Trădători ucraineni sau spionaj rusesc de înalt nivel?

Ieri a explodat o bombă informațională de mare, chiar de foarte mare putere. A lansat-o cu extrem de mare precizie și succes însuși Președintele Zelenski, deci este imposibil de contestat. Domnia-sa a sugerat că planurile pentru atât de mult așteptata contra-ofensivă a armatei ucrainene, a eșuat în ciuda eforturilor eroice ale militarilor acestei țări și a susținerii enorme primită din partea aliaților occidentali. Explicația este simplă: rușii știau de dinainte planurile de luptă!

Cu ocazia conferinței de presă susținută la Kiev, Președintele Ucrainei vecine și prietene a spus foarte clar că aceasta ar fi cauza situației militare grele în care se află acum țara sa deoarece „Planurile contra-ofensivei noastre s-au aflat pe masa Kremlinului înainte să înceapă acțiunea contra-ofensivei”. Nu a dat mai multe detalii, dar a spus că armata pregătește acum „mai multe versiuni” ale planurilor unei viitoare contra-ofensive de vară: „da, avem un plan, un plan clar. Vor fi pregătite mai multe versiuni din cauza scurgerilor de informații”.

Atât. Dar este suficient pentru a ridica o serie aproape nesfârșită de întrebări extrem de urgent și dificile. Asta pentru că este extrem de grav dacă, la nivelul comandantului său suprem, se anunță că o armată națională este obligată să pregătească mai multe planuri pentru contra-ofensivă pe motivul că nu are încredere în capacitatea serviciilor sale de protecție informativă și în capacitatea contra-spionajului, național și aliat, de a acționa preventiv pentru a anihila acest tip de amenințări. Și mai afirmă Președintele Zelenski ceva extrem de interesant și de dureros totodată:

„Personalul de care dispune comandantul șef al Ucrainei este destul de mare, acolo sunt și comandanții uneia sau alteia dintre direcții. Este chiar un personal mare. Mai se află acolo și unii dintre partenerii noștri care ne oferă armament, și ei știu unele dintre direcțiile armatei noastre (pe câmpul de luptă). Ei trebui să cunoască aceste lucruri pentru că, altfel, nu vor aloca pachetele de echipamente apropriate. Și unde se află atât de mulți oameni, inamicul poate obține informații”.

Implicațiile afirmației pot merge departe căci, în mod normal, atât serviciile ucrainene cât și cele ale țărilor din NATO (în special CIA), ar trebui să înceapă o vastă anchetă asupra modului în care s-au scurs informații strategice de la Kiev și cine sunt trădători sau spionii ruși infiltrați sau, la fel de credibil, cât de eficientă este operațiunea de penetrare electronică a sistemului de control și comandă a Kievului, executată fie de hackeri locali, fie de spionajul militar rusesc. Mai ales dacă operațiunilor ostile li s-ar alătura și unii din personalul aliat trimis cu misiuni de observare și sprijin la Kiev, ceea ce, mai departe, ar putea pune sub semnul întrebării capacitatea contra-spionajului NATO.

Este posibil să ne punem asemenea întrebări? Cu siguranță că da, din moment ce, chiar înainte de începerea contra-ofensivei de anul trecut, apăreau, venind dis multiple surse americane, materiale strict confidențiale realizate de principalele servicii de informații și „scăpate pe surse” care informau deja Casa Albă asupra foarte posibilului eșec al operațiunilor armate ucrainene în a obține rezultatele excepționale pe care le promiteau comandanții lor. Aveți aici o discuție mai largă, cu linkurile necesare, despre aceste documente americane „top secret” în care, totuși, nu se vorbea nimic despre o cauză extraordinară, cum ar fi nivelul de penetrare informațională la nivelul structurii de comandă și control de la Kiev. Și, după cum vedeți, nu numai.

Ne apropiem de un moment de criză internațională majoră și, ca mereu în istorie, scade nivelul de încredere în oricine, nu numai în inamici ci și în aliați. Drept care, mă aștept să văd că apar afișele celebre cu învățămintele înțelepte despre suspiciunea ridicată la rangul de principiu existențial. Vă mai amintiți?

Se poate? Se mai poate? Desigur, să nu aveți niciun fel de îndoială, nimeni n-a învățat ceva din trecut.