Interviu „Un oraș se justifică prin tipul de cultură pe care îl consumă” - Interviu cu Gavril Ţărmure
0Gavril Țărmure este o persoană cu totul specială, care a trasnformat un oraş care în urmă cu trei decenii avea o viaţă culturală aflată în adormire, într-un hub cultural regional cu aspiraţii naţionale. Şi ne referim la Bistrița. Gavril Ţărmure poate fi considerat un... factotum al domeniului cultural din Bistriţa şi vom descoperi în continuare de ce.
OSP: Cine sunteți dumneavoastră, domnule Gavril Țărmure? Cum v-ați prezenta acum, după 30 de ani de când faceți evenimente culturale în Bistrița și în zonă, cu sau fără Societatea de Concerte din Bistrița, ocupând sau nu diferite posturi publice în domeniul cultural în oraş?
Gavril Ţărmure: Lucrez în domeniul managementului cultural de multă vreme, initial în calitate de consilier, apoi ca manager, dar au existat şi perioade de sincopă, în sensul în care nu am mai avut poziţii oficiale în domeniu pentru o perioadă, și prima data când am fost într-o astfel de situaţie am vrut să-mi înființez un patronaj administrativ și juridic ca să pot să confer coerență și consistență programelor pe care le aveam în minte. Ce m-a interesat cel mai tare pe mine a fost să creez o stagiune muzicală permanentă în orașul Bistrița, un oraș care are în jur de 800 de ani, dar la acel moment, la mijlocul anilor `90, nu avea nici o instituție culturală sau artistică a orașului. Am avut întotdeauna convingerea că un oraș se justifică prin tipul de cultură pe care îl consumă, şi atunci mi-am dat seama că trebuie să facem noi ceva: mai popular, dacă nu trăieşti într-o capitală, să-ți construiești tu capitala.
În acest context, am înființat Fundația Societatea de Concerte Bistriţa, care avea de la bun început și are și în continuare patru programe principale: cel mai important este cel de stagiune muzicală permanentă în orașul Bistrița, apoi programul de cursuri de educație muzicală, prin mici prelegeri și recitaluri pe viu, un program de studio de folclor și un program de concerte de jazz. Toate acestea le-am organizat de la început cu o frecvenţă destul de mare.
OSP : Să revenim, asta era în 1996. Acum 30 de ani.
G.T.: În 1996, primul concert a fost organizat la Casa de Cultură de atunci, acum se numește Palatul Culturii, fiind un concert susținut de Orchestra de Cameră a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, avându-l ca solist şi pe legendarul violonist Ștefan Ruha, care a avut de la bun început o audiență încurajatoare, sala fiind arhiplină și entuziastă. De atunci începând, nu ne-am mai oprit, iar acest program de stagiune continuă și acum. Am invitat ulterior Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Cluj, orchestra şi formaţii camerale din oraşele din preajmă – Târgu Mureș, Brașov, bineînțeles de la Cluj, de la Opera Națională Română, de la Opera Maghiară. Iar după trei ani, am înființat la Bistriţa o orchestră simfonică a noastră, a oraşului, o orchestră de proiecte care se numește Noua Orchestră Transilvană.
O.S.P.: Asta s-a întâmplat în 1999?
G.Ţ.: Într-adevăr, în 1999 s-a petrecut înființarea acestei orchestre. Relevant pentru public este, cred, faptul că stagiunea noastră conține peste 50 de concerte şi evenimente pe an, în principal recitaluri camerale, dar și concerte simfonice mai mari sau chiar vocal-simfonice. În afară de Palatul Culturii, am luat între timp prin contract de comodat și Sinagoga din Bistriţa, care este un monument istoric de referință, construit în 1856. Aici am fost atras în primul rând de acustica formidabilă pe care o are Sinagoga. Am cumpărat și un pian de concert, un pian Yamaha, iar acolo se desfășoară în continuare cu regularitate concerte camerale.
O.S.P.: Ca să concluzionăm, 1.500 de concerte ar ieşi la socoteală în 30 de ani... Vă vine să credeți că este adevărat ?
G.Ţ.: Ca să fiu sincer, nu le-am numărat concert cu concert, dar ca medie cam așa erau, cam vreo 50 pe an pe an.
O.S.P.: În orice caz, peste 1.000 de concerte în stagiunea muzicală permanentă a Bistritei, pornind de la inițiativa ONG-ului din 1996, Societatea de Concerte Bistrița. Și două spații culturale inventate sau scoase din anonimat. Casa de cultură, care acum a devenit Palatul Culturii, iar Sinagoga, în care nu se întâmpla nimic la începutul anilor 90, știm cu toții că a devenit un loc emblematic pentru activitatea camerală din viața muzicală românească.
G.Ţ.: Așa este, pentru că toți muzicienii – și am avut grijă de la bun început să invit muzicieni care înseamnă ceva, care sunt de o calitate absolut indiscutabilă –, dintr-un spirit de solidaritate cu gestul nostru, ori de admirație pentru faptul că spații cum e sinagoga au o acustică absolut formidabilă, au răspuns pozitiv. Aici au cântat Valentin Gheorghiu, Ștefan Ruha, ca să-i pomenesc pe cei care nu mai sunt printre noi. Au cântat după aceea cei mai tineri, fără nicio excepţie: Gabriel Croitoru, Florin Croitoru, Alexandru Tomescu, Horia Mihail și așa mai departe, până la Maria Marica, Cadmiel Boțac, un pianist excepțional, care va cânta în concertul aniversar al nostru.
O.S.P.: Iată-ne ajunşi în prezent. La 30 de ani de când există Societatea de Concerte Bistrița, în anul 2026, pe 22 martie, va avea loc concertul aniversar susţinut de Noua Orchestră Transilvană.
G.Ţ.: Orchestra noastră este constituită din muzicieni profesioniști de la Filarmonica din Cluj, de la Opera Română din Cluj, de la Opera maghiară, de la Filarmonicile din Târgu Mureș, Brașov, Oradea, și așa mai departe, un fel de selecționată transilvană ... Solist pe 22 martie va fi Cadmiel Boțac, un tânăr pianist excepțional, un fel de echivalent al Mariei Marica, și ea din Cluj, care de când era copilă făcea recitaluri formidabile la Bistriţa, ca de altfel şi Cadmiel Boţac. Dirijor este Romeo Râmbu. În program, Concertul pentru pian şi orchestră de Grieg şi Şeherazada de Rimski-Korsakov. Noi, primul concert al Societăţii l-am organizat tot în martie, în 1996, în ajunul zilei de Buna Vestire.
O.S.P.: Să revenim la spaţiile culturale din Bistriţa, anul trecut descopeream o spectaculoasă catedrală în centrul Bistriţei...
G.Ţ.: Biserica Evanghelică este un alt spațiu de referință, monumentul cel mai reprezentativ al Bistriţei, cu incinta cea mai amplă din România, avea 2.500 de locuri pe bănci și turnul de piatră cel mai înalt din România, și aici am reușit să restaurăm integral după vreo 20 de ani de șantier. Acum este un monument senzațional, restaurat integral și foarte frumos, cu o acustică bună. Acolo am făcut Recviemul de Verdi anul trecut, înainte am făcut Recviemul German de Brahms și alte concerte vocal-simfonice importante.
O.S.P.: Așadar, 30 de ani de Societatea de Concerte de Bistrița, eveniment aniversar pe 22 martie 2026, la Palatul Culturii. De la începuturile din 1996, acum în Bistrița cântă artiști de anvergura tenorului Ștefan Pop, a sopranei Anitei Hartig – să menționăm că sunt bistrițeni prin naștere –, care în 2026 au devenit nume de rezonanţă ale scenei lirice mondiale. Cum ați reușit să-i aduceți înapoi în oraşul natal să cânte, raportându-ne la carierele lor fulminante pe mari scene din Europa, Asia şi America de Nord?
G.Ţ.: N-a fost foarte complicat, mai întâi pentru că eu i-am cultivat acești tineri excepționali, apoi când erau mai tineri se bucurau că îi invit pe scena casei de cultură să cânte. Se vedea de atunci că sunt muzicieni care vor ajunge departe. Acum, și dintr-un fel de prietenie veche, ei vin când pot. Îl aştept şi pe Gheorghe Petean, care nu este din Bistrița, este din Cluj, dar a venit la Bistrița, cânta și în cor, şi la trombon, ca și mine – de altfel ne cunoșteam și din această ipostază – iar acum e un mare artist al lumii, într-adevăr. In afară de Pop şi Hartig, de referință și extrem de curtați, de solicitați, mai avem din Bistrița câțiva artiști foarte buni. Mă refer la tenorul Ovidiu Daniel Purcel, la bas-baritonul Beniamin Pop, amândoi soliști la Opera din Düsseldorf și de mare succes pe scenele din Europa, dar și din România. Și ei vin cu bucurie când îi invit.
O.S.P.: Aș vrea să vorbim puțin și despre alte două domenii în care Societatea de Concerte Bistrița, deși probabil inițial nu se gândea că va ajunge aici, a realizat și a patronat evenimente importante: domeniul artelor plastice și domeniul teatrului. Pentru că la Sinagoga din Bistrița este un adevărat “tezaur” de artă plastică contemporană. Spuneți-ne câte ceva despre ce ați făcut în aceste douză direcţii.
G.Ţ.: În domeniul artelor plastice, totul cred că a pornit de la faptul că la Iaşi, Conservatorul era şi de muzică și de arte plastice. Avea administrație comună pentru cele două discipline, și încă de când eram student am fost atras de acest domeniu, am avut o pasiune personală. La Bistrița, exista un nucleu de artiști foarte buni și foarte harnici. Şi chiar când n-am mai avut funcţie publică, mi-am zis: eu voi continua ce am început și mă voi ocupa de lucrurile pe care le cunosc și de care sunt atras. Regretul cel mai mare este că n-am creat la Bistrița o posibilitate de întâlnire a artistilor vizuali, pictori, graficeni, sculptori și așa mai departe. Pentru că, dacă făceam acest lucru, reușeam să formez la Bistrița o colecție de artă importantă, pentru că sunt foarte mulți artiști foarte buni și nu costă mult să te ocupi de asta. Organizezi un simpozion, o tabără de creație, şi an după an aduni o colecție. Și în felul
O.S.P.: Când ați început cu Artele Plastice?
G.Ţ.: În preajma anului 2000, acum 25 de ani. Important e că s-a adunat o colecție foarte importantă. Am vrut tot timpul că aduc muzicienii cei mai buni, să aduc artiștii cei mai buni...
Și am început cu toți profesorii de la Universitația Națională de Arte din București: Alexandru Chira, Gheorghe Anghel, Horia Paștină, Ion Sălişteanu, unii au plecat dintre noi... Florin Ciubotaru, și așa mai departe. Prima dată au fost 25 de artiști, apoi, în fiecare an, numărul lor a crescut, spațiul de rezidență era la Colibița, cu un peisaj natural copleșitor de frumos. Toată lumea voia să mai vină. Și de atunci am continuat an de an. Acum avem o colecție, numai la Societatea de concerte avem peste 2000 de picturi. După aceea, când eram manager la Centrul Judeţean pentru Cultură, am făcut și o întâlnire similară pentru sculptori, şi am propus ca fiecare să realizeze într-o perioadă de o lună sau două în timpul verii o lucrare sculpturală din andezit. Astfel acum avem 20 de sculpturi monumentale foarte frumoase. I-am invitat pe sculptorii Mircea Roman, Marian Zidaru, Laurențiu Mogoșanu și așa mai departe. Iar aceste lucrări le vom amplasa în Parcul Municipal, pentru că proiectul se numea de la început Parcul de Sculpturi. Am vrut să organizăm lucrările într-un scuar din fața sinagogii, dar era prea mic. Nu încap.
O.S.P.: Ați ajuns și în Parcul oraşului, mai aveți puțin și ocupați toate spațiile publice, care sunt deschise către diverse forme ale artei. În afară de plastică, și teatru...
G.Ţ.: Când eram la Inspectoratul pentru Cultură, am organizat, printre altele, un festival de teatru, un festival de spectacol alternative, un spațiu neconvențional, împreună cu Irina Cios, care conducea Centrul Internațional pentru Arte Contemporane. Dar, din păcate, am putut să organizăm doar două ediții, dar acela a fost momentul în care festivalul s-a deschis plenar către toate formele de arte ale spectacolului, dar, în primul rând, către teatru.
O.S.P.: De curând, ați făcut niște mari coproducții cu Purcărete, cu Afrim. Spuneți-ne mai mult despre asta, pentru că este extrem de relevant și pentru publicul din București.
G.Ţ.: Noi vrem să creăm un teatru de sine stătător. Avem spațiul – este fostul cinematograf al orașului, care a fost construit în 1913. Ca cinematograf a fost folosit pe vremea comunismului, după care a fost uitat într-un soi de neatenție criminală. Acum clădirea este în proprietatea primăriei din Bistriţa, pentru că familia respectivă de evrei a plecat din România, sunt din America... A venit la un moment dat o doamnă urmașă a acelei familii, profesoară de jurnalism în America, a vrut să-și cunoască înaintaşii, a văzut spațiul şi era era foarte bucuroasă că primăria vrea să construiască acolo un teatru de sine stătător. Acum s-a petrecut un soi de sincopă de coerență în acest demers, pentru că nu s-a mai finanțat de către Comisia Europeană, dar ni s-a spus că de la anul se va reîncepe. Pentru teatru, dacă tot nu am avut o clădire cu toate dotările specifice teatrului, am mai făcut spectacole la Palatul Culturii, care este o sală construită de sași în secolul al XIX-lea, o sală de referință, destul de mare, care are în jur de 400 de locuri, scenă, tot ce trebuie. Ea a fost construită nu ca teatru, ci ca sală de întâlniri și petrecere a breslaşilor sași din Bistriţa. S-a făcut o reparație capitală în urmă cu vreo 10 ani și arată destul de bine. Aici au loc cele mai importante evenimente culturale din oraș, dar nu este totuși teatru.
Noi ne-am dorit să facem şi o stagiune teatrală, să aducem artiști care înseamnă ceva la nivel national în Bistriţa. Eu am fost cucerit de această idee, de la bun început, ca și în muzică, şi am vrut să aducem pe cei mai buni și în teatru. Orice eveniment creat sau propus de noi, trebuia să se constituie instantaneu și nu neapărat ostentativ, într-un model cultural demn de urmat. Și pe cine să aducem? Radu Afrim e din județul Bistriţa Năsăud, s-a născut la Beclean. Radu Afrim este regizorul cel mai în vogă din România în momentul de față, peste tot unde merge, face lucruri senzaționale și de mare succes.
O.S.P.:Și concret, în ce producție a lui Afrim v-aţi implicat?
G.Ţ.: Bistriţa a făcut spectacolul La câțiva oameni distanță de tine, în coproducţie cu Teatrul Naţional din Bucureşti. Un spectacol pe texte de Dan Coman şi el un poet din Bistriţa, foarte expresiv și foarte respectat în momentul de față. Întâmplător, cum spune el, cei doi au avut o colaborare și au produs un spectacol excepțional la Teatrul Naţional din Craiova, pentru care au luat premiul UNITER.
Nu doar în teatru ne-am desfăşurat. Am înființat Festivalul internațional de poezie și muzică de cameră, care a ajuns la 18-a sau 19-a ediție, amnul acesta între 16 şi 19 iulie 2026. Revenind la spectacolul La câțiva oameni distanță de tine, Afrim şi Coman au reușit un spectacol formidabil, cu un succes de public enorm. Afrim însuși afirma că în 20 de ani de când tot face spectacole, niciunul nu a avut succesul acestuia.
O.S.P.: Deci, La câțiva oameni distanță de tine este o coproducție a Teatrului Național din București cu Centrul Cultural Municipal George Coşbuc Bistrița pe care îl conduceţi în momentul de față, în mod oficial.
G.Ţ.: S-a jucat de 5-6 ori la Bistrița, la București mai mult. Dar s-a jucat absolut în toată țara,
în toate orasele importante din România: Cluj, Timișoara, Iași, Galaţi, Brăila.
O.S.P.: Puţină lume știe istoria acestei producții. Toată lumea crede că este doar o nouă premieră a Teatrului Național din București. Important este ca, din când în când, să menționăm aceste realități. Pentru că în urmă cu un an sau doi am văzut și la Odeon o producție a lui Silviu Purcărete, la fel făcută împreună cu Centrul Cultural George Coșbuc din Bistrița.
G.Ţ.: Pe Silviu Purcărete am avut prilejul să-l cunosc. Este, probabil, cel mai mare regizor român. Un artist formidabil, cu carieră şi recunoaștere internaționale de anvergură. M-am bucurat de prietenia lui și cred că și asta a contat ca să accepte să vină la Bistrița. I-a plăcut aici, i-au plăcut oamenii. Și am reușit un spectacol, Tertium non datur. Inițial am vrut să facem un spectacol mai amplu, pornind de la un basm românesc. În final, ne-am pliat pe posibilitățile tehnice și logistice care le avea Bistrița. Dar a ieșit, iarăși, un spectacol foarte, foarte bun. Am colaborat cu Teatrul Odeon din București, care, de asemenea, are un colectiv artistic formidabil, cu un director foarte inimos, cum de altfel a fost şi la TNB. Am colaborat de la Bucureşti cu artiști excepționali, care de care mai bun și care de care mai vedetă. Dar niciunul n-a fost copleșit de ideea de vedetism. Au fost actori foarte onești și foarte consistenti.
Pentru 2026 vom face o mare producție, cu Horaţiu Mălaele în calitate de regizor, Livada cu vişini de Cehov. Vom avea iar o distribuție națională, o coproducție cu Teatrul Național din București și cu Teatrul Metropolis. Ne mobilizăm trei instituții să reușim un spectacol care să fie, iarăși, de referință. M-am bucurat foarte mult că-l vom avea și pe Virgil Ogășanu și alți actori importanti și buni.
O.S.P.: Într-adevăr, se poate vorbi ore în șir despre Societatea de Concerte Bistrița, cei 30 de ani, cele 1500 de evenimente ale stagiunii de concerte, poate mai multe, poate mai puține, nu știm, teatru, plastică, săli redate circuitului cultural din orașul Bistrița, vorbim de Palatul Culturii, de Sinagogă, de Biserica Evanghelică. Și iată, în plan, refacerea unui fost cinematograf din Bistrița sub forma unui teatru. Domnule Țărmure, îl credea cineva pe Gavril Țărmure în anul 1995, când a început să lucreze la această construcţie, că se va ajunge aici în 2026? Cine a avut încredere dumneavoastră atunci?
G.Ţ.: Eu am terminat conservatorul în 1983. Orașele mari erau închise printr-un decret al lui Ceauşescu. Și, deși puteam să ajung la Timișoara, la filarmonică sau la Operă, unde erau locuri la trombon, nu m-au primit acolo, m-au repartizat la Dej, în învățământ. Într-un fel, a fost bine pentru că acolo am cunoscut-o pe soția mea, avem copii, ea este un om minunat, Mihaela, aşa că ea mi-a fost de mare sprijin de la bun început. Noi am văzut că era necesar să se întâmple asta. Nu la Cluj, nu la Timişoara, în oraşe mari, unde existau instituții și lucrurile oricum mergeau. Am venit într-un oraș mic, Bistriţa, și am văzut că aici era necesară o stagiune muzicală, o stagiune teatrală, un program expozițional pentru artele vizuale. Aşa a început. Practic, eu m-am desfășurat pe un teren relativ liber, ca să nu zic gol, și am constatat că era necesar ce fac, nu era emanația unui teribilism personal, ci erau niște lucruri absolut necesare sub aspect administrativ. În domeniul cultural este foarte dificil, pentru că, în general, cultura este disprețuită - e respectată și iubită de anumite categorie de oameni, dar, în general, nu e considerată... un lucru serios. Aşa am început și am văzut că este necesară intervenția unui om pasionat și, dacă permiteți, și priceput în domeniu. Eu am iubit muzica, m-am format urmând o școală de specialitate, am văzut că exigența și limpezimea unui sunet sunt extrem de importante, adică nu orice gălăgie este muzică, nu orice țipăt are expresivitate, și așa mai departe.
O.S.P.: Mai rămăsese activitatea editorială...
G.Ţ.: Am înființat și o editură și foarte importanti scritori români au apărut la noi. Eu sunt editorul lui Ion Mureșan, poetul român cel mai important în momentul de față. Am editat câteva cărți al lui Ioan Es Pop, alt mare poet care a plecat dintre noi. Am editat operele complete de Angela Marinescu, deci poeții cei mai reprezentativi ai României aș putea spune.
O.S.P.: Aveți un festival de poezie și muzică la Bistriţa
G.Ţ.: Am înființat un festival de poezie și muzică, și acesta continuă de aproape 20 de ani. A început la sinagogă, care era un edificiu de referinţă în Bistrița, pe care am reparat-o, am restaurat-o și căreia i-am conferit această utilitate culturală. Acolo, am făcut un contract de comodat cu Federația Comunităților Evreiești și eu răspundeam și de starea construcției și de tot spațiul din preajmă. Acolo puteam eu să hotărăsc. Sinagoga are 200 de locuri, dar era tot mai plin la festival și asta ne-a încurajat. Acum, de vreo 10-15 ani, festivalul se face la Palatul Culturii, unde sunt aproape 400 de locuri, în mijlocul verii, anul ăsta între 16 și 19 iulie.
Avem și un festival de film, pe care l-am înființat acum 5 ani. Deci ne-am diversificat pe toate domeniile culturale, pentru că scopul nostru principal este să dezvoltăm cultura urbană. Repet ce am mai spus și la început, considerăm că un oraș se justifică prin tipul de cultură pe care îl consumă și pe care îl popularizează, pe care îl propune concetățenilor.
Am editat şi mai multe CD-uri de-a lungul vremii, de jazz și de folclor. Eu am editat CD-urile lui Grigore Leșe, reprezentativ pentru muzica tradițională din România, dar și foarte multe de CD-uri ale regretatului Mircea Tiberian și ale unor formații pe care el le coordona. Acum 2 ani, am reușit să facem imprimări și să scoatem un CD cu lucrări de Tudor Jarda, mare compozitor român care a copilărit la Bistrița. Tatăl lui a fost primul secretar al Universității Limba Română din Cluj. Bunicul lui a fost primul protopop ortodox al Bistriţei. Aici a fost un spațiu cu biserici greco-catolice, catolice, protestante și așa mai departe. Și acest CD a fost realizat în colaborare cu Filarmonica din Oradea. Și acest document există acum, Tudor Jarda cel puțin cu lucrările simfonice, nu avea niciun CD.
O.S.P.: Mulțumim, domnule Țărmure. Este într-adevăr copleșitor tot ce faceți acolo. Sunt 30 de ani de când există Societatea de Concerte Bistrița, un model de urmat, așa, sau altfel, de multe orașe de dimensiunea Bistriței, care au nevoie, poate acum chiar mai mult decât în 1996, de acest apel la cultură pentru stabilitate, pentru valorizare, pentru sens. Până la urmă, așa cum spuneți, un oraș îşi justifică existența prin tipul de cultură pe care îl consumă. Foarte adevărat. Ați făcut din Bistrița un oraș care consumă cultură în toate formele ei de existență. La mulți ani și felicitări!
Se încarcă comentariile...
