Unde-i lege-i şi mocăială

436 numai anul acesta, 614 anul trecut, 679 – în 2020, 673 înaintea pandemiei, 754 în anul precedent şi tot aşa, câte 5-6-700 de legi se depun anual la Camera Deputaţilor, cu un vârf de aproape 900 (!) în 2015.

Şi tot cam pe atâtea la Senat. Uneori, se înregistrează şi câte 15 pe zi, cum s-a întâmplat de pildă anul acesta, în rodnica zi de 19 februarie, când s-au înghesuit la înscriere proiecte pe teme dintre cele mai diverse, de la statutul magistraţilor la darea în folosinţă gratuită a unor bunuri ale statului Federaţiei Române de Rugby, şi de la activităţile zilierilor la  combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Micul record legislativ a fost bătut o lună mai târziu, când, în ziua de 14 martie, s-au înregistrat nu mai puţin de 32 de proiecte.

E greu, aşadar, să ţii pasul cu atâtea propuneri şi, în ciuda hărniciei care îi animă uneori pe parlamentari – ca dovadă că pe ordinea de zi ajung şi câte 50 de proiecte, deşi aleşii nu „dovedesc” în medie mai mult de 10-15 într-o şedinţă – teancul creşte de la o săptămână la alta. Asta explică de ce există iniţiative care adastă prin Parlament cu anii şi care se târâie cu o încetineală pe lângă care şi trenul românesc pare un Shinkansen.

Să luăm, bunăoară, exemplul unei legi din... 2009, ajunsă în atenţia senatorilor la final de iunie 2022. Iniţiată de un grup de PD-Lişti, o, tempora!, ea propunea un parteneriat strategic între stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale, precizând că nu e vorba de un cult anume, ci de toate cele recunoscute oficial şi care îşi pot asuma nobila misiune de a sprijini îndeosebi copiii şi bătrânii, după cum scrie în Expunerea de motive. Furaţi de entuziasm, inţiatorii au născocit şi verbul „a parteneria” („să partenerieze cu toate cultele”), care, din păcate pentru cei câţiva literaţi semnatari, nu exista nici atunci şi, iată, nu există nici în zilele noastre, după 13 ani. Ghinion!, cum ar zice un clasic în viaţă, şi el inovator lexical. 

Generosul proiect pedelist n-a convins, culmea, nici propriul guvern, premierul de atunci, Emil Boc, refuzând susţinerea şi dând şi-o lecţie juridică şi... stilistică autorilor: nu se poate vorbi generic de Biserică, când culte recunoscute, precum cel musulman ori „Martorii lui Iehova”, nu se numesc aşa, apoi nu se poate vorbi de „aşezăminte sociale bisericeşti” ci de „centre de servicii ale cultelor religioase”, iar „preoţii din parohiile unde...” se definesc juridic ca „personalul clerical din comunităţile unde...”. Ba chiar şi „suportul afectiv” pomenit în articolul 5 ar trebui înlocuit cu formula „suport spiritual”.

Şi-uite-aşa, pornit la drum cu stângul, proiectul a avansat molcom prin Parlament, reuşind o nesperată adoptare, în 2011. După care, iar ghinion, preşedintele momentului l-a trimis la reexaminare, argumentând că „statul ar trebui să încurajeze mai mult inserţia socială a persoanelor care beneficiază de programele de servicii sociale în cadrul familiilor şi nu în cadrul unor unităţi de asistenţă socială”. Drept urmare, iniţiativa legislativă a luat traseul parlamentar de la capăt, în 2012 reuşind performanţa de a ajunge de 7 ori pe ordinea de zi a Senatului. Fără succes. Colbul uitării s-a aşternut peste ea vreme de 8 ani, pentru ca brusc, în 2020, să iasă iar la lumină şi s-o pornească vitejeşte prin comisii. În cele din urmă, luna trecută, a fost respinsă de Senat, la a patra prezenţă pe agenda plenului, fiind trimisă între timp Camerei Deputaţilor, să-i decidă soarta.

Pare, poate, amuzantă odiseea acestui proiect, dar nu este. Fiindcă ea nu reprezintă o excepţie în procesul legislativ. Tot luna trecută, deputaţii au dat piept cu propuneri de lege depuse prin 2014, 2016 sau 2018, pe care le-au lăsat nerezolvate, întrucât s-a încheiat sesiunea. Prima – înscrisă de 25 de ori pe ordinea de zi, a doua – de 33 (sic!), iar ultima – de numai două ori. Dar, ca să fim corecţi, o reuşită tot s-a consemnat: a fost adoptată celebra iniţiativă „fără penali la Cotroceni”, care data din 2017.

Încetineala legislativă se reflectă şi-n comisiile parlamentare, unde răsar din negura vremii proiecte rămase de la cine ştie ce partid dispărut ori de la politicieni de mult pensionaţi. Cinci ani i-au trebuit propunerii legislative privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter comunist şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război să facă saltul de la prima comisie de avizare la a doua, în Camera Deputaţilor, după ce Senatul dăduse vot de respingere, iar două guverne (Grindeanu şi Ciucă) au trimis puncte de vedere negative. Iar ce va fi în toamnă e greu de anticipat, la cât de încâlcite sunt traseele de adoptare. Un singur lucru e cert: că acolo unde-i lege, nu-i mereu tocmeală, dar poate fi mocăială.