu însuşi îşi imagina arta cântului elevat. 

Elisabeth Schwarzkopf, Arta Florescu, Zenaida Pally făceau parte din juriu. Baritonii Dan Iordachescu şi Nicolae Herlea au fost printre primii laureaţi cu distincţie supremă. O spun deschis, reînfiinţarea acesteia se lasă aşteptată!  

Trebuie recunoscut, cu peste şase decenii în urmă, Festivalul şi concursul au fost instituite de ”conducerea superioară de partid şi de stat”, în bună parte drept mijloace de acreditare a regimului politic postbelic, totalitar; insinuându-se o continuitate a acestuia în zona tradiţională a marilor valori naţionale; chiar şi a celor europene. In mai 1955 Enescu trecuse în eternitate. Poziţia maestrului nu mai putea fi ”consultată”.  

Nu se poate uita, ulterior, în anii 80, Concursul Enescu a fost desfiinţat. Căci, se putea presupune, evidenţierea unor personalităţi de strălucită pregnanţă putea face concurenţă în plan public, cuplului dictatorial. Ulterior, în anii 90, competiţia a fost reînfiinţată. 

In septembrie 1958, Yehudi Menuhin şi Davil Oistrah s-au întâlnit pentru prima data pe scena Atheneului Român, intonând împreună  Concertul în re minor pentru două viori, de Johann Sebastian Bach; cu ani în urmă, fiecare în parte a parcurs această partitută în compania lui Enescu însuşi. 

Amândoi făceau parte, de această data, din juriul primei ediţii a Concursului, alături de marele muzician Sir John Barbirolli, apropiat prieten al filarmoniştilor bucureşteni. Constantin Silvestri era preşedintele secţiei de pian; din juriu mai făceau parte Claudio Arrau şi Carlo Zecchi. Primul laureat cu distincţie supremă s-a dovedit a fi fost pianistul chinez Li Min Quiang; ulterior, în anul 1991 a fost invitat să facă parte din juriu. Nu se poate uita, cu prilejul primei ediţii domnia sa a dat o versiune strălucită a celebrei lucrări Joc Dobrogean de Paul Constantinescu, lucrare impusă pe atunci de regulamentul concursului. Ulterior din acest juriu au mai făcut parte, în anul 1964, Arthur Rubinstein şi Nadia Boulanger; iar mai târziu Valentin Gheorghiu şi Dan Grigore. Era anul în care pe primul loc s-a impus marele muzician, un bun prieten al ţării noastre, pianista Elisabeth Leonskaia. In acelaşi an, cu câteva zile mai înainte, la început de septembrie, în Studioul de Concerte din Str, Berthelot, în compania Filarmonicii bucureştene, a evoluat pentru prima oară la noi în ţară, marele Zubin Mehta, solicitat în anii din urmă să preia preşedinţia onorifică a evenimentului festivalier enescian. In septembrie 1964, cu prilejul aceluiaşi concert, partea lentă a Simfoniei a 7-a de Anton Bruckner a dedicate-o memoriei dirijorullui George Georgescu, trecut în etenitate cu câteva zile înainte.           

FOTO: George Enescu şi Yehudi Menuhin

Cu totul originală s-a dovedit a fi fost şi desfăşurarea concertului de deschidere a actualei ediţii a Concursului. A fost susţinut în ultimele zile ale lunii august, în sala Atheneului Român, văduvită de publicul de concert, cu un ansamblu orchestral redus la jumătate. S-a ţinut seamă de toate rigorile situaţiei generale, actuale. Au apărut pe scenă în calitate de solişti, câţiva dintre laureaţii ediţiilor anterioare, violonista Gyehee Kim, violoncelistul Valentin Răduţiu, pianista Victoria Vassilenko; în compania ansamblului orchestral al Filarmonii, ansamblu condus de dirijorul catalan Josep Caballé Domenech. ”Brahmsodia” este titulul Triplului Concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestra, lucrare pe care compozitorul Dan Dediu a dedicate-o acestui eveniment; este de menţionat, domnia sa este laureatul ediţiei din anul 1991 a secţiei de compoziţie. Din program au mai făcut parte Concertul pentru clarinet şi orchestra de Alexandru Ştefan Murariu, tânăr compozitor din Cluj, laureat ale precedentei ediţii a concursului; lucrarea a  beneficiat de participarea solistică a clarinetistului Aurelian Băcan. 

In partea finală a concertului orchestra Filarmonicii prezentă pe podium în formaţie quasi camerală, ne-a reamintit prima Simfonie în do minor de Johannes Brahms. Recunosc, aş fi preferat ca momentul deschiderii oficiale a concursului să fi etalat în acest context special, o lucrare simfonică sau camerală de tinereţe, datorată lui Enescu însuşi.  Să o recunoaştem, susţinerea momentelor actualei ediţii marchează voinţa noastră de a trăi în muzică. Căci muzica este viaţa însăşi.      

Să o onorăm! 
Cu toată consideraţia!