UE, violată în virginitatea democraţiei

Aşa cum era de presupus, scandalul PRISM, alimentat judicios, corect şi la timp cu noi informaţii date de Snowden din zona aeroportului din Moscova, întreţine acum cea mai gravă criză de încredere din istoria relaţiilor trans-atlantice.

Cu consecinţe politice foarte greu de anticipat, dar şi cu rezultate directe la nivelul opiniei publice şi a entuziaştilor utilizatori de internet, fanilor serviciilor de telefonie mobilă…

Se aduc dovezi, din ce în ce mai multe şi mai greu de respins, cum că fraţii americani, prietenii de nădejde ai europenilor şi garanţii principiilor democratice, au un program de spionare a colegilor de alianţă, extrem de bine pus la punct, centrat asupra câtorva ţări ţintă printre care se află naţiunile-cheie ale zonei euro. Plus instituţiile UE, plus birourile acestora, printre care şi cele din Washington sau din sediul ONU de la New York, obiectivul fiind, se pare, ascultarea convorbirilor legate de negocierile în curs asupra proiectatului acord de liber-schimb între SUA şi UE.

Europenii fiind desemnaţi drept „ţinte de atacat” în documentul prezentat de SPIEGEL şi care datează din septembrie 2010, clasat ca „strict confidenţial”, în care NSA descrie în amănunt modul în care spiona reprezentanţa diplomatică a UE de la Washington, nu numai cu ajutorul unor microfoane instalate în clădire, ci şi prin infiltrarea în reţeua informatică, ceea ce permitea citirea în timp real a tuturor mesajelor electronice şi comunicaţiilor interne confidenţiale.. Ceva nou? Ceva cu totul şi cu totul neobişnuit?

Poate nu, dacă ne amintim de scandalul enorm din 2003, din păcate mult prea rapid şi grijuliu trecut în anonimat. Atunci UE confirma oficial descoperirea unui sistem de ascultări telefonice şi interceptare în birourile reprezentanţelor mai multor ţări (printre care Spania, Marea Britanie, Franţa, Germania, Austria şi Italia) din clădirea Justus Lipsius, sediul Consiliului European, locul unde au loc reuniunile şefilor de state şi guvern.

Microfoanele fuseseră plasate în cabinele traducătorilor în perioada construcţiei clădirii (între 1993 şi 1994), iar la zece ani după asta, în 2011, „Comitetul R” care coordonează activitatea serviciilor de informaţii belgiene, constata că ancheta a fost desfăşurată „într-un mod destul de informal şi dezordonat” şi că „ierarhia Consiliului European” din perioada respectivă nu a părut foarte decisă să facă lumină în povestea respectivă. În consecinţă, cei de la SPIEGEL vorbesc despre o continuarea operaţiunilor NSA şi care ar fi dus la o altă problemă de acelaşi gen în urmă cu mai mult de cinci ani. Foarte greu de determinat, în acest stadiu al dezvăluirilor, dacă este vorba de o continuare a primei operaţiuni de infiltrare sau de una nouă.

Oricum ar sta lucrurile, dezvăluirile recente din „pachetul Prism-Snowden” au generat o reacţie furibundă a oficialilor europeni, atacaţi în credinţa lor se pare absolută şi extrem de naivă în discursul asupra valorilor democraţiei împărtăşite în mod egal la nivelul lumii libere. Iată câteva dintre luările de poziţii relevante:

„Am luat imediat legătura cu autorităile americane de la Washington şi la Bruxelles şi le-am prezentat informaţiile apărute în presă. Ne-au spus că vor verifica exactitatea informaţiilor publicate ieri (sâmbătă, n.n.) şi că ne vor contacta”

   Comisia Europeană, comunicatul de presă 30 iunie

„…dacă asta se confirmă, atunci este vorba despre un scandal imens. Aceasta ar prejudicial în mod considerabil realţiile între UE şi SUA”

    Martin Scultz, Preşedintele Parlamentului European

„Trebuie ca partea americană să ne explice imediat şi în detaliu dacă aceste informaţii de presă privind ascultări telefonice totalmente disproporţionate efectuate de SUA în UE sunt exacte sau nu.”

  Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, ministrul german al justiţiei

„Între parteneri, nu ne spionăm!..Nu putem negocia asupra unei mari pieţe trans-atlantice dacă există vea mai mică îndoială că partenerii noştri îndreaptă ascultările telefonice către birourile negociatorilor europeni...trebuie ca partenerii americani să risipească foarte rapid toate aceste dubii.”

Viviane Reding, comisar european

„Cred că este vorba despre o violare a legislaţiei UE. În principiu, legislaţia UE nu permite ca datele să fie transferate în SUA. Dar companiile se găsesc adesea prinse între două jurisdicţii. Şi, în general, preferă să se conformeze jurisdicţiei americane dcât celei europene. Din această cauza, legislaţia americană prevalează asupra celei din UE, chiar pe teritoriul UE. Până în acest moment, Comisia Europeană a făcut prea puţin pentru a rezolva problema jusridicţiilor şi pentru a proteja drepturile cetăţenilor din UE. Afacerea PRISM nu este decât unul dintre cazurile de spionaj masiv exercitat de SUA  asupra propriilor cetăţeni sau a cetăţenilor din alte ţări.”

Sophie in t’Veld, europarlamentar

Aici este problema. Şi este enormă. PRISM este legal în SUA deoarce funcţionează în termenii prevederilor legii specifice privind informaţiile externe, Foreign Intelligence Surveillance Act, în temeiul căreia a cerut şi a obţinut acces privilegiat (aşa cum afirmă Snowden) la bazele de date ale marilor operatori precum Google, Yahoo sau Facebook. De partea europeană, în afară de aceste indignări acum la paroxism, au eşuat încercările de a se formula o legislaţie coerentă nu numai în domeniul extins al protecţiei datelor personale, ci şi al acţiunii concentrate a serviciilor de informaţii, rămase sub un control naţional, evident tributar intereselor politice imediate ale fiecărui guvern în parte.

În plus, în acest moment, este deschisă o dezbatere extrem de fierbinte asupra securităţii sutelor de milioane de pachete complexe de date salvgardate de utilizatori în sistemul  „cloud”, uşă larg deschisă şi cu foarte puţine bariere reale de protecţie, ceea ce a dus deja la cerea urgentă de construire a unui sistem similar controlat pentru prima oară de o companie europeană.

Până atunci, însă, Europa îşi jeleşte acum virginitatea pierdută şi cere reparaţii. Târziu, puţin şi după ce daunele au fost înregistrate deja la pasiv.