Urgenţa nr. 1 în educaţie: un nou Curriculum Naţional construit de experţi independenţi

Discutăm de 25 de ani de Curriculumul Naţional (CN), adaptat epocii de evoluţie a societăţii  în care ne aflăm. Nimic. Învăţământul nostru funcţionează după un CN vechi de 50 de ani, cu mici schimbări  aduse de introducerea informaticii. Aceleaşi discipline, aceleaşi programe şcolare după care am învăţat şi noi, părinţi şi bunici. Deşi provocările societăţii de azi sunt cu totul altele: globalizarea, mobilitatea oamenilor, ideilor, banilor  şi mărfurilor, digitalizarea, explozia tehnologiilor, competiția de piață, dezvoltarea infrastructurii în România, securitatea geostrategică, apartenenţa la UE şi NATO. 

De ce nu se modernizează CN?

Toţi miniştrii Educaţiei au promis schimbările curriculare necesare, nici unul nu a realizat ceva. Parcă am fi victime ale  unui blestem.

Și Ligia Deca a promis un nou CN, a ramas la stadiul de promisiuni. În 2025 nu va mai fi ea  ministrul Educatiei, și nici Iohannis președinte. Jocul politic se va reseta, iar legislatia pe educație va fi reluată de la zero. Ca în legenda meșterului Manole! Așa se intâmplă de 30 de ani!

Prima explicaţie a inexistenţei schimbărilor vine din presiunea profesorilor şi sindicatelor care nu vor să se expună la schimbări care i-ar obliga şi pe ei la eforturi de adaptare. Iar conducerea politică, miniştrii Educaţiei, au cedat şantajului sindicatelor.

Au protejat 200.000 de profesori, în schimbul sacrificării a 3 milioane de elevi. Acesta a fost preţul. Iar liderii politici au acceptat!

De 16 ani suntem ultimii din Europa la testele PISA. Nu contează.

Nu avem forţa de muncă mediu şi superior calificată, importăm meseriaşi din Asia. Am desfiinţat şi Şcoala Profesională, deşi nu avem meseriaşi capabili.

Nu avem nici o universitate în top 1000 în clasamente internaţionale credibile. Nu contează.

Cei mai buni tineri pleacă la studii în străinătate şi majoritatea nu mai revin în ţară.

Profesorii  nu sunt motivaţi de salarizarea funcţie de performanţă măsurată prin progresul şcolar al elevilor. Prin urmare, nu mai vin oameni de valoare în învăţământ.

Managementul în educaţie este politizat, ocupat de politruci habarnişti din clientela politică a partidului.

Ce prevăd legile Iohannis-Deca în privinţa CN

În capitolul privind CN din legea Învăţământului Preuniversitar (LIP) nu găsim noutăţi. Prin urmare, până la viitoarea putere rezultată din alegeri nu sunt şanse de schimbări în educaţie.

Într-un articol din LIP (art 85) se prevede:

„În vederea atingerii competenţelor vizate, cadrele didactice realizează planuri individualizate de învăţare. Acestea reprezintă un instrument de planificare şi monitorizare a învăţării la nivelul fiecărui elev, care stă la baza individualizării oportunităţilor de învăţare pe care le oferă şcoala”.

Un exemplu de prevedere aproape niciodată aplicabilă. Crede cineva că un profesor cu 200 de elevi îşi pierde timpul și energia  cu planuri individualizate de învăţare? Când nu-l controlează nimeni şi nu pierde nimic la salariu dacă nu le face? Prevederi puse în lege să dea frumos, dar inutile şi neaplicabile.

Soluţia ar fi fost alta. Trunchiul comun al CN să conţină maximum 4-5 discipline, funcţie de filieră, apoi şcoala, la cererea părinţilor şi elevilor, pune în trunchiul la cererea elevilor acele discipline coerente cu mediul economic, cultural, social în care se află comunitatea deservită de şcoală. În plus, şcoala poate organiza cursuri de performanţă şi de remediere cu grupe mici de elevi. Pentru că şcoala trebuie să se plieze pe nevoile, talentele, cerinţele, înclinaţiile elevilor, nu invers. Acum şcoala funcţionează ca un Pat al lui Procust, ca un malaxor, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate.

CN trebuie să aibă patru dimensiuni: conceptual-teoretică, aplicativ-practica, transdisciplinara şi generatoare de învăţare continuă. Acum are doar prima dimensiune.

Şcoala trebuie să funcţioneze pe patru piloni: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună. Acum funcţionează doar pe primul pilon.

Altă prevedere, art 86

(2) „Trunchiul comun se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire obligatorii, pentru toţi elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal indiferent de filieră, profil şi specializare/calificare profesională, şi se stabileşte la nivel central prin ordin al ministrului educaţiei.”

Acum trunchiul comun are la noi 14-16 discipline, în timp ce în ţări care sunt în fruntea clasamentului PISA trunchiul comun are câteva discipline.

Ca şi cum nu era suficient, LIP prevede:

„Planurile-cadru ale învăţământului liceal includ "Istoria evreilor. Holocaustul" şi "Istoria comunismului din România", ca discipline şcolare, parte a trunchiului comun”.

De ce i-ar interesa pe toţi elevii aceste discipline, şi pe cei care urmează matematica, ingineria, economia, nimeni nu poate explica. Vom avea în trunchiul comun 16-18 discipline obligatorii, pe care toţi elevii, indiferent de înclinaţii, interese şi talente, vor fi forțați să le studieze. În câte ore pe săptămână, tot 34-36?

Mă aşteptam ca LIP să prevadă în  planurile cadru discipline agregat, aşa cum există în curriculumul din ţări occidentale: Ştiinţele vieţii, Ştiinţele mediului, Educaţie pentru societate, care să reducă numărul disciplinelor din planurile cadru la 5-6. Dar nu. Vom învăţa după un CN aproximativ acelaşi cu acela de acum 50 de ani!

Elevii nu vor învăţa nici în viitorii ani despre păstrarea sănătăţii, legislaţie internă şi europeană, drepturile, libertăţile dar şi obligaţiile tinerilor şi cetăţenilor, aplicaţii practice şi transdisciplinare, educaţie financiară, aşa cum cere viaţa reală.

Iată un exemplu din curriculumul din Marea Britanie

O altă prevedere din LIP

„Elevii şi personalul didactic de predare din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/autorizat şi confesional beneficiază de manuale şcolare gratuite, atât pentru învăţământul în limba română, cât şi pentru cel în limbile minorităţilor naţionale, în condiţiile legii”.

Nu se spune nimic în lege despre digitalizarea manualelor, pentru a nu mai încărca de costuri şi bagaje elevii şi profesorii, şi pentru a simplifica accesul la materiale didactice alternative.

Ce nu scrie în legile Iohannis-Deca

Principiile de urmat în cadrul elaborării CN ar putea fi:

·        Adecvarea la particularităţilor de vârsta ale elevilor şi la piaţa muncii.

·        Flexibilitate

·        Atractivitate

·        Sistem coerent de cunoştinţe, dialog al disciplinelor, transdisciplinaritate

·        Discipline integratoare

·        Modularizarea disciplinelor

·        Accesibilitatea

·        Digitalizarea curriculei

·        Investigare/explorare

Paşii de urmat ar fi următorii:

·        Un Cadru de Orientare Curriculară (COC) sau Cadru de Referinţă Curriculară. Există în literatura de specialitate mondială câteva astfel de documente care pot fi consultate şi adaptate la specificul şi stadiul nostru de dezvoltare. Să generăm unul propriu se pare că nu suntem în stare.

·        Harta competenţelor pe care le aşteptăm la elevi, generale, specifice, pe discipline şi pe etape de şcolarizarea. Cu alte cuvine, ce competenţe ar trebui să posede un elev care termină clasa a IV-a, la matematică, de exemplu. Prin competenţe înţelegem cunoştinţe, aptitudini (abilităţi), atitudini şi valori.

·        Planurile cadru pe clase, filiere, pofile. Planurile cadru trebuie să conţină obligatoriu discipline agregat, de genul: educaţie pentru societate, educaţie pentru sănătate, ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului, arte, etc., care să înlocuiască puzderia de discipline din actualele planuri cadru.  Disciplinele agregat îi învaţă pe elevi să coreleze competenţe obţinute în diferite zone ale educaţiei (transdisciplinaritate), să obţină un sistem coerent de competenţe. Dacă şcoala nu-i învaţă acest lucru, când să înveţe?

·        Disciplinele în general, şi cele agregat în particular, conţin module, unele obligatorii (nu foarte multe), altele opţionale, care ajută cadrele didactice, prin selecţia de module,  să-şi adapteze demersul de instruire-învăţare la specificul zonei, mediului geografic şi economic, şcolii, clasei, vârstei elevilor.

·        Programele şcolare. Reprezintă pasul cel mai dificil şi laborios, pot fi scoase la concurs naţional, în baza unui caiet de sarcini elaborat de minister, cu premii consistente, pentru a antrena cadrele didactice performante  în elaborarea lor. Programele şcolare ar trebui să cuprindă  nivele de pregătire: minim, mediu şi de aprofundare, pentru a da şansa profesorilor să-şi adapteze demersul la condiţiile concrete în care-şi desfăşoară activitatea.

Programele şcolare trebuie să conţină:

-Detalierea competenţelor (conţinuturi, capacităţi, atitudini), pentru fiecare clasă,  în trei variante: minim, mediu, aprofundare.

-Elaborarea programelor analitice, de asemeni în variantele de la punctul anterior.

-Elaborarea manualelor pentru elevi, îndrumătoarelor metodice pentru profesori, a altor auxiliare didactice.

-Elaborarea listelor de itemi, minimale, medii şi   maximale, în variantele de la punctul 1, în vederea evaluării. Aceste bazine de itemi sunt standardizate şi unice la nivel de ţară.

-Digitalizarea documentelor curente.

-Realizarea unor aplicaţii informatice care să genereze teste personalizate, prin care elevii să-şi poată autoevalua nivelul de pregătire la un moment dat, iar profesorii să le folosească în evaluarea curentă şi sumativă.

-Precizarea temelor, modulelor capitolelor ce ar trebui studiate în varianta de aprofundare a curriculei.

-Indicaţii metodologice pentru curriculumul realizat în şcoală (CDS)

Ce n-au făcut instituţiile statului în ultimii 30 ani e clar. Este timpul să lăsăm specialiştilor în educaţie independenţi, neafiliaţi politic, neaparţinând instituţiilor statului şi care să muncească, contra unor indemnizaţii, la construcţia unui CN în sensul prezentat în articol.