azile - ultimele știri
Așa numiții clienți misterioși vor intra în azilele și centrele sociale, după modificarea legii. În funcție de constatările lor, autoritățile vor decide dacă e cazul să intervină sau nu. Termenul de „client misterios” se referă la falși clienți, care vor vedea detalii despre condițiile din interior.
Stefan Godei, administratorul unuia dintre azilele din Voluntari în care s-au descoperit nereguli ce au dus la demisia a doi membri ai cabinetului Ciolacu, Gabriela Firea și Marius Budăi, este acuzat de DNA de complicitate la abuz în serviciu.
În urma verificării verificării unor azile şi centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor vârstnice cu dizabilităţi şi celor destinate copiilor, atât publice cât şi private, au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale, iar un centru a fost închis.
Centrul pentru Resurse Juridice a publicat un document care arată că în luna ianuarie anul acesta Ministerul Sănătății a răspuns unei sesizări privitoare la situația din Centrului ”Sfântul Gabriel cel Viteaz”. Cu alte cuvinte, Ministerul Sănătății a știut.
S-a simțit cu musca pe căciulă și a fost la un pas de a recurge la un gest extrem. Este vorba despre un proprietar de azile din Constanța și Eforie Nord, care funcționau ilegal. Polițiștii au intervenit rapid și l-au sancționat pe bărbat.
Premierul Ciolacu a dispus, marți, trimiterea Corpului de Control al prim-ministrului pentru a verifica activitatea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, potrivit unor surse ale Agerpres.
Ministrul Muncii susține că nu demisia sa contează în scandalul azilelor din județul Ilfov. Budăi precizează că este important ce se va întâmpla în viitor și cum pot fi preîntâmpinate asemenea situații.
Florentin Pandele susține că nu a fost informat de subalterni despre azilul din Voluntari, acuzând că angajații instituției ar fi primit ordin să nu informeze nicio persoană despre situația din azile.
O anchetă a Buletin de București arată lista completă a instituțiilor care aveau date clare despre atrocitățile care se întâmplau în azilele din județul Ilfov. Printre instituțiile înștiințate de ce se întâmplă în centru se numără și Primăria Voluntari.
Nicolae Ciucă susține că nu a fost informat despre situația din azilele din județul Ilfov în timp ce era premierul României. Președintele PNL a precizat că partidul va cere măsuri pentru toți cei vinovați.
Poliția și DIICOT s-au autosesizat încă din luna februarie a acestui an referitor la situația din unele centre pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile, potrivit Agerpres, care citează surse oficiale.
Marcel Ciolacu a convocat mai mulți miniștri și șefi de instutiții la o ședință ce va avea loc duminică, la ora 14.00, la Guvern, după dezvăluirile din dosarul de tortură din mai multe azile de bătrâni din Voluntari.
Ministrul Muncii susține că va solicita o informare de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție Copilului Ilfov privind verificările făcute lunar la cele trei centre de îngrijit bătrâni. Budăi a precizat că a pus la dispoziția procurorilor toate probele în dosar.
Primarul din Voluntari a reacționat, într-o intervenție pentru Digi24, în urma descoperirilor din azilele de lângă Capitală. Florin Pandele susține că ceea ce s-a întâmplat în Voluntari nu trebuie să se mai întâmple în România.
Ministrul Familiei a reacționat în urma descoperirilor din azilele din Voluntari și susține că „se încearcă intimidarea mea, compromiterea imaginii mele, scoaterea mea din viața politică”.
Mai mulți medici de la spitalele de urgență Floreasca și Gerota, care evaluează și tratează bătrânii aduși de la cele trei azile din Ilfov, au declarat că nu s-au mai confruntat cu astfel de cazuri de înfometare și neglijență.
Premierul României se declară revoltat de descoperirile din azilele din apropierea Capitalei. Ciolacu a cerut instituțiilor cu atribuții în domeniu să declanșeze o acțiune națională de control în toate centrele de îngrijire și asistență din România.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, miercuri, că ancheta în dosarul exploatării persoanelor cu dizabilităţi în trei azile din localitatea Voluntari a fost una „complexă" şi a durat „ani de zile".
Căminele de la Furculeşti şi Cervenia supravieţuiesc doar în baza fondurilor alocate de Consiliul Judeţean Teleorman, după ce Ministerul Muncii a sistat la finalul anului trecut programul prin care căminele primeau finanţare de la bugetul de stat. E...
Călărăşenii cu calificare în domeniul medical pot câştiga bani frumoşi în Germania. Pentru 11,22 euro/oră, şomerii vor presta muncă de asistent generalist, în spitale sau azile şi în instituţii medicale din străinătate....
Southern Cross, cel mai mare operator britanic de case pentru îngrijirea bătrânilor, şi-a anunţat intrarea în faliment, ieri, şi suspendarea imediată a cotării sale la Bursa din Londra....
Fostele unităţi medicale de la Cervenia şi Furculeşti au rămas fără finanţarea de la Ministerul Muncii, pentru că nu s-au transformat în azile funcţionale, până la 1 iulie....
Şapte centre de îngrijire a vârstinicilor din Argeş sunt verificate dacă au autorizaţie de funcţionare şi dacă respectă prevederile legale....
A trecut mai bine de o lună de la închiderea centrelor de sănătate de la Cervenia şi Furculeşti pe care autorităţile au decis să le transforme în cămine pentru bătrâni. Unităţile fac acum primii paşi spre transformarea în azile şi au deja solicitări ...
Din cele patru spitale argeșene propuse de Ministerul Sănătății pentru desființare, doar cel de la Călinești are șanse de supraviețuire. Spitalele de la Domnești, Rucăr și Mozăceni vor fi transformate în azile de bătrâni, chiar dacă cereri de inte...
În Monitorul Oficial a fost deja publicată lista spitalelor care vor deveni azile de bătrâni: Sulina şi Babadagul au rămas oficial fără spitale....
Guvernul a hotărât săptămâna trecută ca spitale din Darabani, Truşeşti şi Sanatoriul Guranda să fie transformate în cămine de bătrâni....
Zeci de vârstnici solicită anual locuri în căminele de bătrâni unde să aibă parte de asistenţă medicală de calitate şi condiţii decente de viaţă. În prezent, azilele din judeţul Vâlcea sunt supraaglomerate, iar autorităţile susţin că numărul vârstnic...
Degeaba au negociat şefii Direcţiei de Sănătate Publică Buzău cu prefectul Paul Beganu şi au ajuns la concluzia ca doar spitalul din Pătârlagele să devină azil, iar cele din Pârscov şi Vintilă Vodă să-şi păstreze statutul de unităţi medicale, dar ca ...
Spitalele Bălceşti şi Brezoi vor deveni cămine de bătrâni, iar Maternitatea din Râmnic şi Spitalul din Mihăieşti, secţii ale Spitalului Judeţean. 9.000 de vâlceni nu sunt de acord cu desfiinţarea spitalelor şi au semnat pentru menţinerea lor....