Starea Uniunii Europene: continuitate, wishful thinking și raport de activitate al președintei Comisiei, Ursula von der Leyen

Raportul despre Starea Uniunii, prezentat în această săptămână de către Ursula von der Leyen a stârnit aprobări, controverse și critici deopotrivă.

Cu sau fără motivări și argumente suficiente, abordările au fost firește subiective și au venit de la analiști ai Uniunii Europene mai federalisti, mai suveraniști, mai mari susținători aplecați spre dorința de a consolida Uniunea sau mai critici în sine față de proiectul european. Totuși trebuie spus că Raportul a fost unul echilibrat, de continuitate, chiar dacă a ținut loc mai degrabă de raport de activitate al Președintei von der Leyen în drumul spre alegeri și probabila realegere în funcție, cu suficient de multă emfază și wishfull thinking și mult prea puțină evaluare rece și pragmatică a situației la zi a instituțiilor europene, coeziunii, situației economice și a gripajelor din activitatea Uniunii. Altfel, mult mai bun pe fond prin ceea ce afirmă răspicat ca și pentru ceea ce trece sub tăcere.

Raportul despre Starea Uniunii fără…. Evaluarea stării Uniunii

Președinta Comisiei Europene a trebuit să lucreze cu materialul clientului, respectiv cu politicile asumate și proiecțiile pe care le-a promovat, cu precădere combaterea încălzirii globale, tăierea emisiilor de bioxid de carbon și perspectivele construcției și proiecției investițiilor la nivel global pe baza calității asumate a proiectelor – în competiție directă cu China și OBOR. Iar aici, firește că nu am avut de a face decât cu un raport de activitate corect, dar în care nerealizările în sânul Uniunii – care nu țin neapărat de activitatea executivului European - au fost trecute la aspirațiile și proiectele de viitor. Totuși confuzia între raport de activitate și raport despre starea Uniunii nu poate fi ștearsă.

Spre lauda sa, președinta Comisiei Europene a avut o mare influență pentru ca raportul despre starea Uniunii să nu fie o colecție de scuze ca urmare a crizelor succesive, suprapuse și auto-amplificate pe care le-a traversat UE în perioada mandatului său: pandemia și războiul de agresiune, pe scară largă, din Ucraina. E adevărat că unele referiri la prețurile energiei, la tăierea furnizărilor și la inflație se raportează la război, dar, totuși, în mod obiectiv, trebuie spus, dincolo de raport, că UE a ieșit nesperat de bine din această suită de turbulențe, fără recesiune sau criză economică în sine.

Acesta ar trebui să fie un merit, dublat de marea găselniță a relansării post-Covid prin injecție de fonduri bazate pe mutualizarea datoriei comune, când e despre relansare și marile proiecte de digitalizare și diminuare a emisiilor de bioxid de carbon. Desigur meritul poartă numele fostului Cancelar german Angela Merkel. Costurile birocratice și reconstrucția încrederii și atractivității UE pentru proprii săi cetățeni, mai întâi, apoi pentru statele aspirante, lipsesc cu desăvârșire ca tematică și preocupări, deși ar fi trebuit să fie primele analizate, ca și alunecarea spre extremă și creșterea partidelor populiste, radicale, eurosceptice și anti-europene.

Dreptate pentru România și Bulgaria, speranțe Ucrainei și Republicii Moldova

Or un raport serios despre Starea Uniunii trebuie să plece la drum cu aceste probleme, cu tentative de a găsi soluții pentru viitor, nicidecum cu ignorarea lor și izolarea imperială a raportului despre Starea Uniunii în politicile și proiectele dezvoltate. Ca să nu mai vorbim despre faptul că Raportul despre Starea Uniunii nu e doar despre Comisia Europeană, despre Executivul comunitar, ci și despre celelalte instituții și despre situația Uniunii la nivel statal și regional. Începând, poate, cu nevoia unui nou Tratat, cu problemele raporturilor instituționale care să regleze și claritatea de atribuții, și ambiguitățile de abordare – în spcial cea principială, de situare pe poziții morale solide și de înalțime versus pragmatismul tranzacțional și realpolitik-ul pur, funcțional și aplicând politica de putere.

Dezechilibrele din interiorul Uniunii și diferențele de tratament ale statelor și cetățenilor se cereau analizate tocmai pentru a evita fuga susținerilor europenilor față de politicile și modul de alegere și reprezentare în propria instituție executivă europeană. Dacă cineva o mai percepe Comisia ca fiind executivul său european. O analiză corectă și atentă a resorturilor fugii către extreme și populism – dincolo de războiul informational al Rusiei și ingerințele externe – ar fi complinit raportul despre starea la zi și ar fi putut furniza soluții.

Desigur, nedreptățile făcute unor state și nevoia de a fi puternică și geopolitic expansivă, inclusiv prin promovarea celei mai importante și de succes politici a UE, extinderea, sunt prezente în Raport. Și sub forma unor restituiri și recunoașteri pentru blocajele în extinderea spațiului Schengen – pentru Bulgaria și România, menționate explicit – și pentru deschiderea negocierilor de aderare la final de an cu Republica Moldova și Ucraina(fiind menționată și vocația europeană a Georgiei) fie pentru complinirea proceselor integrative din Balcanii de Vest.

Evaluarea salutară a nișelor geopolitice ale Uniunii Europene

Raportul despre Starea Uniunii are, însă, niște tușe absolut binevenite în privința ambițiilor Uniunii Europene și a celebrei paradigme a transformării sale într-un actor geopolitic. Deși nu o afirmă explicit, ci doar prin raportarea și cooperarea cu aliați și parteneri, pe relația transatlantică, raportul recunoaște împărțirea de atribuții între Uniune și NATO – care rămâne responsabil direct de apărarea colectivă a celei mai mari părți a Uniunii,  și cu statele naționale – care sunt cele care investesc în capabilități și în producție militară, rezervând UE atribuții în achiziția comună de muniție și sprijinirea Ucrainei, pe toate dimensiunile, și susținerea instrumental, financiară, a statelor care se implică în aceste demersuri.

Spre nefericirea unor actori, Raportul despre Starea Uniunii alege să îmbrățișeze pozițiile convenite, coezive, care nu divid celor individualiste și unilaterale, care adânceau diferențele între actorii regionali. Nu avem nici un cuvânt despre Armata Europeană, autonomia sau suveranitatea strategică, decât atunci când vorbește despre nevoia Uniunii de a-și securiza accesul la metale rare și lanțuri de furnituri europene, ca și la forța de muncă europeană chiar și pentru produse manufacturate, una din marile probleme descoperită în pandemie.

Desigur, Raportul nu abordează și, firește, nu soluționează problema alergătorilor singuratici – gen Austria în cazul Schengen, Ungariei în cazul războiului de agresiune pe scară largă al Rusiei în Ucraina, în raport cu ambii actori, sau al Olandei – care a închis cel mai mare rezervor de gaze din Europa, în detrimentul Uniunii ca întreg. Toate aceste cazuri subminează unitatea Europei și proiectul european ca atare. Nici nu discută pozițiile excepționaliste și blocante ale politicilor europene. Dar Raportul păstrează ca instrument obligatoriu pentru a controla evoluțiile democratice ale statelor și calitatea democrației, mențiunea explicită în legătură cu rapoartele individuale, la nivelul fiecărui stat, vizând situația statului de drept.

UE actor geopolitic: Rusia și China în prim-plan

Tot în cheie pozitivă trebuie remarcată și componenta de raportare la lumea de mâine și la marile provocări și amenințări ale momentului pentru Uniune. Mai întâi Rusia, care e sancționată pentru readucerea războiului în mijlocul Europei, în plin secol 21, ca instrument de soluționare a ambițiilor de politică externă și aspirațiilor excesive ale lui Putin, și acesta un fapt care nu acoperă decât lupta de supraviețuire în continuare la conducerea statului rus. Dar referințele la Rusia le regăsim și în privința relației cu Africa, invocând destabilizarea și militarizarea regimurilor și a relațiilor UE cu statele africane, inclusiv în utilizarea companiilor militare private, ale mercenarilor pentru spolierea partenerilor din aceste state.

Și în privința Chinei, Președinta Ursula von de Leyen este egală cu sine, reluând principalele prevederi ale raportului și prezentării sale despre alegerea de-risk- a evitării riscurilor în relația bilaterală și nu a decuplării. A dispărut referirea la viitoarea Strategie de Securitate Economică europeană, ce trebuia adoptată în a doua parte a anului acesta. Tema interdicției la export a Galliului și Germaniului de către China e prezentă, ca și toate elementele ce țin de securitatea tehnologică și nevoia de a coopera vizând noile tehnologii, inclusiv inteligența artificială.

Cel mai interesant mi s-a părut referirea asociată inteligenței artificiale, considerată risc de extincție pentru umanitate, o formulare dintre cele mai dure, radicale și comprehensive. Din această formulare rezultă unde poate duce lipsa unor acorduri și mai ales a respectării modului de a lucru cu acest instrument, care se dovedește nu numai o tehnologie disruptivă, ci chiar o armă de extincție pentru rasa umană, dacă nu este manevrată corespunzător, pe baza unor reguli și a unor norme de conduită convenite, extrem de clare și stricte.

Mai mult, această amenințare e situată alături de pandemii și războiul nuclear, fiind notată drept o prioritate globală indiscutabilă aceea de a conveni aceste standarde, dar și mecanismul de verificare a respectării lor. Chiar dacă acest lucru trebuie realizat concomitent cu recunoașterea nevoii de a utiliza a.i., accesibilitatea, adaptabilitatea și puterea pe care o conferă instrumentul activității umane în mai toate domeniile, de la știință și cercetare la domeniile practice ale serviciilor sau ale recreării rezilienței lanțurilor de furnizori.

În concluzie, Raportul von de Leyen despre Starea Uniunii este important pentru ceea ce afirmă, dar mai ales pentru ceea ce alege să treacă sub tăcere, să lase în planul doi sau să împingă spre irelevanță ca teme divizive pentru Uniune. Iar rezultatul este un raport echilibrat, chiar dacă problemele Uniunii sunt mult mai multe și, poate, cele mai importante, care țin și de supraviețuirea sa, nici nu sunt analizate sau evaluate, în orice caz nu într-un document public care să răspundă temerilor, așteptărilor și nevoii de speranță a cetățenilor UE.