Tu, ca părinte, cât de mult vrei pentru copilul tău să înveţe ştiinţă şi tehnologie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: freepik.com
Sursa foto: freepik.com

Oare câţi dintre părinţii din România ştiu ce înseamnă qubit, bio-programare, CRISPR-Cas9, inteligenţă artificială, computer cuantic, minarea asteroizilor, machine learning? Oare câţi părinţi conştientizează cum va arăta lumea peste 10-15 ani, când copiii lor vor intra în câmpul muncii?

Oare câţi conştientizează masa enormă de oameni inutili, neangajabili, dependentă de un potenţial venit minim garantat pentru supravieţuire care va fi peste 10-15 ani?

Oare câţi dintre părinţii din România conştientizează presiunea din viitor în câmpul muncii venite de la sute de milioane de actuali copii chinezi, coreeni, japonezi şi în curând alte naţii emergente cu sute de milioane/miliarde de cetaţeni, care învaţă de rup?

Şi ultima întrebare – oare câţi dintre părinţi ştiu ce să facă să-i ajute pe copiii lor să se pregătească pentru lumea nouă care va veni?

Lumea se schimbă cu o viteză fantastică, exponenţială, iar creierele noastre nu au capacitatea de a înţelege bine funcţia exponenţială, doar cea liniară.

Tehnologia şi ştiinţa evoluează incredibil şi noi, părinţii români, în general nu ştim/nu putem/nu vrem să ne pregătim copiii cât mai bine să aibă o şansă mai bună în lumea de mâine.

Îmi aduc aminte acum mai mulţi ani vorbeam cu o mămică care spunea că ea îl lasă nelimitat pe juniorul ei la tabletă  pentru că nu vrea să rămâna copilul ei în urma celorlalţi, că trebuie să ştie tehnologie şi multe altele. Plus că învaţă foarte multe.  Foarte frumos, am zis. Ce anume? Engleză, de exemplu ştie să zic „I kill you”. M-am amuzat teribil, mai ales că era foarte serioasă.

Dar, pe lângă beneficiile învăţării unei limbi străine, un număr uriaş de părinţi confundă aşa numita „mindless entertainment”, în care împuşti tot ce mişcă, cu adevărata faţă a tehnologiei şi ştiinţei.

Eu şi soţia, ca părinţi, am fost întotdeauna mai restrictivi cu tehnologia faţă de copiii noştri, mai precis cu timpul petrecut în faţa ecranelor de orice fel. Îi spunem „Embargou”.

Deşi noi petrecem, prin natura ocupaţiei noastre, un timp însemnat în faţa pixelilor, deşi suntem înconjuraţi de multe tipuri de ecrane, (telefoane de test, laptopuri, desktopuri, etc.), am hotărat să le transmitem copiilor prin joacă (dar nu joaca clasică pe calculator) ce înseamnă ştiinţa şi tehnologia.

Robotică, programare C++, servere, conectivitate, calculatoare cuantice, inteligenţă artificială, machine learning, bio-programare, geologie spaţială, mecanică, chimie, fizică, astronomie şi multe altele.

Există în acest moment atât de mulţi părinţi care ar dori pentru copiii lor să iubească ştiinţa şi tehnologia, dar procedează într-un mod total greşit, abandonându-i în faţa ecranelor.

Secretul? Copiii trebuie îndrumaţi constant. Dacă îi lăsaţi singuri, marea lor majoritate se vor duce în jocuri, unde mintea le va fi acaparată de distracţia facilă. Gândiţi-vă care este obiectivul cuiva care face jocuri? Şi apoi gândiţi-vă care este obiectivul vostru ca părinţi. Sesizaţi o mică-mare discrepanţă?

Este un termen în engleză pentru asta „Media Literacy” pe care sincer nu ştiu cum să-l traduc foarte bine în română. Suntem foarte puţini oameni care consumăm conţinut media care ne gândim critic la acel conţinut, cine l-a produs, ce obiective clare/ascunse are.

Ştiu însă că este foarte greu. Nu mai avem timp. Nu mai avem răbdare suficientă. Preferăm eficienţa dată pe termen scurt, faţă de efort uriaş venit la pachet cu beneficii pe termen lung.

Câţi dintre noi nu am fost într-un restaurant şi am văzut copii mici cu un ecran în faţa ochilor ca să stea cuminţi?

Câţi dintre noi nu au văzut găşti de tineri de liceu viitori pierde-vară, care nu au un viitor, având viaţa toată online.

Este FOARTE uşor să-ţi abandonezi copilul în faţa unui ecran şi să te minţi singur că învaţă, că îi face bine, că se pune la curent cu tehnologia. Creierul uman funcţionează aşa. În plus, copiii nu au experienţă, nu ştiu să se controleze, nu au maturitatea să înţeleagă ce e bun pentru ei şi ce nu. Dar, dacă stau bine să mă gândesc, nici majoritatea adulţilor nu ştiu.

Aş dori să vă împărtăşesc câteva sfaturi din experienţa personală. Sper să vă ajute.

- Împrieteniţi-vă cu alţi părinţi cu copii de vârste apropiate, care au acelaşi sistem de valori cu Dvs., adică alţi ciudaţi care vor şi pot să se implice mai mult pentru copiii lor, să devină pasionaţi de lucruri frumoase, precum ştiinţa si tehnica.

- Dacă nu sunteţi la curent cu noile tehnologii, puteţi să vă puneţi la curent lunar citind revista „Ştiinţă şi tehnică” (da, încă există şi este cea mai veche revistă de profil din Europa).

- Duceţi-vă copiii la evenimente de profil – CoderDojo, Cluburile Copiilor din localitate unde se învaţă orice de ştiinţă.

- Duceţi-vă copiii la concursuri de robotică (întâi ca spectatori, ulterior ca participanţi).

- Cereţi ajutorul fără ruşine oamenilor care vă pot da un sfat, cunoscuţi sau nu. În cel mai rău caz, nu primiţi nimic, în cel mai bun caz o să-i schimbaţi copilului vostru viaţa.

- Încercaţi să-i asiguraţi copilului un anturaj corect, compus din alţi copii care vor acest lucru. Se vor motiva reciproc.

- Încercaţi să transformaţi orice activitate de învăţare în joacă, să fie interesantă pentru ei.

- Vorbiţi cu alţi părinţi şi vedeţi ei ce fac în aceasta privinţă.

Ştiu că suntem puţini părinţi care gândim aşa, dar noi, aştia ciudaţii, când ne unim copiii facem un micro-climat prielnic într-o ţară în care sistemul educaţional este extrem de îmbunătăţibil.

Pentru că este oribil de greu pentru un copil singur şi neinclus întru-un anturaj corect să evolueze bine.

Mult succes!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite