Un gay preşedinte
0Campania electorală pentru prezidenţialele SUA de anul viitor a început de câteva luni bune, iar piaţa politică americană e deja supra-saturată de aspiranţi şi aspirante la cea mai vizibilă funcţie executivă la nivel global.
Pe partea republicanilor avem un Donald Trump gâfâind după o primă jumătate a preşedinţiei extrem de agitată, hăituit de investigaţia fostului şef FBI Robert Mueller, dar care a primit o nouă gură de oxigen după ce raportul lui Mueller a constatat că nu a existat o coordonare directă între campania lui Trump din 2016 şi Rusia lui Vladimir Putin, cel puţin nimic în sfera penalului care să-l atingă pe actualul preşedinte SUA. Am putea spune cu uşurinţă că la mijlocul mandatului, Trump îşi pune în coş mai multe schimbări dramatice la nivel internaţional decât intern, retragerea SUA din Acordurile de la Paris privind schimbările climatice, două summituri cu Kim Jong Un, retragerea SUA din înţelegerea cu Iranul, recunoaşterea Ierusalimului ca fiind capitala Israelului, dar şi a a Înălţimilor Golan, înfrângerea ISIS, o întâlnire oficială cu Vladimir Putin la un summit în Finlanda. Pe plan intern singura mare realizare a lui Trump a fost trecerea prin Congres a unor scutiri de taxe pentru bogaţi, în rest energia administraţiei Trump irosindu-se fie pe încercările eşuate de a abroga reforma sănătăţii a lui Obama sau chestiunea migraţiei, respectiv construirea unei bariere fizice la graniţa cu Mexicul sau condiţiile inumane în care erau (şi sunt) ţinuţi migranţii care încearcă să ajungă în SUA. Practic puţine realizări interne, după doi ani de lună de miere, în care atât executivul, cât şi legislativul american au avut aceeaşi culoare republicană.
Pete Buttigieg face istorie prin faptul că este primul candidat gay deschis cu privire la propria orientare sexuală.
La democraţi situaţia e la fel complicată, cu o tabără a establishmentului clasic condusă cu mână forte de Nancy Pelosi, dar cu un puternic curent progresist, de socialişti democraţi, care prind avânt şi, în urma alegerilor parţiale din 2018, şi legitimitate. Figuri ca Alexandria Ocasio-Cortez aduc în faţă teme de stânga care pun sub semnul întrebării consensul ideologic capitalist neoliberal construit începând cu anii 80. În cursa pentru prezidenţiale, terenul democrat este extrem de aglomerat, cu un număr record de candidate femei, fie că vorbim despre Elizabeth Warren, senatoarea fostă profesoară de drept la Harvard care s-a luat la trântă cu băncile şi cu Wall Street imediat după criza financiară din 2008, fosta procuroare Kamala Harris, o stea în creştere care este deja considerată una dintre favorite, Tulsi Gabbard, o hawaiiană cu un puternic mesaj împotriva războiului, acuzată de simpatii cu regimul lui Assad din Siria sau Kirsten Gillibrand, senatoare de New York aflată în centrul controverselor privind cazul de hărţuire sexuală Al Franken (senator democrat obligat ulterior să şi demisioneze). Restul candidaţilor în alegerile primare democrate au cap de afiş două nume arhi-cunoscute, fostul vicepreşedinte Joe Biden şi socialistul Bernie Sanders, cel care în 2016 a energizat masele prin mesajul său populist de stânga. Biden nici nu şi-a anunţat încă candidatura şi deja este atacat pe subiectul hărţuirii sexuale, două femei ieşind public să-l acuze pe septuagenar că s-a comportat inadecvat. Confruntat la rândul lui cu acuzaţii privind comportamentul faţă de femei în cadrul echipei de campanie, Bernie Sanders a anunţat deja o toleranţă zero faţă de hărţuirea sexuală. Mai mult, Sanders încearcă să-şi refacă echipa şi mesajul astfel încât să pluseze în zonele unde în 2016 nu a reuşit, respectiv în rândul persoanelor de culoare. Şi-au mai anunţat candidatura şi Beto O'Rourke, fost candidat texan la postul de senator, care a reuşit să electrizeze electorii democraţi într-un stat republican cum e Texasul, dar care propune o viziune bine împământenită în status quo, senatorul de New Jersey, Cory Brooker, fost primar al oraşului Newark, fostul secretar pentru locuire în administraţia Obama, Julian Castro, care s-a remarcat printr-un discurs în 2012, dar şi antreprenorul Andrew Yang, care vine primul cu propunerea unui venit minim garantat pentru fiecare cetăţean american.
Figuri ca Alexandria Ocasio-Cortez aduc în faţă teme de stânga care pun sub semnul întrebării consensul ideologic capitalist neoliberal construit începând cu anii 80.
Câmpul electoral democrat arată foarte divers, alături de femei având şi persoane de culoare, respectiv afro-americani, persoane cu părinţi din Taiwan, latino. Şi da, există şi un candidat gay, deschis cu privire la propria orientare sexuală. Pete Buttigieg, tânărul primar al micuţului oraş South Bend din statul Indiana, la cei 37 de ani ai săi a reuşit până acum să surprindă pe toată lumea prin creşterea în sondaje şi capacitate de fundraising. Deşi nu şi-a anunţat încă oficial candidatura (momentan are un comitet de explorare a ideii, e aşteptat să anunţe luna aceasta şi oficial), Mayor Pete, fost puşcaş marin şi veteran al războiului din Afganistan, este creditat cu regenerarea oraşului pe care-l păstoreşte, aflat în „cureaua de rugină” (rust belt), fosta zonă industrială din miezul SUA, aflată în declin evident ca rezultat al globalizării şi acordurilor de liber schimb. Căsătorit cu un bărbat încă din anul 2018, Pete Buttigieg s-a poziţionat în ultimele luni la stânga establishmentului democrat, dar departe de ideile socialiştilor de tip Bernie Sanders. Pe marginea principalelor teme de campanie Buttigieg s-a pronunţat în favoarea unei opţiuni publice pentru asigurările de sănătate, însă treptat, iar în domeniul educaţiei nu pare pregătit să meargă atât de departe încât să susţină propunerile privind gratuitatea învăţământului universitar public. Buttigieg este unul dintre candidaţii cei mai pro-Israel aflaţi în tabăra democrată, în condiţiile în care tot mai mulţi din partid critică acţiunile regimului Netanyahu de la Tel Aviv. Mayor Pete mai susţine şi o reformă a Curţii Supreme pentru a dilua politizarea acestei instituţii, prin mărirea numărului de judecători. Buttigieg a strâns deja şapte milioane de dolari pentru campania sa şi se mai remarcă şi prin faptul că vorbeşte o sumedenie de limbi străine, printre care norvegiană, franceză, spaniolă, arabă sau dari (echivalentul din Afganistan al limbei persane farsi).
(...) ar accepta românii o persoană gay sau trans ca preşedinte sau premier?
Trecând peste poziţionările sale pe politici publice specifice, Pete Buttigieg face istorie prin faptul că este primul candidat gay deschis cu privire la propria orientare sexuală. Mai mult, de-a lungul campaniei şi-a folosit povestea personală pentru a sublinia faptul că a fi gay nu înseamnă că nu este religios, atacându-l copios pe homofobul vicepreşedinte american Mike Pence. Partenerul lui Buttigieg, Chasten Buttigieg, a devenit în actuala campanie un vehicul electoral de asemenea. Toate aceste observaţii vin în contextul în care o majoritate covârşitoare a americanilor declară în sondaje că nu au nicio problemă cu un preşedinte gay. Fie că va câştiga sau nu, candidatura lui Buttigieg are rolul de a aduce în mainstream ideea că şi persoanele cu o altă orientare sexuală şi identitate de gen pot reprezenta publicul în poziţii de putere, având încrederea că deciziile lor vor fi la fel de raţionale ca ale liderilor heterosexuali.
În România situaţia arată oarecum diferit, iar până astăzi nu am avut vreun ales care să recunoască public că este gay. Rămâne întrebarea, ar accepta românii o persoană gay sau trans ca preşedinte sau premier?