Zece motive pentru care trebuie votat Klaus Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primul rând, de ce este necesar, acum, un astfel de decalog? Pentru că ne aflăm, după un sfert de secol, în faţa primului moment cu adevărat crucial pentru democraţia românească. Chiar dacă şi altădată om fi avut aceeaşi impresie, există destule date obiective care ne arată că lucrurile, pe plan (geo)politic, stau altfel decât acum 5, 10 sau 15 ani.

Nu mai avem de-a face, ca la precedentele alegeri, cu o simplă alternanţă la putere şi cu un banal joc democratic, ci este vorba despre o bătălie decisivă, în condiţiile în care, după o (prea) lungă perioadă de pace şi stabilitate, foarte aproape de graniţa României, taica Putin şi maica Rusie îşi arată, din ce în ce mai vizibil, colţii, nici măcar piliţi ca ai lupului din poveste. Războiul se duce, de fapt, între cei care vor continuarea aplicării legii şi cei care doresc să împiedice funcţionarea acesteia.

Voi începe cu motivele negative, adică cele care nu-l privesc direct pe Klaus Johannis, ci pe contracandidatul său (nomina odiosa!):

1. Pentru că oricine a trăit, pe propria piele, ororile primilor ani ’90 şi-a jurat să nu voteze niciodată FSN (atunci) / PSD (acum) sau orice altă încarnare a stângii, în mod evident acestea nefiind altceva, cel puţin pe parcursul vieţilor noastre, decât deghizări şi forme de supravieţuire ale PCR-ului (atât la nivel de indivizi ex-activişti de partid, cât şi la nivelul mentalităţilor de tip totalitar, al pattern-ului de a face politică, transmise sârguincios mai tinerilor membri). Este de datoria noastră să explicăm generaţiilor mai tinere, care nu au trăit acele vremuri, cum stau de fapt lucrurile (sigur, inclusiv „partidele istorice“ au fost infiltrate, după cum s-a văzut din plin, dar asumându-şi nişte platforme ideologice au trebuit să-şi asume şi un anume parteneriat cu forţele similare occidentale).

2. Pentru că „tânărul“ său contracandidat a reuşit să sintetizeze tot ce este mai odios la noua generaţie de politicieni (de fapt, la tânăra generaţie, în care ne-am pus în mod deşart speranţele după Revoluţie): arivism, carierism, incultură, superficialitate, şmecherie etc.

3. Pentru că contracandidatul său este expresia „boborului“ de cerşetori şi pomanagii, or este exact mentalitatea de care trebuie să scăpăm, dacă vrem să ne mişcăm cât de cât din loc.

4. Pentru ce li s-a întâmplat românilor din străinătate la precedentul tur de scrutin, ceea ce nu este altceva, chiar dacă nimeni nu o spune direct, decât o fraudă.

5. Pentru că oricine votează cu dreapta, adică cu mâna dreaptă, nu cu cea stângă (sigur, există şi stângaci, dar aici acţionează principiul simetriei, stânga devine dreapta, adică membrul activ, şi lucrurile rămân neschimbate). Coincidenţă sau nu, chiar şi în natură, toate ciclurile, fizice şi biologice, sunt îndreptate în sensul dreptei, nu în al stângii. Desigur, felul în care s-au aşezat, în băncile Adunării Constituante de după Revoluţia Franceză, tabăra conservatorilor şi cea a reformatorilor radicali (moment în care originează terminologia celor două concepte politice) a fost aleator, dar există şi o metafizică a istoriei, care acţionează peste capetele noastre. Din familia cuvântului „dreapta“ („droit“, „right“) fac parte cuvintele „drept“, „dreptate“, „a îndrepta“, „îndreptăţit“, pe când de la „stânga“ vin termenii „stângaci“ şi „stângăcie“ (termenul italian pentru „stânga“, „sinistra“, este şi mai sugestiv).

Şi acum motivele pozitive, cele care-l fac pe Klaus Johannis să fie mai potrivit decât un alt ipotetic candidat al dreptei:

6. În primul rând, pentru că este neamţ (mai bine zis, german, „neamţ“ provenind din termenul slav pentru teutoni, or tocmai de „marea slavă“ vrem să ne detaşăm). Să nu uităm că tot un „neamţ“, regele Carol I, este cel care a modernizat România pentru prima oară, şi ar fi frumos ca istoria să se repete în acest fel.

7. Pentru că este un etnic minoritar, iar dacă românii şi-ar alege un minoritar în fruntea lor acest lucru ar fi foarte bine văzut în lumea civilizată, spre deosebire de contracandidatul său, care are o imagine foarte proastă în Europa (faptul se poate verifica direct de la sursă).

8. Pentru că a făcut treabă bună la Sibiu (desigur, cu ajutor german, ceea ce ar fi valabil pentru noi toţi, dacă ar ajunge preşedinte), şi, aşa cum însuşi candidatul argumentează, în orice structură organizaţională, cine şi-a îndeplinit corect misiunea într-un loc este promovat la un nivel superior. „Realizărili“ contracandidatului său în fruntea guvernului sunt de faţadă, pure manipulări sau dovedite doar de articole elogioase plasate de socialiştii europeni în presa străină, precum pe vremuri cele care-l prezentau favorabil pe dictator în Occident.

9. Pentru că a avut o poziţie tranşantă pro-Occident şi pro-euroatlantism, spre deosebire de contracandidatul său, care o scaldă şi cochetează cu regimurile nedemocratice din Rusia şi China, păcălindu-ne că ar fi vorba despre... „blairism“!

10. Pentru că alegerea unui ardelean, etnic sas, în scaunul de la Cotroceni ar fi singura modalitate prin care am putea încerca să stăvilim, în viitor, o eventuală rupere a Transilvaniei de corpul ţării. Nu trebuie ca provincia (să nu uităm, aparţine statului român de nici măcar 100 de ani) să fie alipită Ungariei, ea poate rămâne ca un stat independent federal multietnic (vezi precedentul provinciei Kosovo, care nu a fost alipită – încă! – Albaniei Mari), în cel mai bun caz o „Elveţie a Orientului“, dar gravitând în sfera de influenţă germană (mai e cazul să spun în jurul cui ar gravita restul?).

„Anarhismul“ de Dâmboviţa nu e anarhism

Orice persoană de bună credinţă care a urmărit interviurile difuzate de postul TV Digi 24 cu cei doi candidaţi a putut face pe deplin diferenţa între un om serios şi un om de nimic (completare după aşa-zisele „dezbateri“ electorale: ele nu au arătat decât diferenţa dintre un „politruc“ versat, care de 14 ani face politică de partid şi nu are alt scop decât ascensiunea în carieră, şi un om dedicat, muncitor, care în aceiaşi 14 ani chiar a lucrat serios pentru comunitatea lui, nu s-a ocupat cu atât de detestata politică; sigur, un Băsescu ar fi şters pe jos studioul cu „mucea“, dar parcă nu ne doream un alt Băsescu, ci cu totul altceva). Problema este că cei care nu vor merge duminică la vot, sub pretextul unui utopic „protest“ împotriva clasei politice, nu vor avea alt rezultat decât să le facă jocurile ticăloşilor, aşadar să-l împiedice pe Klaus Johannis să ajungă preşedintele României.

Ca o paranteză, tinerii n-ar mai trebui încurajaţi, de către diverşi „activişti“ şi protestatari de profesie, să nu vină la vot sau să-şi anuleze votul, pentru că nu toţi candidaţii – şi mai ales forţele (geo)politice pe care le reprezintă – sunt la fel. O astfel de atitudine mergea acum 5 ani, poate şi acum 10 ani, dar de data aceasta, în noul context geopolitic, este de-a dreptul sinucigaşă. Anarhismul acesta teoretic este un lux pe care ţi-l permiţi într-o societate prosperă şi stabilă, dar nu mai este cazul. Chestia actuală cu protestele şi cu „indignaţii“ seamănă din ce în ce mai mult cu anii ‘60, când tinerii din Occident consumau diverse rahaturi (la bază teoretice, deşi apelul la dictatură era atunci mult mai puternic decât acum) în timp ce Uniunea Sovietica specula şi profita, dacă nu încuraja direct starea de lucruri respectivă: „anarhia“, anti-capitalismul şi anti-americanismul.

Ponta – un „Băsescu“ pe dos

Încă o observaţie: cei care se tem că, votându-l pe Klaus Johannis, îl vor perpetua pe Băsescu la Cotroceni ar trebui să observe că multe dintre trăsăturile comportamentale şi caracterologice care i se reproşează preşedintelui în funcţie (şi care, să fim drepţi, i-au asigurat mare parte din faimă şi farmec pentru votantul mediu la alegerile din 2004) se regăsesc, de fapt, la contracandidatul sibianului: şmecherie, hăhăială, tupeu, aroganţă etc., pe când stilul lui Klaus Johannis este tot ce poate fi mai diferit de „balcanismul“ şi „miticismul“ naţionale.

Principala diferenţă dintre cele două hahalere este următoarea: pe cât a fost una de filo-„licurici“, pe atât va fi cealaltă, dacă ajunge la putere, de filo-rusă, prin urmare dacă Băsescu a reuşit totuşi să schimbe ceva în ţara asta, Ponta o va înfeuda definitiv sferei de influenţă ruseşti, adică eternului „mare frate de la Răsărit“ (nu ştiu cât de filo-rus e „ortodoxul“ în forul său interior, dar evident, ca preşedinte, el nu va fi decât o marionetă în mâinile celor care-l fac acum să ajungă la putere).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite