Tricourile nu mor

Am povestit pe Facebook, acum un an, cum am zăbovit o oră în fața tricoului pe care l-a purtat Pelé în “Drumul spre victorie”, filmul lui John Huston.  Când am ajuns la Liverpool, la o oră de mers de Muzeul Fotbalului din Manchester, presa lumii anunța moartea lui Pelé.

Recent am vizitat la Madrid un alt Muzeu al fotbalului. Un muzeu al legendelor, așa cum se cheamă. Un muzeu cu nimic mai prejos decât Prado al lui Velasquez și Goya. Sau decât Reina Sofía, locul lui Picasso și Dali. E un muzeu mare prin colecția sa de tricouri. Tricourile care se ridică la cer și devin legende. Transpirația lor ne va bântui cât va mai fi bucurie și emoție pe pământ, care e un teren de fotbal mai mare. Cine crede în fotbal știe că fotbalul mare e artă."Franz Beckenbauer ist tot" scrie acum presa germană. Cineva care, asemenea lui Mark Twain, crede că timpul învățării limbii germane este timpul eternității, ar putea înțelege că Franz Beckenbauer este tot. Adică e la prezent și nu e moarte. Dacă nu cumva moartea este totul, un fel de offside al vieții, pe care nu a învățat încă nimeni să îl evite.

În 1990, în Italia, l-am antipatizat pentru că l-a bătut, ca antrenor, pe cel mai mare purtător de tricou al istoriei, Diego Armando Maradona. L-am iertat repede, pentru că am inteles ca Maradona îi bătea singur pe toți și tot singur se bătea și pe sine.

La Madrid, la Muzeul fotbalului, e o cameră unde cine crede în balonul rotund ca metaforă a lumii nu mai are nevoie de aer. În centru e tricoul lui Maradona din finala cu Germania, pe care i l-a dat după meci lui Lothar Matthaus. Matthaus a refuzat 8 milioane de euro pe el și l-a donat ca să fie văzut de o lume întreagă. În dreapta e un tricou al lui Pelé, iar în stânga e un tricou al lui Johann Cruyff din finala pierdută din ‘74. Jos, în dreapta, un tricou al celui mare mare jucător din epoca de dinaintea televizorului, Alfredo di Stefano. În centru, acoperit de mine, un tricou al celui mai bun jucător al epocii play station, Messi. Iar în stânga, jos, tricoul pe care l-a purtat Beckenbauer în finala câștigătoare din 1974. Nu l-am văzut jucând decât la cinemateca fotbalului. Azi moare o instituție. Aceea de libero. Unul din cei mai eleganți jucători din istorie. Cu somatica lui de Christopher Plummer sau Marcello Mastroianni, Franz Beckenbauer a marcat istoria fotbalului ca artă. Când Beckenbauer al României, care a fost Ștefănescu, se sinucide pentru că nu a mai rezistat durerea cancerului, iar Kaiserul lui Bayern se duce lângă Cruyff, Pelé și Maradona, lumea anilor '70-'80, lumea părinților noștri, se duce. Tricourile lor se înalță la cer. Copiii de ieri sunt azi maturi, adică neputincioș