Un şemineu pentru Moş Crăciun

Cine n-ar vrea un şemineu în casa? Mai ales în decembrie când apoteoza sărbătorească, misterioasă, înstelata şi strălucitoare a sfârşitului de an ne sugerează întoarcerea către interioare.

Mai ales către interioarele private şi ne aduce în minte tabloul de compoziţie standard al visului de sărbători: bradul de Crăciun ce aduna familia în faţa şemineului şi chiar tradiţia importată a lui Moş Crăciun care lăsa să coboare pe horn daruri în pachete colorate.

Familie, lumină, căldura, în contrast cu viscolul, gerul, zăpada… Căci, fără îndoială, o compoziţie fără contrast e searbădă.

Nu degeaba francezii, de la care am împrumutat atâtea cuvinte şi obiceiuri numesc şemineul “foyer” ceea ce înseamna “focar”, dar şi “cămin”.

De la Prometeu încoace, focul, element primordial şi semn ce acoperă un sfert din zodiac, a făcut parte din viaţa omului în peşteri, în mijlocul taberei de corturi, în vetre, până când şi l-a adus în casa.

Nu putem vorbi de o modă a şemineelor. Asta explică şi longevitatea lor în toate timpurile. Dacă în vremuri străvechi erau folosite pentru încălzire, în zilele noastre au mai mult o valenţă estetică. Pentru a pune în valoare un şemineu se fac eforturi artistice cel puţin la fel ca pentru a ascunde sau masca elementele de radiator care au rolul efectiv de încălzire a spaţiilor.

În secolul al XVIII-lea, amplasarea şemineelor era determinată de axele clar generate de arhitectură. Este clasică imaginea şemineului plasat în mijlocul unui perete acuzând simetrie până la detalii şi devenind un punct de interes. Plasarea unei mari oglinzi deasupra sa avea rolul de a deschide virtual spaţiul şi de a uşura astfel compoziţia. Astăzi, cu greu mai poate fi aşa.

Partiurile moderne au la baza funcţionalitatea, spaţiile sunt de multe ori asimetrice astfel încât arhitectul trebuie să creeze alte axe de interes. Pe un perete gol, şemineul, ca element de decor, nu se mai integrează în zid, ci dimpotrivă, se detaşează. Contrar savantelor compoziţii clasice, arhitecţii de azi propun contrastele materialelor pure: piatra, lemnul, fierul, terra-cotta. Şemineul devine un monument edificat pe loc. Nu contează ornamentele, ci materialele şi mai ales, focul.

Focul de lemne este un element natural, el sugerează o anumită atmosferă, o aromă, o ambienţă care farmecă pe clienţi şi pe arhitecţi. Decoratorii clasici mascau focul din şemineu prin paravane decorative. Arhitecţii de azi, dimpotriva, îi dau valenţe enorme. A existat o “şcoală americană” care a făcut din şemineu elementul central al compoziţiei arhitecturale a locuinţelor individuale. Frank Loyd Wright nu ezită să facă din şemineu un turn exprimat volumetric care serveşte de pívot unei vile cu 2 etaje.

Aceste tendinţe sugerează o concepţie nouă despre locuire în care focul devine centrul casei şi o reîntoarcere spre natură. Ca şi la o fermă, viaţa domestică se organizează în jurul căminului.

Câteva considerente tehnice se impun.

Hornul şemineului este drept. Nu putem conta pe încălzirea generată ca pe o soba cu “fumuri” la care aerul cald încălzeşte tot volumul sobei. Şemineul nu încălzeşte decât prin radiaţie, atât timp cât focul arde.

Există o relaţie între secţiunea orizontală a coşului şi suprafaţa deschiderii focarului (cca 1/5).

Orice şemineu e prevăzut cu o clapetă reglabila ce poate micşora tirajul sau împiedică pătrunderea aerului rece când focul s-a stins.

Dotarea unei case cu şemineu trebuie decisă încă din stadiul de proiect şi încredinţată specialiştilor.

În prezent, există o bogată oferta de “focare de şemineu” din fontă, cu uşi de sticlă rezistentă la căldură, de multe forme şi dimensiuni şi care funcţionează cu lemne, gaze naturale sau electric. Acestea se pot integra în diverse decoruri după gustul producătorilor sau al clienţilor.

După părerea mea, acestea nu au nicio legătură cu şemineele naturale deschise despre care am vorbit mai înainte deoarece oferă numai “forma”, dar nu şi “fondul” conceptului de şemineu-cămin. De curând, în Franţa este promovat un astfel de surogat care funcţionează cu metanol în spatele unui geam înrămat în inox. Ba, mai grav, sunt programe electronice care îţi pot difuza la nesfârşit imaginea unui frumos foc pe ecranul unei plasme. Focul virtual versus focul natural! Doamne fereşte!

Textul a fost publicat prima dată în revista “Oferte speciale”