Unde începe şi unde se termină omul economic? Indemnizaţia ca dihonie socială

Nu mă încântă modul în care s-a discutat în ultimele zile despre indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului. Nu e onest, nu este constructiv, nu ne ajută să înţelegem de ce s-au produs anumite efecte precum cuantumul acela al indemnizaţiei care a supărat oameni şi a deranjat finanţele.

Când apeşi cu obidă pe tasta calculatorului ca să îi trimiţi pe unii la muncă, mai degrabă sprijini dihonia socială şi îi asmuţi pe unii oameni împotriva altora. Pare-mi-se că maniera aceasta de intervenţie publică se bucură de mai multă acceptare decât ar fi cazul fiindcă, nu-i aşa, este modelul pe care l-am primit de mulţi ani de la unii politicieni, jurnalişti şi alţii.

Este bine ca aceste discuţii (nu sunt încă dezbateri) privind concediul de creştere şi îngrijire a copilului  să fie aşezate într-o secvenţă cronologică unde predictibilitatea să nu fie ocolită, apoi să li se integreze nişte principii care să fie urmărite coerent.

Predictibilitate

Secvenţa cronologică ne arată că multe se pot spune despre prevederile concediului de creştere şi de îngrijire a copilului, mai puţin că aceastea s-ar fi aflat de-a lungul anilor sub semnul predictibilităţii Au suferit foarte multe modificări încât este frustrant doar să le analizezi, vă imaginaţi cum este pentru o femeie însărcinată ori pentru viitorii părinţi?! S-a schimbat durata concediului, apoi cuantumul indemnizaţiei care a fost calculat ca sumă fixă ori dependentă într-o oarecare măsură de contribuţii (un procent de 75% ori de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni), s-a introdus ori eliminat plafonul (1200 dacă optai pentru doi ani de concediu, 3400 în cazul unui an) care apoi a scăzut ori crescut (în 2010, plafonul indemnizaţiei s-a diminuat de la 4000 la 3400).

O femeie însărcinată are nevoie de predictibilitate, un cuplu are nevoie de predictibilitate atunci când hotărăşte că e momentul să aibă un copil. Sarcina durează cam 9 luni, da? Nu de alta, dar trebuie să aşezăm predictibilitatea în context.  Când ai rămas însărcinată (ba chiar înainte), ştiai că indemnizaţia se calculează într-un anume mod definit de lege, ştiai şi că acest concediu are o anumită durată. În acelaşi timp, o femeie ori un cuplu acţionează şi în baza anumitor constrângeri, de exemplu credit, reamenajarea locuinţei potrivit nevoilor viitorului copil sau un plan de naştere în care cumperi servicii de maternitate. E bine ca politicile publice să se raporteze la oamenii reali, nu la cei imaginaţi. Lipsa de predictibilitate nu este bună, înţelegem, da? Orizontul de timp de implementare iar trebuie să ţină cont de faptul că sarcina durează cam 9 luni cum scriam mai sus. Revenirile şi răzgândirile sistematice nu au ca efect crearea unui sentiment de stabilitate, important şi el în raport cu natalitatea care ştim că este o temă problematică.  

Beneficiari

Dacă am lămurit nevoia de planificare şi de stabilitate, hai să vedem cine primeşte indemnizaţia. Beneficiezi de indemnizaţie fiindcă ai fost angajat în ultimii doi ani de dinaintea naşterii copilului, respectiv ai obţinut venituri impozabile timp de minimum 12 luni şi ai avut contribuţii la buget în acord cu cu ceea ce ai câştigat, aşa cum prevede legea. Indemnizaţia o primeşte părintele care a avut aceste contribuţii, nu părintele care nu le-a avut fiindcă nu a fost angajat (nu discut aici despre de ce nu a lucrat, oportunităţi de angajare, discriminare etc.). Aşadar, este o indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului de care beneficiază o persoană fiindcă a fost activă legal pe piaţa muncii, aceasta este logica în baza căreia acţionează legea care reglementează concediul parental.

Uite omul economic, nu e omul economic. Principii diferite

Când s-a auzit că cineva primeşte o sumă considerabilă ca indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului, obrazul fin al unora a zvâcnit cu nerv. Apoi, mintea omului a ţinut lecţii pe Facebook despre ce e dreapta şi despre cum dreapta are suflet bun şi ea nu procedează aşa, adică să aştepte de la stat. Dreapta munceşte. Tot mintea omului mai zice că simte un imbold socialist care îi spune că nu e corect fiindcă sunt diferenţe mari între beneficiari. Oare nu este o reacţie conservatoare fiindcă nu ai chef ca statul să redistribuie resurse financiare către creşterea şi îngrijirea copilului fiindcă e treaba familiei? Zic şi eu.    

Aplicăm logica omului economic atunci când ne convine, introducem meritele şi competiţia care sunt intrinseci modului în care noi înţelegem acest personaj creat de teoria economică, ţinut apoi în viaţă şi hrănit prin politici (inclusiv educaţionale, nu doar prin cele care reglementează comportamentul economic), ba ne şi place să discutăm despre investiţiile în capitalul uman, dar brusc uităm de ele toate când ne raportăm la indemnizaţia alocată concediului de creştere şi îngrijire a copilului. Indemnizaţia aceasta este efectul meritelor, al competiţiei, al investiţiei în capitalul uman, al asumării unor riscuri. Omul acela, înainte de a deveni părinte, era un întreprinzător care şi-a administrat cu înţelepciune afacerea şi s-a administrat şi pe sine fiindcă a investit în ceea ce piaţa a valorizat fiindcă de aia a şi câştigat acei bani, nu?

Nu vă place această paradigmă, amendaţi-o uniform, nu doar în raport cu indemnizaţia de creştere şi îngrijire a copilului. Piaţa şi competiţia generează diferenţe, inegalităţi, da? În cazul în care nu este deja clar, adaug că nu îmi place inegalitatea.

Mai uşor cu dihonia socială

Nu de multă vreme, am trecut printr-o criză economică teribilă, iar eu nu am uitat discursurile de atunci ale puterii politice reprezentată de preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu şi PD-L care au polarizat societatea în graşi versus slabi, cei care stau cu mâna întinsă la stat versus cei care contribuie cocârjaţi de efort. Nici nu am uitat cum Guvernul Boc a redus cu 15% indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului. În acea perioadă au fost consolidate public şi politic personajele leneşe, cele care depind de stat şi sunt îmbuibate de acesta.   

Hai să încercăm să menţinem discuţia şi analizele în limitele unei decenţe de comunicare fiindcă aici este vorba despre oameni reali, femei, bărbaţi, copii. Dacă oamenii aceştia reali au respectat cadrul legal, dacă legea a valorizat principiul contributivităţii în calcularea indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, aceste principii trebuie discutate. Iar indemnul faceţi bani, nu cereţi de la stat numai către armonie socială nu te îndeamnă. Persoana aceea a făcut bani şi fiindcă există un cadru legal care reglementează indemnizaţia, făcutul banilor - adică spiritul lui întreprinzător- s-a transpus în resursele financiare respective de care ar beneficia ulterior în calitate ca părinte.

Ţeapă, indemnizaţia nu este pentru o mămică

E complicat cu tiparele care s-au cimentat în minţile noastre, nu? Mămicile beneficiază, 250 de mămici consumă un sfert din buget şi alte cele, o mămică ia 35.000 de euro... În primul rând, e vorba şi despre tătici, iar persoana aceea din topul indemnizaţiilor este de fapt un tătic. .

Da, este relevant cine sunt beneficiarii, nu e suficient să dăm din mânuţa de jurnalist şi să stabilim că nu e. Cum aşa? Dacă o să ne întoarcem iar la salariu şi la statutul de angajat/ contributor la buget, o să vedem că bărbaţii au venituri mai mari decât ale femeilor. Aşadar, dacă bărbaţii ar opta pentru concediul de creştere şi îngrijire a copiilor, să vezi atunci distracţie şi pe instituţii şi pe jurnalişti fiindcă ar creşte cuantumul plăţilor. Mai de zici că statul ca actor raţional cam ştie asta, de aceea nici nu încurajează bărbaţii să beneficieze de concediu. Am o prietenă al cărei soţ a stat în iunie cu copilul fiindcă părintele care nu a beneficiat de concediu trebuie să ia o lună din ceea ce este alocat cuplului/familiei. Suntem în septembrie, iar el încă nu a primit banii pe indemnizaţie. Noroc cu ea fiindcă are salariul mare. Să ne liniştim, el lucrează în învăţământ, ea nu, constituie excepţii, nu regula care poate fi verificată la Institutul Naţional de Statistică sau Eurostat.

Orice decizie privind concediul de creştere şi îngrijire a copilului, va afecta în primul rând femeile fiindcă ele sunt cele care beneficiază într-un număr mult mai mare de concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Dacă norma socială, economică în calitate de angajat este omul economic întreprinzător, care investeşte în capitalul uman, este competitiv cum o respecţi/transpui apoi când omul acesta economic face copii? Cum îi spui omului economic care face copii că nu îl pedepseşti financiar? Tratăm efectele ori ne uităm la cauze, la o arhitectură care ne place în anumite situaţii, dar pe care o respingem în altele?