Vremea romantismului bancar a trecut

Este relevant faptul că, multă vreme, după Al Doilea Război Mondial, băncile dădeau împrumuturi doar familiilor muncitoare, care aveau câştiguri sigure, garanţii solide şi puneau semnul egal între pofta de consum şi pofta de muncă performantă.

Aşa a funcţionat creditarea bancară timp de 25 de ani. Acel tip de creditare era o ilustrare a unui binecunoscut dicton: „Bancherul îţi dă umbrela când e soare şi ţi-o ia când plouă”...

În ţările dezvoltate, pretutindeni unde ieşea soarele, oamenilor care aveau loc de muncă, erau bine cotaţi profesional şi erau plătiţi bine, banca le făcea casă, le achită mobila, achita automobilul, televizorul, maşina de spălat, maşina de gătit şi multe altele. Iar acolo unde intra soarele în nori şi unii dintre debitori pierdeau competiţia profesională, li se reducea salariul sau, mai rău, rămâneau fără serviciu şi nu-şi mai găseau altul la fel de bun sau ajungeau şomeri, venea banca şi le cerea înapoi umbrela.

Aşa a fost în acel timp. Creditul se dovedise a fi nu doar locomotiva economiei, ci şi combustibilul ce punea în funcţiune principalul motor al înaintării societăţii – clasa de mijloc. O clasă care, în anii de după Al Doilea Război Mondial, când în ţările capitaliste a prins treptat gustul traiului pe datorie, şi-a îngroşat rândurile cu oameni ajutaţi de bănci să se desprindă în masă din polul sărăciei, croindu-şi o viaţă nouă prin muncă şi înavuţire.

Dictonul acelor vremuri era: „Împrumutaţi-vă şi prosperaţi!” …Sute şi sute de milioane de oameni din lumea largă s-au împrumutat la bănci şi au prosperat.

Apoi au urmat alte vremuri, începând cu crizele energetice din anii 1970, când s-a produs căderea în iluzie. Faţa monedei a fost lustruită excesiv şi ajunsese să pară mult mai strălucitoare decât era în realitate. Confortul obţinut dintr-o dată, pe datorie, începuse să nu mai fie sustenabil. Fiindcă tot mai multe credite, plătite de bănci din America şi din alte ţări cu bani scoşi din pălărie, într-un moment în care ochii lumii erau aţintiţi spre consum, au făcut explozie.

A fost un proces treptat de erodare a banilor, care a început în anii ’70, a continuat în anii ’80 şi ’90 şi a fost „desăvârşit” mai cu seamă în anii 2000, când şi fostele ţări comuniste au dat drumul la credite. Banii în exces au dinamizat excesiv consumul, iar construcţia de case a luat amploare.

Dar cererea a luat-o cu mult înaintea ofertei. Legea pieţei a împins preţurile în sus, tot mai sus, atât la case, cât şi la terenuri. Când însă preţurile, care ajunseseră la un entuziasm frenetic şi creşteau neîncetat, n-au mai putut să fie plătite, pentru că urcaseră cu nesăbuinţă, piaţa s-a prăbuşit. Piaţa imobiliară. Mai departe, piaţa financiară s-a contaminat şi ea. Iar criza n-a mai putut fi evitată.

Criza globală a schimbat regulile jocului. Acum deviza sună altfel: „Împrumutaţi-vă (dacă puteţi obţine un credit bancar) şi supravieţuiţi”. Speranţele de bunăstare s-au împuţinat.

La fel şi aici, în România, după ce am văzut ajungând în bănci mulţime de bănet; şi am văzut cum nenumărate familii, tinere sau trecute de vârsta tinereţii, luau cu asalt băncile, împrumutau bani pentru un timp îndelungat şi se mutau în case noi iar apoi împrumutau alţi bani, pentru bunuri de consum de folosinţă îndelungată. Băncile ofereau credite şi făceau profit.

Acum vedem mulţime de oameni aşteptând de la bănci un semn că vor relansa creditarea. Nu pentru bunăstare, ca altădată; ci pentru supravieţuire.

Creditarea s-a restrâns dramatic în România, în anii crizei. Ca pretutindeni în lume. Cererile de credit în general, cele de credit ipotecar îndeosebi sunt întoarse pe o parte şi pe alta, analizele sunt mai – am vrut să spun  mai riguroase, dar poate sunt doar mai meticuloase – criteriile mai severe.

Vremea romantismului bancar, de până în 2008, a trecut. Acum se caută un drum nou. Negăsit încă.

Anii creditării sănătoase, din primul sfert de veac de după Al Doilea Război Mondial, cu preocuparea de atunci de a credita pofta de consum numai când era egală cu pofta de muncă performantă, pot oferi un model. Dar un model aplicat în condiţiile noi, de astăzi. Într-un context care să fie dominat de o reglementare corectă a creditării. Iată o temă de reflecţie, de dezbatere şi de acţiune.