Un miting pentru Europa

Mitingul în susţinerea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană care a avut loc duminică, 3 noiembrie, a avut o amploare ce a depăşit aşteptările.

Unii au contestat metodele folosite pentru a mobiliza un număr atât de mare de oameni din toate colţurile republicii. Nu e bai, admitem că s-a apelat şi la strategii de mobilizare nu tocmai europeneşti. Dar atâţia oameni nu puteau fi aduşi la Chişinău cu forţa, prin mijloace coercitive.

Nici explicaţia că au fost „plătiţi“ nu ţine. S-au achitat cu siguranţă cheltuielile  de transport şi poate ceva diurnă, dar acest lucru este firesc şi aşa se face oriunde când e vorba de manifestaţii atât de grandioase. În 1989, dacă şefii din teritoriu nu achitau transportul şi nu puneau suflet pentru mobilizarea oamenilor, numărul participanţilor la Marea Adunare Naţională din 27 august 1989 sau la Podul de Flori din 6 mai 1990 era să fie mult mai mic decât a fost în realitate.

Dacă „banii sunt la mijloc“, întrebarea este de ce Voronin şi atâtea organizaţii pro-ruseşti nu au putut să mobilizeze mai multă lume, de exemplu, la mitingul din 9 mai, o zi atât de simbolică şi cu potenţial de mobilizare extraordinar. Cu toţi banii investiţi de Rusia în organizarea acelui infam concert, la care s-a încercat a demonstra că moldovenii nu au caracter şi ar accepta să li se calce demnitatea naţională în picioare, nu s-a reuşit a mobiliza mai mult de câteva mii de oameni.

Asta într-un oraş în care jumătate din cei circa 800.000 de persoane sunt vorbitori de rusă şi foarte sensibili la mesaje patriotarde de inspiraţie imperială rusă sau ruso-sovietică. Deci, practic, la asemenea manifestaţii nici nu trebuie să investeşti pentru transport, că majoritatea celor care ar susţine asemenea acţiuni sunt în majoritatea lor locuitori ai Chişinăului.

În linii mari, mi-a plăcut felul în care a fost organizat mitingul din 3 noiembrie. Politicul a fost lăsat în umbră, dintre cei vreo 12 vorbitori numai doi au fost de la conducerea celor două partide principale de la guvernare, PDM şi PLDM, restul fiind fie oameni simpli, fie lideri din provincie, sau reprezentanţi ai unor uniuni de creaţie. Cred că cele mai reuşite luări de cuvânt, dintre toate, au fost cel al lui Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Etnografie din Soroca, al lui Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, precum şi al lui Ion Hadârcă, liderul Partidului Liberal Reformator. Acestea, după părerea mea, au fost cele mai inspirate discursuri, mai mult rostite decât citite de pe hârtie, şi care au avut priză la public.

În ceea ce priveşte cuvântarea preşedintelui Nicolae Timofti, nu prea i-a ajutat nici faptul că textul era pregătit din timp. La rândul său, Marian Lupu a citit un text plat, cu fraze generale, aşa cum se pricepe el mai bine, dar fără a intra în detalii inutile care ar fi putut să deranjeze publicul. Vlad Filat a avut un discurs scurt, dar în care a reuşit să facă două gafe: prima, când s-a lăudat că el s-a ţinut de cuvânt când s-a angajat să aducă multă lume în piaţă, ceea ce a fost o frază nelalocul ei; şi, a doua, când a încercat să parafrazeze spusele – în versiunea lui Constantin Negruzzi – celui mai celebru pământean de-al său, Alexandru Lăpuşneanu („dacă voi, europenilor nu ne vreţi, noi vă vrem“), mai adăugând aceeaşi frază prin înlocuirea vrerii cu iubirea. Mă îndoiesc că europenii ar înţelege corect un asemenea umor. Poate a vrut să spună asta referitor la oamenii adunaţi în piaţă? Era mai potrivit, dar nu mai puţin neinspirat.

Mitingul din 3 noiembrie a strălucit şi din alte puncte de vedere, mai ales prin lipsa din lista vorbitorilor a premierului Iurie Leancă, a preşedintelui Parlamentului Igor Corman şi a ministrului de Externe, Natalia Gherman. Rămâne doar să ghicim de ce s-a întâmplat aşa, dar orice explicaţie s-ar invoca, nu ar fi satisfăcătoare. În altă ordine de idei, mitingul a fost criticat atât de extrema stângă, cât şi de cea de dreapta. Argument că a fost un miting exemplar, care a transmis un mesaj clar atât părţii indecise a societăţii în ceea ce priveşte integrarea europeană, cât şi prietenilor şi neprietenilor noştri din străinătate.