Xi în Europa: nici un pas înapoi de la proiectul strategic de dominație a lumii
0Președintele Chinei, Xi Jinping, a efectuat vizita sa cincinală în Europa. Speranțe s-au pus în această vizită și în temele ce ar putea fi soluționate, nuanțate sau a confruntărilor ce pot fi evitate.
Însă în spațiul elementelor publice, dacă partea europeană și franceză și-au marcat elementele de interes, China nu a clipit, nu a făcut nici un pas înapoi. Doar a receptat și înțeles preocupările europene, pe care le-au reiterat Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată pe drum spre realegerea pentru un nou mandat și Președintele Franței, Emmanuel Macron. Acest lucru după vizitele anterioare ale oficialilor europene la Beijing. Dar rezultatul a fost lipsa de concesii sau nuanțări din partea chineză. Desigur, a existat dialog și în spatele ușilor închise, dar lipsa unor elemente care să răzbată public arată că eventuale revizuiri ale politicii Chinei de dominație a lumii prin specularea golurilor din politica de piață liberă va avea loc, eventual, la revenirea acasă, după evaluarea de către establishmentul chinez a situației rezultate în urma vizitei. Pe aceleași coordonate se situează și temele de securitate și cele legate de Rusia lui Putin și războiul din Ucraina.
Problemele de securitate europeană care implică statul chinez
Temele legate de situația internă a drepturilor omului în China au devenit unele marginale și abia pronunțate formal în reuniunile de nivel între UE și China. Și asta pe bună dreptate, odată ce agenda de securitate și agenda economică domină aceste reuniuni prin nivelul de impact al comportamentului Chinei asupra lumii. Xi Jinping are pe masă și înaintează două proiecte grandioase și grandomane, totodată, de natură expansionist-imperială, cu care speră să domine lumea, și care au efecte din ce în ce mai nocive asupra pieței muncii, companiilor, afacerilor și consumului global, politici concretizate în proiectul megalomanic 2049, la centenarul Chinei conduse de Partidul Comunist și care marchează dominația completă a lumii. Și nu mai e vorba despre ideologii sau sisteme. Așa cum Rusia are tradus imperialismul în teritorialitate, ocupare concretă militară a spațiului terestru, China mizează pentru ocuparea piețelor și dominația economică, alături de controlul opiniilor cetățenilor lumii.
În materie de securitate, politicile Chinei vizează angajarea Occidentului și evitarea confruntărilor militare globale și a războaielor economice. În primul caz, este vorba despre o temporizare până la momentul realizării unui arsenal nuclear, comparabil numeric cu cel al SUA și Rusiei – circa 3000 de ogive operaționale – saltul la 1000-1200 arme nucleare fiind așteptat la orizontul din 2030 (față de cele circa 300 deținute astăzi). Până la acel moment, China continuă investițiile susținute și dotarea în capabilități de ultimă generație convenționale, inclusiv un efort masiv de recuperare pe dimensiunea puterii maritime, dar cu nenumărate componente hibride, sub radar, sub nivelul confruntării directe, testate deja în Marea Chinei de Sud, cu precădere împotriva navelor de aprovizionare a avanposturilor Filipinelor.
În ceea ce privește războiul economic, obiectivul este evitarea unui val masiv de sancțiuni, a unei creșteri de taxe și blocaje ale exportului unor produse pe terțe piețe și a unor coalizări transatlantice și democratice în sensul decuplării industriei chineze de industria globală. Pe acest fond, China speculează și dificultățile interdependențelor majore ale marilor economii – schimburile cu UE fiind la nivelul a 28%, cu Statele Unite la nivelul a 25%, de unde dificultăți majore în a face o ruptură rapidă. Nu mai vorbim despre condiționările pentru accesul la piața chineză și accesul la metale rare, absolut obligatorii în tehnologia actuală.
Pe aceste coordonate globale, China încearcă să obțină la nivelul UE o ruptură de Statele Unite și abordările mai voluntariste, directe și contondente ale Washingtonului, deși impactul acțiunilor chineze este cel puțin la fel de mare și mult mai costisitor pentru Europa. Este vizată, desigur, și unitatea europeană, iar țintele acestei vizite în Europa sunt clare în acest sens. De altfel, abordările președintei UE din ultima vreme trădează această nervozitate și limitele răbdării europene care a generat acțiuni ale instrumentelor sale de protejare a pieței în fața produselor subvenționate masiv de statul chinez, a supraproducției și a preluării pieței globale pe baza regulilor economiei de piață dar fără respectarea competiției. Pentru că aici a identificat China falia în gestiunea economiei globale: în zona competiției corecte, a evaluărilor de piață și protecția pieței, a sancțiunilor anti-subvenții și anti-dumping, acolo unde mecanismele OMC sunt greoaie și dependente de toți actorii iar cele ale UE mai puțin rapide, la fel de greoaie și tehnice și reclamând timp îndelungat.
Imposibilitatea și improbabilitatea Marelui Târg China-Europa
În ceea ce privește amenințarea directă la adresa securității europene, China a avut parte de cele mai puternice semnale și este deja expusă la o situație care marchează pe de o parte hotărârea lumii democratice unitară privind susținerea Ucrainei și inacceptabilitatea agresiunii ruse, pe de altă parte are la îndemână mecanismele de ocolire a sancțiunilor prin recursul la comerțul cu produse cu dublă utilizare, susținerea bazei industriale militare a Rusiei (fără livrări directe de arme) și nevoia strategică de a nu înregistra o înfrângere pe seama Rusiei, devenită vasal de categoria a doua a sa, complet dependentă de economia, finanțele și susținerea chineză, și de care Beijingul are nevoie ca aliat în bătăliile viitoare pentru hegemonie și atingerea obiectivelor strategice de dominație a lumii.
Războiul nu face bine comerțului. Iar China este legată de lumea bazată pe reguli, de respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială. Nici conflictul din Orientul Mijlociu și mai ales atacurile la adresa transporturilor de marfă din Golf – petrol, în primul rând, dar și produsele prin Golful Aden, strâmtoarea Bab el Mandeb și Marea Roșie – nu ajută comerțului și exporturilor sale. Xi Jinping a abordat Rusia recomandându-i, ba chiar cerându-i imperativ, să evite utilizarea armei nucleare – un pas care ar arunca lumea în haos și care ar pune China în situația de a fi obligată să reacționeze și să nu mai poată apăra vecinul său nordic, atât de recalcitrant la nivel internațional. A fost și o cerere generală de a încheia rapid războiul, dar aici reacția nu a fost la fel de deschisă.
Cea de a doua solitare nu s-a îndeplinit, China o repetă cu jumătate de gură, numărând profiturile ce-i vin din creșterea ponderii comerțului, a petrolului rusesc primit și a materiilor prime ieftine, dar mai ales a dependenței cvasi-totale a Rusiei de Beijing. Dar revenirea retoricii nucleare ar putea reclama un pas și mai ferm făcut de Xi Jinping, și vom vedea poziția publică în întâlnirea apropiată de la sfârșitul lui mai cu Vladimir Putin. Cât despre problemele pe care războiul le face Europei, nu știm în ce măsură Xi Jinping și le va asuma și vor reprezenta o temă de interes care să determine o poziție mai fermă față de Rusia în a pune punct războiului de agresiune din Ucraina.
Pe de altă parte, eventuali termeni ai unei Mari Înțelegeri China – UE nu există, odată ce unitatea transatlantică se menține în epoca Biden, iar într-o eventuală epocă Trump, tema Chinei e cel puțin la fel de acută pentru ambii actori transatlantici. Pe de altă parte, în plan economic-comercial, de sancțiuni, taxe și protecție a pieței, Europa nu are ce concesii să ofere Chinei în contrapartidă cu o intervenție pe dimensiune securitară. Uniunea Europeană și statele membre sunt la fel de lovite de acțiunile Chinei și constată o accelerare a acestor practici ca și cum Beijingul ar fi conștient că este momentul ultimei șanse și că procedura aceasta nu va putea reveni prea curând în arsenalul său de acțiuni și politici odată ce Bruxellesul va trece la represalii pe scară largă.
Problema competiției incorecte și a preluării piețelor
Uniunea Europeană are, deci, de două ori motive să intre în coliziune cu China. Mai întâi pentru că-i afectează indirect securitatea și apărarea, prin susținerea Rusiei - financiar, economic și cu baza industrială pentru război, prin livrarea produselor cu dublă utilizare, în timp ce armele vin mai degrabă dinspre Coreea de Nord și Iran. Dar există și costuri de securitate directe, prin subminarea de către Beijing a regulilor economiei de piață competitive și corecte. Lipsind un termen în care Europa să poată face vreo concesie, cursul de coliziune este mai degrabă iminent și e de văzut dacă perspectiva confruntării cu instrumentele economice de constrângere și protejare a pieței UE va determina o schimbare de curs a Beijingului.
În privința componentei economice și de subminare a corectitudinii pieței, UE a identificat procedura globală aplicată de China prin preluarea monopolului manufacturier al lumii. Dacă inițial era vorba despre o componentă secvențială, descoperită cu ocazia pandemiei, azi vorbim despre o supra-producție industrială sistematică, o abundență extremă de produse care depășește cererea globală, inundă piețele pe baza subvențiilor de stat și preia controlul global, sugrumând economiile statelor industrializate prin subvenție, dumping, corupția liderilor statelor terțe și investiții oneroase. Dar nu mai este vorba doar despre statele terțe, piața globală externă, ci mai nou China atacă direct și profund piața europeană, pe care o penetrează și o acaparează.
Pe de altă parte, unul dintre motoarele sănătoase de creștere, piața internă, creșterea consumului intern din China, este menținut sub control și nu funcționează. Piața chineză absoarbe cantități reduse de produse (inclusiv de proveniență chineză) și consumă chinezește, în special prin măsurile nefiscale de blocare a accesului produselor pe piața proprie. Asimetria este evidentă între parcursul mărfurilor chineze pe piața europeană liberă și cel al pătrunderii în contra-partidă a produselor europene pe piața chineză. Nu mai vorbim despre practica constrângerilor în copyright și politica de copiere și falsificare a produselor originale, realizată de China. Accesul propriu-zis la piața chineză este cvasi-imposibil sau se realizează pe baze strict politice, de bunăvoință internă a Beijingului față de un partener sau altul.
Germania a avut momentul său de profit la vizita recentă a Cancelarului Olaf Scholz la Beijing, Franța a macat puncte cu ocazia prezentei vizite. Dar sunt chestiuni secvențiale, marginale ca dimensiune, mai degrabă simbolice, și nu schimbă practica și politicile economice și de piață sistematice ale Chinei, ca să nu mai vorbim despre obiectivul strategic al acestui comportament, cu relevanță la nivelul ambiției de dominare a lumii la nivel global.
Limitele acțiunii Chinei: sosirea lui Donald Trump la Casa Albă
China are o serie de limite obiective în atingerea proiectului său. Prima ține de acțiunile directe ale statelor cu piețele afectate în primul rând UE și Statele Unite. Perspectiva sosirii la Casa Albă a lui Donald Trump ar putea accelera decuplarea și sancțiunile prin modul mult mai direct și mai agresiv aplicat de fostul președinte. Dar nici rămânerea la Casa Albă a președintelui Biden nu garantează vreo concesie în zona sancțiunilor și decuplării, odată ce vizita Secretarului Trezoreriei Janet Yellen la Beijing a fost un indicator direct al nemulțumirilor și acțiunilor americane ferme pentru protejarea pieței.
Pe această linie, și poziția președintei Comisiei Europene, deși diplomatic îmbrăcată în mănușile albe ale bunei cuviințe civilizate europene, a fost la fel de directă și amenințătoare: dincolo de procedurile lansate deja, care sunt simbolice și anunță preocupările contra subvențiilor și pentru protejarea pieței, acțiunile de limitare a riscurilor comerciale au început și au deja efecte importante, iar Uniunea Europeană este dispusă să ia măsuri dintre cele mai dure pe această direcție. Mai ales că a observat cum China a preluat din start piața energiei verzi – solare și eoliene, valorificând oportunitatea noilor consumuri europene în detrimentul UE și a SUA – dar și a noilor piețe pe dimensiunea inteligenței artificiale și a digitalizării, capacitând controlul extins pe materiile prime, în special metale rare, indispensabile acestor produse. Până la dezvoltarea producției alternative a terților, care este în curs, China deține un cvasi-monopol.
Dar poate o curbare naturală a producției și controlului piețelor vine din scăderea demografică a Chinei. Avem o limitare naturală solidă a creșterii demografiei chineze, în ciuda eliminării în 2015 a legii copilului unic, și ea vine concomitent cu o creștere a așteptărilor și nivelului de ambiție a cetățenilor chinezi, în special din clasa de mijloc, în privința bunăstării și a plății muncii. Combinate cu problemele structurale ale economiei chineze, perspectivele arată o diminuare a acestei producții și procentului pieței, dar care va avea loc abia la orizontul lui 2050, deci după termenul preluării dominației globale.
Altfel, nici programul de investiții globale cu garanții masive One Belt-One Road nu pare să meargă foarte bine, chiar dacă proiectele concurente American – Built Back Better World și European – Global Gateway sunt la început și suficient de subfinanțate pentru nivelul competiției. Mai apar și problemele înclinației statelor terțe de a încerca și componenta chineză a investițiilor, tot astfel cum avem state europene care joacă această abordare excepționalistă. Franța consideră necesară prezența – și profiturile – în toate cadrele de discuție (a fost prezentă la inaugurarea lui Putin, a negociat cu Xi vânzarea a 50 aeronave Airbus și ușurarea taxării industriei sale de cognac), nu în ultimul rând pentru a marca reticența față de Statele Unite. Apoi Ungaria joacă rolul său de poznaș al grupului, marcând politici publice pro-chineze și pro-ruse – deși venite cu profituri reduse. Asta în timp ce Serbia își caută locul în economia europeană, profitând de postura geografică și asumându-și un rol de cap de pod pentru China pe continent.
Din păcate, doar unitatea de poziție și acțiune a Occidentului poate constrânge și aduce China în limitele respectării regulilor jocului, a condițiilor corecte ale competiției de piață în UE și pe piețele terțe. Or această unitate poate veni doar de nevoie. Pe de altă parte, decuplarea pare să fie singurul instrument viabil de constrângere al Chinei sau, oricum, o combinație între decuplare, sancțiuni, taxe și instrumentar de protejare a pieței, combinată cu dezvoltarea alternativelor de materii prime și companii manufacturiere în terțe state din Asia de Sud-Est sau, în viitor, din Africa. UE nu va scăpa în anii viitori de războiul economic și de decuplarea reală de China, că numește sau nu acțiunile sale, dar situându-se sub acest spectru, al confruntării. Iar pe un asemenea context, concesiile în privința Rusiei pot veni, eventual, din partea Chinei doar pentru atenuarea asperităților, nicidecum ca element de schimb sau captare a bunăvoinței europene și occidentale.
Se încarcă comentariile...
