STUDIU Cum poate România să prevină ameninţările teroriste
0
România a fost ferită până acum de atacuri teroriste pe teritoriul său, însă nu există garanţii că această situaţie favorabilă va persista. Statul trebuie să profite de acest context favorabil pentru a realiza un cadru legislativ care să reconstruiască punţile de comunicare cu societatea civilă şi să reclădească încrederea populaţiei în instituţiile fundamentale ale democraţiei.
Centrul pentru Studiul Democraţiei a realizat un amplu studiu şi propune o serie de recomandări de politici publice care să scadă şansele ca un atentat terorist, cu rădăcini interne sau transnaţionale să aibă loc pe teritoriul României.
Pe scurt, aceste recomandări sunt:
1. Sunt necesare măsuri de creştere a transparenţei instituţiilor cu atribuţii de securitate naţională. De asemenea, este important ca schimbările de legislaţie cu implicaţii asupra securităţii naţionale să aibă loc în condiţii ridicate de transparenţă.
2. Este necesară informarea populaţiei cu privire la măsurile deja prevăzute de cadrul legislativ, precum şi identificarea unor mijloace care să asigure o mai bună implementare a legislaţiei în ceea ce priveşte cooperarea între instituţii.
3. Sunt necesare măsuri de îmbunătăţire a mecanismelor de reprezentare politică a cetăţenilor pentru a reduce şansele de radicalizare ale unor categorii de cetăţeni şi pentru a creşte gradul de încredere în instituţiile politice cu atribuţii privind siguranţa naţională.
4. România trebuie să fie parte a efortului internaţional de remediere a surselor prime ale terorismului. Schimbul rapid de informaţii între ţări cu privire la persoanele suspecte şi cooperarea în identificarea surselor de finanţare a teroriştilor şi eliminarea lor sunt mijloacele cele mai eficiente de limitare a atacurilor de amploare.
Textul integral este disponibil aici.
În 1918, între 50 şi 100 de milioane de oameni, adică între 3 şi 6% din populaţia planetei, au murit într-o epidemie de gripă. Virusul a fost atât de devastator din cauza unei suprareacţii a sistemului imunitar, motiv pentru care proporţia adulţilor tineri decedaţi a fost mult mai mare decât în cazul gripelor obişnuite. În plus, o parte importantă a deceselor au fost urmarea unui tratament greşit. Un secol mai târziu, omenirea se confruntă cu o altă ameninţare pe care încearcă să o combată prin metode care se dovedesc a fi tratamente nepotrivite, care creează contextul pentru creşterea numărului de victime. Terorismul este un fenomen cu efecte devastatoare, aflat pe o pantă ascendentă la nivel internaţional începând cu 2011.
România este una dintre ţările care a fost ferită până acum de atacuri teroriste pe teritoriul său, însă nu există garanţii că această situaţie favorabilă va persista. Statul trebuie să profite de acest context favorabil pentru a pune la punct un cadru legislativ care să contribuie la scăderea riscurilor pe termen lung, printr-un proces care să permită reconstruirea unor punţi de comunicare între instituţiile din domeniu şi societatea civilă şi reclădirea încrederii populaţiei în instituţiile fundamentale ale democraţiei.
Pornind de la contextul socio-politic actual din România, vom analiza în cele ce urmează câteva dintre măsurile de combatere a terorismului implementate în prezent la nivel intern şi internaţional, vom aduce argumente privind ineficienţa acestora, şi vom face o serie de recomandări de politici publice care pot preveni apariţia unor ameninţări pe termen lung.
Figura 1. Decese cauzate de terorism, 2000-2014
Sursa: Avi Asher-Schapiro. Deaths and Damages Due to Terrorism Have Never Been Higher. Vice News. November 17, 2015.
Instituţii slabe, legi imperfecte, vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale
Atacurile teroriste recente din Franţa au găsit România în plină criză politică, coroborată cu o discuţie pe teme de securitate generată de tragedia din Colectiv. Sursa celor două momente diferă: în Franţa, informaţiile recente indică un atac terorist al unei reţele ample având în special (sau exclusiv) cetăţeni francezi şi belgieni inspiraţi de Statul Islamic (ISIS), în timp ce în România a avut loc un incendiu, urmat de o busculadă, punctul culminant al unei serii de disfuncţionaliăţi în care vina pare împărţită între actori din mediul privat (patronii clubului, artificierii) şi din mediul public (inspectorii ISU, primăria sectorului 4, legiuitori care au permis existenţa unor lacune în legislaţie). Odată cu protestele care au urmat tragediei din Colectiv, s-a manifestat un nou simptom al unei probleme care sapă la temelia democraţiei româneşti de mai mult timp: criza de încredere în instituţii ale statului român. Această criză este vizibilă de mult timp în sondajele de opinie, însă periodic ea se manifestă prin proteste la adresa unor instituţii sau actori politici.
Pe lângă faptul că protestele au contribuit la demisia Guvernului Ponta şi au declanşat procesul care a dus la învestirea Guvernului Cioloş, mesajul lansat din stradă a fost receptat şi transpus în discursul public de preşedintele Iohannis şi de noul prim-ministru: există o criză majoră de încredere a cetăţenilor în instituţii fundamentale ale statului român, iar aceste instituţii şi liderii lor trebuie să acţioneze în sensul recâştigării acesteia.
Iar lipsa de încredere în instituţii duce la următoarea întrebare: dacă statul român nu este capabil să prevină sau să răspundă în mod adecvat unor pericole convenţionale, precum incendiile, este el capabil să protejeze populaţia în cazul unor ameninţări teroriste?
Acţiunile de prevenire şi combatere a terorismului în România sunt reglementate în principal prin Legea 535/2004, republicată şi actualizată în 2014. La articolul 1, aceasta defineşte terorismul prin două elemente principale: acţiuni menite să aibă un impact puternic negativ asupra populaţiei şi urmărească un scop politic. Articolul 3 introduce noţiunea de terorism „transnaţional”, care presupune desfăşurarea sau planificarea lor pe teritoriul altui stat. Atât înainte, cât şi după atentatele de la Paris, Guvernul, Preşedinţia, SRI, precum şi experţii internaţionali au afirmat că riscurile unor atacuri teroriste în România sunt în prezent scăzute, fără a face vreo diferenţiere între ameninţările transnaţionale şi cele „interne”. La doar două săptămâni distanţă, însă, România s-a confruntat cu cazul cetăţeanului de etnie maghiară care planifica ceea ce a fost catalogat drept un „atentat terorist” la Târgu Secuiesc, eveniment care a reaprins discuţia despre pericolul radicalizării unor grupuri iredentiste maghiare, de pe teritoriul României sau al Ungariei.
Deşi SRI a creat impresia că situaţia legat de acest plan s-a aflat mereu sub control, persistă întrebările legate de capacitatea statului de a reacţiona în faţa unor ameninţări de o amploare mult mai mare prin mijloace adecvate, cu costuri rezonabile şi fără efecte secundare nefaste.
Preşedinţia României susţine revizuirea unor legi fundamentale în domeniul securităţii naţionale, anunţând că în următoarea perioadă vor fi promovate către Parlament modificări la legea siguranţei naţionale, legile de funcţionare ale SRI, SIE, STS, SPP, CSAT, legea apărării, legea industriei de apărare, statutul profesional al ofiţerilor de informaţii, legea privind managementul integrat al situaţiilor de criză. De asemenea, se vorbeşte despre elaborarea unor noi strategii pentru domenii precum educaţia şi formarea profesională, energia, lupta împotriva corupţiei, dezvoltarea teritorială. Concomitent, Preşedinţia a lansat un efort de schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte conceptul de securitate, prin promovarea conceptului de „securitate naţională extinsă”. Acest efort a fost lansat în prima parte a anului, odată cu elaborarea Strategiei Naţionale de Apărare, care include în premieră domenii precum educaţia, sănătatea, protecţia mediului, migraţia sau demografia, extinzând astfel conceptul de securitate dincolo de zona ameninţărilor cărora trebuie să le răspundă Armata, Poliţia, Jandarmeria sau serviciile secrete. Unul dintre scopurile principale ale acestor modificări ar fi tocmai întărirea capacităţii statului de a preveni şi de a răspunde unor ameninţări, pe termen scurt şi lung. Toate aceste intenţii de modificare a cadrului legislativ ţin însă de disponibilitatea Parlamentului de a dezbate aceste legi, de coordonarea dintre Parlament, Guvern, partide, Preşedinţie şi instituţiile şi actorii vizaţi de aceste legi.
Sondajele de opinie din România arată că serviciile secrete (SRI, SIE) au avut nivele de încredere în intervalul 45-50% pe durata ultimilor 10 ani, mai ridicate decât în cazul instituţiilor politice, însă destul de scăzute într-o comparaţie cu alte ţări. Pe de altă parte,sondajele din ultimii ani indică nivele ale încrederii în jurul valorii de 10% sau mai puţin pentru Parlament şi partide, adică acele instituţii care trebuie să elaboreze noul cadrul legislativ. Preşedinţia se află încă la un nivel al încrederii, la care mesajele sale pot să pună presiune pe actorii politici, însă această fereastră de oportunitate ar putea să să se închidă curând.
În acelaşi timp, din rândul societăţii civile au existat reacţii de nemulţumire cu privire la lipsa de transparenţă din activitatea SRI şi la implementarea unor noi prevederi legale care sporesc libertatea de acţiune a serviciilor în privinţa supravegherii, motivate prin nevoia de a creşte capacitatea serviciilor de a face faţă provocărilor la adresa securităţii naţionale. Mai multe ONG-uri s-au opus aşa-numitei „legi Big Brother”, susţinută inclusiv de la nivelul Preşedinţiei. Legea a fost adoptată de Parlament în 2012, iar după ce Curtea Constituţională a invalidat-o, în septembrie 2014, în pofida opoziţiei continue a ONG-urilor, o nouă variantă a fost adoptată în septembrie 2015.
Se încarcă comentariile...
