Tinerii pianiști ai actualei ediții festivaliere

Trebuie să o recunosc, pe parcursul mai multor momente festivaliere am avut o dată în plus confirmarea faptului că personalitatea pianistică se definește în baza identității de sunet, în baza calității acestuia.

Am urmărit cu special interes – în compania tânărului pianist Andrei Gologan, a Filarmonicii clujene, a dirijorului Jonathon Heyward - una dintre lucrările mai rar întâlnite pe afișele evenimentelor muzicale actuale, anume Concertul pentru pian și orchestră de Benjamin Britten. Este o unică lucrare de acest fel a compozitorului englez, lucrare scrisă în deceniile de mijloc ale secolului trecut, creație neoclasică de modest interes componistic dar de mare extensie privind virtuozitatea solistică. Trebuie recunoscut, natura comunicativă de specială sensibilitate a solistului, a înnobilat literalmente datele partiturii. Dispune de o largă circulație în spațiul englez al muzicii și este firesc a fi cooptat inclusiv în contextul vieții noastre de concert.

În compania ansamblului orchestral  Cameristi della Scala, a dirijorului Wilson Hermanto, pianistul Daniel Ciobanu a susținut o versiune paradoxal elaborată a celui de al 4-lea  Concert în sol major de Beethoven; a mai prezentat-o tot la Atheneul Român, cu câteva stagiuni în urmă, în compania Filarmonicii bucureștene.

Și atunci ca și acum versiunile s-au dovedit a fi fost compromise de o cadență solistică proprie, stilistic cu totul neadecvată lucrării concertante pe care ar fi trebuit a o servi, moment apropiat de efuziunile muzicii romantice de modestă calitate. In același sens, identitatea de sunet și-a limitat datele în favoarea unui atac sec, dur, propriu genului mai popular al muzicii de largă adresare. Succesul este asigurat dar Beethoven a putut fi cu greu regăsit! Este de sperat într-o grabnică revenire spre datele prețioase care au acreditat momentele anterioare ale evoluției artistului.

Aflat în compania Orchestrei Române de Tineret, a dirijorului Stefan Asbury, de această dată la Sala Mare a Palatului, pianistul polono-canadian Jan Lisiecki a definit o cu totul altă valoare a sunetului pe parcursul celebrului  Concert în la minor de Edward Grieg. Am în vedere sensibilitatea timbrală atent întreținută pe parcursul cantilenelor tematice. Este un aspect ce va trebui extins în viitor și asupra pasajelor de virtuozitate ce pot câștiga astfel în elocvență! Ne-am bucurat observând evoluția unui tânăr aflat în pragul vârstei de treizeci da ani, un artist ce desfășoară actualmente o prodigioasă activitate concertistică internațională, artist de largă anvergură a adresării.

Este de remarcat drept moment de specială semnificație, în deschiderea concertului susținut de Orchestra Română de Tineret, am putut reaudia lucrarea orchestrală Cercar la nota de Cornel Țăranu, artist dăruit – compozitor, profesor, dirijor, creator de evenimente – muzician care ne-a părăsit în urmă cu doar câteva luni.

În aceeași seară, la ore târzii, pe scena Atheneu-lui, pianistul Fazil Say a produs demonstrația tranșantă privind valoarea constructivă de autentică substanțialitate a sunetului. Este artistul matur, de mare experiență, privind comunicarea însăși, extinsă inclusiv la nivel gestual. De la Debussy la Bach și Beethoven, artistul dezvoltă un larg, foarte divers palmares al mijloacelor privind stăpânirea coloritului timbral; deține o largă cultură stilistică privind utilizarea acestuia.

Nu pot uita – amintesc acest aspect tinerilor pianiști – Dinu Lipatti, marele artist, nu a avut ambiția de a dezvolta un extins repertoriu pianistic; mă refer la perioada de glorie a anilor 30... 40... Lucra zilnic opt ore în vederea elaborării, a întreținerii bogăției timbrale a sunetului. Pe această direcție în mod special, realizările sale rămân în bună parte unice!

Materialul a apărut anterior în revista România Literară