Sportul, la bani mărunți

Un atlet nu poate alerga cu bani în buzunar, ci cu speranță în inimă și visuri în minte, spunea cândva idealistul campion Emil Zátopek. Au trecut niște decenii bune de atunci, a apărut între timp și cardul, lesne de purtat chiar și-n echipamentul competițional, iar banii au ajuns să domine masiv o lume animată cândva doar de onoare și de deviza Citius, Altius, Fortius.

Chestiunea bănească în sport, văzută din două perspective, a finanțării domeniului și a câștigurilor individuale, a ajuns în centrul atenției și în spațiul românesc, grație mai multor proiecte legislative aflate în diverse faze de dezbatere, ca și din cauza obiecțiilor formulate de Consiliul Economic și Social pe marginea Strategiei Naționale pentru Sport, înainte de a fi adoptată de Guvern.

Din lunga listă (de cinci pagini!) a criticilor CES, multe de ordin tehnic, se remarcă acelea cu substrat social, cum ar fi prioritatea acordată sportului de performanță, unul din cei trei piloni de dezvoltare asumați de Strategie, sportul comunitar și cel în educație rămânând cumva în plan secund. Este salutată ideea punerii la dispoziție a bazelor sportive școlare la dispoziția publicului larg, în afara orelor de utilizare didactică, însă se semnalează faptul că „sportul în educație” riscă să rămână nefinanțat corespunzător, având prea multe „moașe” instituționale: Federația Sportului Școlar și Universitar, COSR, federațiile sportive naționale, Ministerul Educației, autoritățile locale etc.

„Acest proiect de Strategie nu include obiective clare și realiste pentru îmbunătățirea nivelului de activitate fizică și performanță sportivă la nivelul întregii țări”, constată CES, care face și recomandări, între care dezvoltarea programelor de educație fizică în școli, încurajarea activității fizice pentru toți copiii și promovarea unui stil de viață activ și sănătos prin campanii de comunicare și educație publică.

Fix aceste obiective și le-au fixat și inițiatorii altor două proiecte de legi lansate în circuitul parlamentar. Primul vizează înmulțirea orelor de sport în școli, „cel puțin una în fiecare zi”, în învățământul preuniversitar, argumentându-se că absența mișcării duce la creșterea numărului de copii obezi, cu modificări la nivelul coloanei și cu probleme emoționale, precum stresul și anxietatea. Respinsă deja de Senat, propunerea a primit aviz negativ și de la Guvern, pe motiv că implică o creștere a cheltuielilor, întrucât ar trebui amenajate săli și terenuri mai multe și ar fi necesari profesori de sport suplimentari, plus că s-ar aglomera programul săptămânal al elevilor. A doua inițiativă – retrasă săptămâna aceasta din procesul legislativ – înființa un fel de poliție a scutirilor medicale, după ce inițiatorii constataseră „o tendință îngrijorătoare (a elevilor – n.m.) de a evita orele de sport”. Iar în scopul curmării acestor practici și a abuzului de scutiri medicale, se propunea ca numai medicii de familie și medicii unităților de învățământ să poată elibera asemenea acte, dreptul de control urmând să revină ministerelor Educației și Sănătății, prin direcțiile de specialitate, autorităților locale și inspectoratelor școlare. Dar n-a mai fost să fie...

Preocupare pentru problemele de sănătate publică, îndeosebi pentru prevenirea și combaterea obezității și a bolilor asociate sedentarismului, a manifestat și CES-ul, care a sugerat introducerea acestui aspect în Strategia Națională pentru Sport, alături de problemele sociale neglijate (precum componenta de personal, locurile de muncă în domeniu ori integrarea sportivilor). Pe de altă parte, CES a deplâns accentul pus pe recompensele financiare acordate pentru rezultatele sportive, arătând că acestea „sunt deja printre cele mai generoase din Europa” și că ar avea un triplu efect negativ: ar distorsiona așteptările multor tineri sportivi, atrași de bani și privilegii (rente viagere) în detrimentul studiilor și alegerii unei cariere profesionale de rezervă, i-ar încuraja pe campioni să se retragă prematur din activitate, imediat după ce și-au câștigat rentele, plus că premierile și rentele ar consuma circa 25% din bugetul anual alocat sportului. De altfel, așa cum reclama și fosta Autoritate Națională pentru Sport în 2011, și CES consideră anormală acordarea de rente viagere din fragedă tinerețe și până la sfârșitul vieții, argumentând că asta îi descurajează pe destui sportivi să mai lucreze.

În răspăr cu obiecția menționată, un proiect legislativ ajuns la momentul votului decisiv al deputaților propune tocmai... extinderea beneficiarilor de rente viagere, în această categorie urmând să fie incluși și medaliații cu argint și bronz mondial și european, nu doar cei care au cucerit aurul, plus antrenorii lor (medaliile olimpice se răsplătesc și acum, indiferent de culoare). Și de data aceasta Guvernul s-a opus, apreciind că s-ar dubla astfel numărul celor care ar încasa stimulentele financiare pe toată durata vieții. Și tot Executivul sublinia că nu e clar dacă un antrenor cu mai mulți elevi medaliați va încasa rentă pentru fiecare dintre ei sau numai una singură. Inimoasa inițiativă parlamentară a fost trecută deja de 17 ori pe ordinea de zi a plenului, fără succes, dar fără îndoială că va răzbi până la urmă. În sport, ca și în viața de toate zilele, răbdarea și perseverența fac minuni.