Unde este reforma statului în economie?

Reforma statului a fost una dintre cele mai mediatizate iniţiative a PDL din ultimii ani . Această temă era una de interes naţional, mai ales că România avea nevoie urgentă de o asemenea operaţiune.

Acum, la câţiva ani buni de când a fost lansat acest proiect, efectele reformei nu prea se văd. Cel puţin în ceea ce priveşte sectorul economic ele tind către zero. Am să explic de ce cred eu, privind lucrurile prin prisma antreprenorului, că statul a rămas anchilozat şi nu a fost în stare să se reformeze.

În primul rând, guvernanţii nu au reuşit să-şi stabilească o listă clară de priorităţi în ceea ce priveşte politica investiţională. Când dispui de resurse limitate trebuie să ştii foarte bine pe ce trebuie să le cheltuieşti. Nu ai voie să risipeşti nici măcar o centimă din banul public, mai ales în perioadă de criză financiară profundă, pe investiţii care să nu-şi multiplice efectele benefice pentru economie. Sălile de sport, bazinele de înot, terenurile fotbal reprezintă genul de investiţii care nu produc nimic, ci mai degrabă consumă, întrucât întreţinerea lor costă.  România avea nevoie de autostrăzi, de infrastrutură feroviară, de pasaje şi pasarele care să fluidizeze traficul, de şosele de centură. Asemenea lucrări produceau pentru economie şi reprezentau, în acelaşi timp, semnale pozitive pentru investitorii străini. Ce s-a făcut în acest sens, în ultimii ani, a fost mult prea puţin. 

Aşadar, investiţiile făcute parcă doar pentru firmele de partid şi nu pentru a dezvolta economia pe orizontală nu înseamnă reforma statului.

În al doilea rând, guvernanţii au făcut o greşeală enormă atunci când au aplicat scăderile salariale de la un capăt la altul al spectrului bugetar, fără a ţine cont de responsabilitatea celor care lucrează în sistem. Mă întreb cum se poate face combaterea evaziunii fiscale  (evident, o prioritate de grad zero) cu inspectori ai ANAF care au salarile tăiate cu 25%. Această diminuare salarială i-a făcut pe aceşti angajaţi extrem de vulnerabili în faţa flagelului numit corupţie. Soluţia în acest caz era tocmai pe dos. Altfel spus, cei implicaţi în această activitate aveau nevoie de lefuri consistente şi pedepse pe măsură dacă erau prinşi luând mită. Vă asigur că sumele aduse la buget prin scoaterea la lumină a unei părţi importante din economia neagră erau cu mult mai mari decât cheltuielile de personal.  

Mai mult, scăderea salariilor profesorilor şi medicilor a dinamitat doi piloni extrem de importanţi pentru viitorul unei naţiuni: educaţia şi sănătatea. În sistemul bugetar există o grămadă de instituţii care nu-şi au rostul şi care puteau fi bine-mersi desfiinţate cu totul , pentru a compensa anumite modificări de bugete destinate cheltuielilor cu salariile. 

Cu părere de rău, dar asemenea strategii nu înseamnă reforma statului.

În al treilea rând, absenţa unor măsuri de atragere a investitorilor străini, precum şi rata de absorbţie a fondurilor europene extrem de scăzută reprezintă două puncte nevralgice care nu sunt sub nicio formă compatibile cu ceea ce înseamnă reforma statului. Ca să nu mai vorbesc de faptul că asupra a jumătate din banii europeni accesaţi planează suspiciunea de fraudă.

În concluzie, acesată sintagmă care sună extrem de bine - reforma statului - nu a fost pusă în practică de guvernanţii care au făcut atâta caz de ea. Cel puţin, nu în economie.