Ţiganii

Mulţi dintre ţiganii repatriaţi din Franţa se întorc acolo după câteva luni.

Săptămâna trecută, zeci de familii de ţigani au fost repatriate din Franţa, cu avionul. Mulţi dintre romii săraci au aterizat la Timişoara.

Aproape 180 de suflete au sosit din Franţa, dintre care 62 de minori. În parcarea aeroportului, înainte de a se urca în autobuze, mulţi dintre ei au declarat cu nonşalanţă în faţa camerelor de luat vederi că au fost „la furat" şi „la cerşit". Recunoşteau râzând că fac asta, cu atitudinea omului care anunţă că a câştigat vreun premiu. Pentru cei care au răspuns astfel, hoţia şi cerşitul fac parte din firescul cotidian. E modul lor de viaţă.

Anul acesta au mai avut loc trei astfel de evenimente, numai pe aeroportul din Timişoara. De fiecare dată, ţiganii sunt aşteptaţi de câteva rude şi mai mulţi reporteri care consemnează ştirea. De fiecare dată lipsesc din peisaj „activiştii" pentru drepturile romilor.

Mulţi dintre ţiganii repatriaţi din Franţa se întorc acolo după câteva luni. Nimeni nu-i ajută să schimbe ceva în viaţa lor din România, astfel încât să nu mai fie nevoie să plece de acasă. Nimeni nu se oboseşte să încerce să-i convingă că stilul lor de viaţă şi mentalităţile în care trăiesc sunt greşite, să le explice de ce e rău să furi sau să cerşeşti.

Asta deşi în România sunt finanţate, din diverse surse, o grămadă de organizaţii care spun că luptă pentru drepturile romilor. În realitate, multe sunt ONG-uri cu sediul într-un laptop, cu nimic diferite de firmele de apartament care căpuşează licitaţii publice. Pentru a-şi justifica existenţa şi fondurile încasate, din când în când vânează cuvinte prin presă şi răcnesc „discriminare!". La asta se reduce, prea des, activitatea multor „activişti" pentru drepturile ţiganilor.

Este un obicei ipocrit care ascunde, de fapt, lipsa unor soluţii eficiente pentru situaţia în care se află această minoritate, lipsa interesului de a schimba ceva sau pur si simplu foarte multă lene. Pentru mulţi, un ONG e doar o sinecură şi etnia e paşaport către o destinaţie călduţă, unde munca nu e necesară.

E mai comod să vânezi cuvinte dintr-un birou, decât să mergi într-un sat uitat de lume şi să convingi trei familii să-şi trimită copiii la şcoală. E mai comod să te cerţi cu un jurnalist la TV, pentru că a spus ţigan în loc de rom, decât să convingi un bulibaşă să renunţe la nunta copilului minor. Este mult mai uşor să redactezi un comunicat de presă la trei luni, decât să convingi o companie multinaţională să se implice social pentru o comunitate săracă.

Este comod, dar inutil, pentru că astfel nu se schimbă nimic în bine în viitorul comunităţilor cu probleme, indiferent de etnia care le formează.

Mălin Bot este redactor-şef www.adevarul.ro

Citeşte şi alte opinii de Malin Bot:

Cetăţeanul complicat Dan Voiculescu

De ce stăm în genunchi?

România mea şi România lor

Revoluţia care nu a mai avut loc

Nevoia de modele şi morală

De ce nu ne pasă de România?

Atrocităţi comise în numele lui Dumnezeu

Citeşte alte opinii pe platforma “ideilibere.ro“:

“Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta“