Un miting antinaţional

Sâmbăta trecută, comuniştii din Republica Moldova s-au adunat la un miting în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). PLDM a rezervat PMAN pentru acea zi de 23 noiembrie, dar, până la urmă, nu a considerat necesar să se opună acordării acesteia PCRM.

Au decis să procedeze astfel, probabil, în momentul în care au avut anumite estimări cu privire la numărul participanţilor la miting sau pur şi simplu nu au vrut să rişte pentru că, oricum, dacă refuzau, trebuiau să mobilizeze forţe importante ale Poliţiei ca să nu permită membrilor sau simpatizanţilor PCRM să pătrundă în PMAN. Ceea ce ar fi dus inevitabil la ciocniri violente.

Comuniştii au mobilizat de vreo cinci-şapte ori mai puţină lume decât a făcut puterea la mitingul pro-european din 3 noiembrie. A fost vorba de cel mult vreo 15-20.000 de persoane, ceea ce este puţin pentru un partid de opoziţie care se bucură în sondaje de susţinerea a circa o treime din electorat, dar destul de mult, dat fiind resursele limitate ale acestui partid. Fără îndoială, şi-a spus cuvântul şi Rusia, care a susţinut eforturile comuniştilor locali şi ale organizaţiile sale satelit, mai ales pe valul succesului obţinut de Kremlin pe 21 noiembrie, când Kievul a anunţat oficial amânarea semnării Acordului de Asociere cu UE.

Mitingul din 23 noiembrie a fost unul antinaţional. Şi nu numai pentru că a fost organizat de un partid care este cunoscut pentru derapajele sale antieuropene şi antiromâneşti. În cazul din urmă, nu e vorba doar de mesaje anti-România, dar mai ales de cele îndreptate împotriva elitelor intelectuale, economice şi politice, precum şi a cetăţenilor de rând din Republica Moldova care se identifică drept etnici români.

Îndemnurile strigate de liderii PCRM – precum „cât Moldova e tare, românul nu ne are“ - sunt concludente în acest sens. Deşi s-a declarat a fi un miting pentru Moldova, steagurile fluturate au fost doar ale PCRM şi ale organizaţiilor sale satelit, mai ales ale Mişcării de tineret Voievod, cunoscută pentru virulenţa sa propagandistică. Şi aproape niciun tricolor, doar unul identificat la tribuna vorbitorilor.

Dacă pentru unii sintagma folosită în privinţa mitingului din 23 noiembrie pare exagerată, voi folosi o formulă care reiese clar din simbolistica folosită: nu a fost vorba în niciun caz de un miting naţional, ci de unul de partid. PCRM şi-a mobilizat astfel nucleul său dur, care am văzut din nou constă din rusofoni, dar şi din moldoveni etnici români din teritoriu, unii dintre ei mărturisind oarecum jenaţi în faţa camerelor de luat vederi că au venit să susţină Moldova, dar că nu ştiau că mitingul e organizat de comunişti.

Greu de crezut acest lucru, mai ales când se vedea clar că cei care exprimă aceste mesaje nu erau nicidecum lucrători de la plug sau de la sapă. Dar acest lucru nu e mai puţin sugestiv. Conştienţi că opinia lor devine publică, moldovenii simt un anumit disconfort să spună că sunt de partea PCRM, exceptându-i evident pe cei care au primit un pahar de vin dis-de-dimineaţă (!) de la propagandiştii comunişti din teritoriu.

Voronin şi camarila sa s-au simţit ca în „vremurile bune“ din trecut, încercând la un moment dat să însufleţească mulţimea cu cântece patriotice ruseşti, gen Den’ Pobedy. În acea zi, liderul PCRM se imagina că este în Piaţa Biruinţei din perioada sovietică, nu în PMAN de după independenţă. Prezenţa tricolorului nu putea decât să strice aceasta încercare de a imagina trecutul sovietic.

Voronin regreta că nu e ministru de Interne, cum a fost în 1989, când trimitea miliţienii să lovească manifestanţii din stradă care scandau lozinci anti-Moscova, condamnau Pactul Molotov-Ribbentrop şi cereau drepturi naţionale, alfabet latin şi limbă de stat. La 23 noiembrie 2013, lui Voronin i-a fost greu pe suflet că este neputincios în satisfacerea mulţimii agresive din faţa sa, pe care el însuşi şi ai săi au incitat-o şi i-au dat speranţa într-o revoluţie, până la urmă, eşuată.

Igor Caşu este istoric şi directorul Centrului pentru Studierea Totalitarismului din cadrul Universităţii de Stat din Moldova.