VIDEO Interesul naţional: reunificarea ţării

0
0
Marea Adunare Naţională, de la Chişinău, unde basarabenii au cerut unirea cu România.
Marea Adunare Naţională, de la Chişinău, unde basarabenii au cerut unirea cu România.

La final de an, o abordare ofensivă a dosarului reîntregirii naţionale pare, pentru unii dintre cei aflaţi momentan la putere, inoportună, amânabilă sine die, discutabilă doar în spatele unor uşi închise, pentru ca anumite metropole imperiale să nu aibă reacţii imprevizibile. Ca şi în Epoca Nicolae Ceauşescu nu este momentul. Asta pentru cei ce privesc reunificarea încremeniţi în viziuni desuete. Cu un aer de superioritate ce nu le va face bine.

De ce se vor schimba lucrurile în anul 2016? Deoarece, pentru milioane de europeni, care trăiesc între Prut şi Nistru, au devenit prioritare nevoia de justiţie socială, de prosperitate economică, de căutare a noi lideri politici, diferiţi - ca proiecte, argumentaţie şi chiar vârstă -, de cei care acum controlează legislativul de la Chişinău, prin mijloace mai degrabă mai puţin ortodoxe, decât democratice. La Bucureşti, trecători oficiali ar trebui să renunţe la prejudecăţi şi să le depoziteze în dulapurile cu propriile schelete.

O prejudecată, a lor, confortabilă, este aceea că ultimul sondaj de la Chişinău indică o minoritate unionistă, deşi cei ce au făcut investigaţia sociologică, peste Prut, nu au nici prestigiul, nici onorabilitatea, nici obiectivitatea americanilor de la Pew Research Center, un think tank nepartizan, cu sediul la Washington D.C., care are o experienţă relevantă în prezentarea curentelor de opinie publică, pe mapamond, un centru care ar putea fi invitat să realizeze o cercetare sociologică exhaustivă, la nivelul celor două state româneşti, în chestiunea reunificării inevitabile.

O altă prejudecată, mai precis o lipsă de judecată, este aceea privind buna cunoaştere a procentelor reprezentate de minorităţile naţionale în România răsăriteană, teritoriu ocupat samavolnic, de trupele imperiale, sovietice ale lui Stalin, în urma unui dictat odios, nu a unui referendum invocat de promotorii inerţiei geopolitice. Din fericire, atât în dreapta, cât şi în stânga Prutului au apărut tineri pentru care unionismul nu este un moft, o iluzie, o propagandă electorală, ci un obiectiv de interes naţional, chiar dacă aceia ce poartă şorţuleţ, prin protipendada mioritică, sau au grade relevante, în intelligence-ul autohton, fug, ca dracu’ de tămâie, de evenimentele unde cetăţeni din Republica România şi din Republica Moldova discută, cu onestitate şi francheţe, despre paşii democratici necesari, acum, nu peste un sfert de secol, meniţi a transforma în râu interior Prutul.

O altă prejudecată ţine de temerea că atât diplomaţia germană, cât şi cea rusă, nu ar agreea, din start, un demers al diplomaţiei mioritice, pe tema abordării democratice, pragmatice, a chestiunii reîntoarcerii României răsăritene la Patria Mamă, în condiţiile când Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Mihailovici Molotov au devenit oale şi ulcele, iar pactul sovietic/nazist, din 23 august 1939 este unul trimis la coşul de gunoi al istoriei, de state temerare, precum Estonia, Letonia, Lituania, care nu numai că şi-au afirmat independenţa, faţă de decedata URSS, ci şi voinţa de a fi parte a comunităţii euroatlantice, implicit a celei europene.

Diplomaţia rusă este conştientă că mai mult decât controlul militar al Transnistriei nu va obţine, interesul strategic al aliaţilor occidentali, în general, al SUA, în particular, fiind ca ţările de la graniţa NATO, care trece şi pe Prut, să fie imună la omuleţi verzi, la agitaţii ale unor minorităţi ce privesc spre Est şi la alte intenţii previzibile ale celor care regretă dispariţia imperiului sovietic. Particularitatea, în cazul României, fiind că aceasta, in integrum, chiar dacă are graniţa impusă de agresorii răsăriteni pe Prut, la nevoie se va apăra pe Nistru, cu sprijinul firesc al europenilor din actuala statalitate cu capitala la Chişinău. Sigur că un asemenea enunţ enervează nu pe muscali, ci pe aceia care doresc, cu preţul pierderii propriei demnităţi oficiale, să nu îi supere, deşi, la Moscova se aşteaptă un dialog franc despre viitorul acestei latinităţi viguroase, trăitoare la nord-vest şi vest de Marea Neagră.

Ruşii sunt de admirat pentru că îşi apără interesul naţional inclusiv printr-o presă ofensivă, în timp ce mioriticii de pe micul ecran trec rar Prutul, fiind în bună măsură neinformaţi sau chiar dezinformaţi privind realităţile societăţii post-sovietice, din Republica Moldova.

Ce guvern de tehnocraţi funcţionează la Bucureşti suntem lămuriţi, ce executiv se coagulează la Chişinău vom vedea. Dar, într-un viitor imediat, un emisar dâmboviţean, pe chestiunea relaţiilor fraterne, cu europenii dintre Prut şi Nistru, va trebui să înceapă discuţii informale cu liderii de la Chişinău, privind viitorul lor pragmatic, nu ipotetic. În viitoarea Românie reîntregită, actuala Armată Naţională a Republicii Moldova, ca viitoare parte a Armatei României, îşi va păstra misiunile de apărare ale zonei de care răspunde acum, iar militarii din Armata Naţională a Republicii Moldova, care apără practic acelaşi Tricolor, îşi vor avea evoluţia lor firească, în cariera militară. O afirmaţie care trebuie reiterată de la cel mai autorizat nivel, pe malurile Dâmboviţei. Sigur, negativişti ai reîntregirii viitoare există cu duiumul, de la seniori ce nu mai ridică fruntea din deziluziile personale, la tineri deloc motivaţi să cunoască istoria naţională aşa cum a fost, pentru simplul fapt că trăiesc într-o Românie neîntregită. Care ar fi însă raportul dintre sprijinitorii şi oponenţii reîntregirii naţionale, dacă la Bucureşti ar fi confirmată, la solicitarea unui simplu jurnalist, perspectiva ca în cazul reîntregirii naţionale salariile şi pensiile din Republica Moldova s-ar alinia, firesc, la cele din Patria Mamă? Cinismul – demn de o cauză mai bună – conform căruia nu sunt bani pentru aşa ceva este unul simplu de contracarat dacă, pornind de la ideea unei uniuni monetare, a celor două state româneşti, ar fi solicitată opinia avizată a Băncii Naţionale a României, care ştie că în Republica Moldova este o populaţie cu ceva mai mică decât numărul locuitorilor din Capitala României. Nu este exclus ca undeva, cumva, să se prefere o preluare treptată, a societăţii dintre Prut şi Nistru, pe cale liberală, prin sprijinirea celor care sunt de dreapta, în politichia de la Chişinău. În mod paradoxal, faţă de evenimentele care au precedat Marea Unire, de la 1 Decembrie 1918, de data asta, dacă nu sunt atenţi, unii oficiali ar putea constata că au pierdut trenul reîntregirii apropiate şi şansa lor, unică, de a face şi de a intra în istoria naţională.

Despre ce cred unionişti de frunte, de la Chişinău şi Bucureşti, despre procesul actual de reunificare, am aflat într-un dialog purtat cu George Simion, Constantin Codreanu, Iulia Modiga şi Alexandru Surcel, cele mai inedite afirmaţii fiind inserate mai jos.

image

„Interesul oamenilor politici de peste Prut este să aibă, sub control, ministere, instituţii, paşapoarte diplomatice, şi să fie posesorii unui sistem bancar, a unor structuri economice, care să le permită nişte avantaje.

Cred că Republica Moldova este ţinută captivă încă de la formarea sa, fiind, în acest moment, într-o criză de sistem.

Trebuie să înţelegem foarte bine spaţiul, dintre Prut şi Nistru, şi să oprim manipulările care sunt vehiculate în România: “Ce o să facem cu 1.000.000 de ruşi?” Nici pe departe nu este vorba de un million de ruşi!

Putem vorbi acum de un preşedinte, Nicolae Timofti, care este, în sfârşit, hotărât şi s-a decis să se implice activ, în arena politică, de la Chişinău, de Ion Sturza, pe care eu îl văd reprezentând una din viitoarele forţe unioniste, din Republica Moldova.

Soluţii pentru unificare există şi este timpul ca preşedintele României să fie un unificator.

Sunt oameni valoroşi, la Chişinău, pe care contăm în procesul reunificării.

Republica Moldova este dependentă de Moscova din punct de vedere energetic, informaţional şi din alte privinţe. De aceea trebuie să se realizeze, în 2016, şi pe parcursul următorilor ani, interconectarea energetică, gazoductul Iaşi-Ungheni să fie continuat, până la Chişinău, liniile electrice de la Isaccea şi Iaşi să fie continuate către Bălţi şi Chişinău, iar spaţiul informaţional comun trebuie format cât mai curând.

Republica Moldova a intrat într-o criză sistemică, edificarea unei identităţi naţionale, pe care au vrut-o unii diferită de cea românească, a eşuat.

Noi nu trebuie să fim vehemenţi nici cu partidul domnului Filat. Cert este că trebuie să lăsăm o portiţă deschisă, pentru toată lumea, să dialogăm, inclusiv cu fostul preşedinte al R.M., Vladimir Voronin, cu actualul lider al opoziţiei rusofone, Igor Dodon, cu viitorul lider al opoziţiei rusofone, Renato Usatîi, care este cumnatul unui prieten al preşedintelui Klaus Werner Iohannis.

Eu aş face un pariu, că Vlad Filat nu şi-a spus ultimul cuvânt pe scena politică de la Chişinău.

Rămâne totuşi întrebarea: România cu cine dialoghează, la Chişinău?

Avem o nouă şansă, pentru reunificare, în aceşti ani, uitându-ne la ceea ce se întâmplă în interiorul Republicii Moldova., pe plan regional şi global. Şi nu avem voie să ratăm această ocazie! Altfel istoria îi va blama pe cei care azi ne sunt preşedinţi.

Calea, pentru Republica Moldova este numai una. Acum Bucureştiul trebuie numai să ofere Unirea, aşa cum preşedintele actual a promis în cadrul campaniei electorale.

Conaţionalii noştri să îşi determine aleşii să acţioneze în interesul naţional, pentru reunificare.“

image

„Ieşim în stradă, ca să fim văzuţi, atât în Republica Moldova, cât şi la Bucureşti, Bruxelles, Washington şi Moscova. Să se vadă că atât românii din Republica Moldova, cât şi reprezentanţii altor etnii vor Unirea.

În Constituţia Republicii Moldova este prevăzută posibilitatea reunificării – articolul 142 - şi vom continua să facem aceste ieşiri în stradă.

Vrem să trăim mai bine, vrem o societate democratică, în adevăratul sens al cuvântului, vrem să ieşim din captivitatea în care a ajuns Republica Moldova.

Când vorbim despre Unire, beneficiile sunt valabile pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Nu trebuie să facem nicio discriminare, atunci când vorbim de beneficiile Unirii.

Partidele politice, în Republica Moldova, au ajuns nişte SRL-uri, în care cineva deţine ştampila, cineva este autoritar, este moştenirea mentalităţii sovietice, este explicabil comportamentul acestor lideri.

Avem o creştere semnificativă în rândurile celor care susţin ideea Unirii.

Apoi să nu uităm că, în Republica Moldova, avem un oponent extrem de serios, care se cheamă propaganda rusească.

Este imperios necesar ca dinspre Bucureşti să vină mesaje de susţinere, pentru ideea unionistă, dar nu numai vorbe.

Republica Moldova este un stat plin de zvonuri.

În Republica Moldova există o majoritate latentă, unionistă.

Unioniştii au susţinători în toate partidele politice din Republica Moldova.

Republica Moldova nu este un stat independent şi suveran atât timp cât pe teritoriul R.M. există trupe de ocupaţie străină, la Tiraspol – e un lucru elementar.

Asta suntem, acelaşi popor, în două state, vorbim aceeaşi limbă.

Când am ajuns în faţa sediului partidului socialiştilor din Republica Moldova le-am spus că ne este milă de ei, pentru că sunt oameni dezinformaţi, oameni care nu vor să recunoască adevărul istoric şi se opun unui process istoric ireversibil. Unirea vine, înţeleg şi ei acest lucru.

Reîntoarcerea lui Ion Sturza, pe scena politică de la Chişinău, unii o văd benefică.

Vlad Plahotniuc este supranumit, de multă lume, Păpuşarul din Republica Moldova.

Ce se întâmplă în Republica Moldova este o imitaţie, când vorbim de democraţie, este o imitaţie, când vorbim de stat, şi este o imitaţie când vorbim de politicieni.

Diaspora îndeamnă Bucureştiul să vină cu paşi mai fermi, în privinţa reunificării.

Instituţia prezidenţială a fost sub atac continuu, din momentul în care Nicolae Timofti a fost investit preşedinte al Republicii Moldova.

Eu am speranţa că domnul Timofti îşi va încheia mandatul într-o manieră frumoasă şi va anunţa, în 2016, că Unirea este singura soluţie, pentru Republica Moldova. Aşteptăm acelaşi lucru şi la Bucureşti.

Unirea este următorul obiectiv naţional, după integrarea în UE şi în NATO.

Dincolo de diplomaţie trebuie să prevaleze interesul naţional, acesta fiind unirea celor două state româneşti.“

image

„Există o listă neagră, aprobată de autorităţile ucrainene. Am interdicţie, de intrare în Ucraina, până în anul 2018.

La întrebarea “Unirea se va realiza?” ucraineni şi ruşi răspund că da, se va realiza, în următorii ani.

Este mereu subliniată slăbiciunea statului Republica Moldova, care tremură din toate încheieturile. *În Republica Moldova este o minoritate activă, vizibilă în momentele de tensiune, când sunt încălcate anumite norme, de ordin etic.

Oamenii au ieşit în stradă cu nişte cerinţe foarte clare. Ei văd unificarea foarte pragmatic, aşa cum o vedem şi noi. Sunt nişte paşi concreţi de făcut.

În primul rând toată Republica Moldova vrea să vină DNA-ul! *Electoratul partidului socialiştilor, de la Chişinău, nu este unul numeros.

Învaţă şi socialiştii lui Dodon marketing politic, nu sunt chiar aşa, necunoscători.

Biserica rusească este una de orientare geopolitică, nicidecum una care ţine de rânduiala bisericească.

Sunt mai multe…Ana Ipătescu, la Chişinău.

Parcursul politic i-a fost întotdeauna neclar lui Marian Lupu şi fiind mereu în umbra oligarhului Plahotniuc, nu a avut o poziţie foarte confortabilă şi într-adevăr nu ştie ce îl aşteaptă.

Comunismul, la Chişinău, este o titulatură care ascunde multe afaceri. Atât.

Nu avem o instituţie în România, care să se ocupe, în exclusivitate, de relaţiile cu Republica Moldova. Ne trebuie neapărat un Minister al Reunificării, ar fi varianta cea mai oportună.“

image

„Pulsul unioniştilor, la nivel popular, este evident în creştere.

Dincolo de Prut putem discuta de o majoritate pasivă, în favoarea Unirii.

Problemele noastre rămân, deocamdată, la nivel de Olimp, unde, în Chişinău avem situaţia unor baroni locali, care, în loc să controleze un judeţ, ca în România, vor să controleze vreo cinci, să profite din plin, şi pe de altă parte un Bucureşti care este foarte atent la Bruxelles, poate uneori foarte atent, motiv pentru care se lasă uşurel intimidat, foarte atent şi la alte capitale europene, şi nu numai, şi cam neglijent cu ceea ce se întâmplă în propria ogradă, pentru că, până la urmă, Republica Moldova, chiar dacă e temporar un stat separat este propria ogradă, a fost şi va fi parte a ţării numită România.

Acum vreo zece ani, pe vremea lui Voronin, procentul de unionişti era de 4%, cel recunoscut oficial de comunişti. Dacă Igor Dodon admite acum 22%, deja este un progres imens, dincolo de faptul că vorbim de cifre subevaluate. *Tradiţional, minoritarii din Republica Moldova au fost convinşi că Unirea se va realiza, că este inevitabilă.

După Unire, Basarabia va fi guvernată de basarabeni.

Nu ne putem uni fără ca oamenii din zona celor care constituie Leadership-ul la Chişinău să capete poziţii politice la Bucureşti.

Unirea va deschide calea, în mod evident, pentru adoptarea unei noi Constituţii.

La Chişinău există o anumită tendinţă de a duplica exact ceea ce se întâmplă la Bucureşti.

Noi am avut o criză politică au şi ei una. Noi am rezolvat-o numind un om care nu este străin de politică. Şi cred că Nicolae Timofti a văzut ce a făcut omologul de la Bucureşti, a constatat că în România a funcţionat şi cred că a încercat ca în R.M. să încerce o soluţie similară.

Ion Sturza a trecut Prutul de multă vreme. Unificarea monetară şi cea vamală ar fi în interesul României şi Republicii Moldova.

În acest moment este un simulacru de viaţă politică şi de democraţie, în Republica Moldova. Vorbim de baroni locali ceva mai extinşi, pe câteva judeţe, care negociază anumite lucruri între ei sau sunt în război între ei.

Este momentul ca Bucureştiul să iasă cu o ofertă fermă pentru Unire.“

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite