Va mai face cineva mentorat fără bani?

Mai bine de două mii şi jumătate de ani, în toate culturile şi civilizaţiile, „dezvoltarea personală” s-a făcut exclusiv prin mentorat, în paralel cu educaţia „formală”, sau în continuarea ei. Uneori căutat şi asumat, alteori prin întâmplare, mentorul a fost cel care îţi spunea ce nu ştiai şi îţi explica ce nu înţelegeai, chiar dacă erai tot timpul în bibliotecă.

Sigur, odata cu cresterea numarului cartilor si publicatiilor, al imaginilor si sunetelor, cu ieftinirea lor si cu usurarea ajungerii la ele, sau a lor la tine, nevoia de mentori si de mentorat s-a imputinat. Cand a ajuns si Internetul, si toata lumea s-a lamurit despre ce e vorba, s-a crezut ca acesta e sfarsitul logic al institutiei mentoratului. Parea evident. Si asa a si fost, timp de vreo zece ani. Pana cand ne-am dat seama ce inseamna supraabundenta de informatii, sufocarea si inecarea in stimuli, suprasolicitarea simturilor si obligativitatea hipercompetitivitatii. Nimeni nu i-a anticipat amplitudinea si, cu atat mai putin, consecintele asupra felului de a invata, asupra relatiilor sociale si asupra sanatatii la cap, la urma urmei.

A devenit greu de imaginat cum astazi un elev sau un student negenial sau fara un noroc chior ar putea sa se mai descurce singur intr-o astfel de lume. Daca atunci cand aveai prea putina informatie te mai puteai descurca fara un mentor, pur si simplu citind si muncind mai mult, cu prea multa e imposibil! Inainte, mentorul iti spunea ce sa citesti si de unde, sau iti dadea chiar el informatia cautata. Astazi trebuie să-ţi spună, mai degrabă, ce sa nu citeşti şi ce să nu crezi sau să uiţi din ceea ce ai apucat să afli deja.

Dinspre parinti, nicio speranta, ei sunt la fel de putin ajutorati ca si copiii pe care se straduiesc cu disperare, cu toata inima si cu tot sacrificiul de care sunt in stare ca sa-i indrume. Cat despre profesori, multi nu reusesc sa tina pasul chiar cu educatia formala elementara, daramite sa mai apuce sa citeasca si sa inteleaga si lucrurile mari. Plus ca acum cer sa li se plateasca toate orele suplimentare...

E drept, mentori cu carti de vizita si cu chitantiere sunt destui, chiar prea multi. Cum isi pierde cineva jobul si nu il mai angajeaza nimeni, cum se apuca de consultanta, de coaching, de mentorat, de ce pica.

De fapt, asta e marea problema astazi, si va tot fi de acum inainte. Cum arata un mentor, cum il reperezi, cum il depistezi? Care e „profilul” mentorului zilelor noastre, de fapt? Inainte toata lumea ii stia, „listele” erau destul de clare si cunoscute de toata lumea. Si, cel mai important, la urma urmei, va mai face cineva mentorat fara bani?