Societatea în care câştigătorul nu ia totul!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sincer, asta îmi doresc după 16 noiembrie. O ţară în care alegerile (fie ele şi prezidenţiale) nu vor mai împarţi totul în alb şi negru, în buni sau răi, în ai noştri şi ai lor. Acum, ca şi în ultimii 10 ani, cam aşa este. Este campanie, poate e normal, deşi pasiune ca în România rar mi-a fost dat să vad în alte state europene civilizate.

Sigur, suntem latini - am putea zice, dar asta nu justifică excesele cu iz fascist pe care le vedem în prezent (bătrânii sunt jigniţi de cei tineri, cei din Regat sunt miştocăriţi de cei din Ardeal, cei din ţară sunt descalificaţi de cei de afara ş.a.m.d.; dar, ce-i cel mai rău este că acest discurs este stimulat de la vârf, din atitudinea celor care împart România în roşu şi albastru, în seceră şi restul, în ăia vechi şi ăştia noi care nu pot trăi din cauză că ăia vechi nu sunt încă morţi…). Chiar nu exagerez în această enumerare – tonul a crescut, cel puţin pe internet, într-o zonă care poate aluneca extrem de uşor spre „v-am ciuruit”-ul din 2009. Sau spre „îi rup” din prezent (promovat de Klaus Iohannis).

Lecţia cea mai de preţ a democraţiei este aceea a absenţei unanimităţii şi a coexistenţei mai multor opinii diferite. O democraţie consolidată ştie să îşi închidă rănile create în alegeri şi să ofere cetăţenilor asigurări că, indiferent cine câştigă alegerile, elementele de bază ale societăţii nu se schimbă. Nimeni nu sperie pe nimeni că se deschid porţile puscăriilor, pentru ca infractorii să umple străzile. Nimeni nu judecă alegerile din perspectiva – noi venim la putere şi ceilalţi intră în puşcărie. Nimeni nu tratează politica pe ideea răzbunării pe adversari şi, mai ales, răzbunării pe electoratul care nu ne-a votat.

Simona Halep a transmis un mesaj extrem de simplu şi de elegant cu privire la aceste alegeri. A spus „să câştige România!”. Acest mesaj conţine, în esenţa lui, ideea centrală a unei democraţii autentice – alegerile sunt despre viitorul oamenilor şi despre cum ei trebuie să beneficieze în urma alegerilor, cu toţii, indiferent cu cine au votat, sau chiar indiferent dacă au votat sau nu. Să câştige România, mai mult decât Ponta sau Iohannis, poate fi tradus aşa: indiferent cine câştigă, trebuie ca oamenilor obişnuiţi să le fie mai bine.

În această notă, consider că 5 sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul preşedinte:

 

1.     Să consolideze Statul Român, nu să îl slăbească! România este într-un context geostrategic dificil şi delicat, în care foarte multe forţe externe şi-ar dori ca România să rămână dependentă energetic, slăbită militar, fragmentată politic, divizată social şi incapabilă economic să atragă mari investitori. Un stat puternic poate să dea pensii şi salarii fără să se împrumute excesiv, poate să investească în infrastructură, poate să îşi redeschidă spitale şi scoli închise, poate să îşi consolideze armata şi să îşi protejeze cetăţenii. Aici, Victor Ponta este clar mai preocupat de consolidarea statului decât Klaus Iohannis, fie doar şi pentru că acesta din urma îşi doreşte un stat minimal, în linie cu cel promovat de Monica Macovei, în care doar cei cu bani îşi permit servicii de educaţie si sănătate de calitate, în care cultura e susţinută de mecenat privat şi în care angajaţii de la stat trebuie obligatoriu înjumătăţiţi.

 

2.     Să producă, pe fond, o schimbare autentică, de generaţii. Nu vorbim doar de oamenii lui Ponta şi oamenii lui Băsescu (transformaţi azi în oamenii lui Iohannis). Vorbim de o generaţie formată după comunism împotriva unor mentalităţi care au rezistat în post-comunism timp de un sfert de veac. Victoria unei noi generaţii (din care face parte Victor Ponta) ar însemna demantelarea unor reţele de putere şi de influenţă construite şi consolidate în ultimii 25 de ani şi ar da şansa unui nou început în atât de multe domenii. România post-Băsescu nu poate fi una cu oamenii care au făcut atât de mult rău în vremea lui Traian Băsescu. O schimbare autentică vine dacă toţi aceşti oameni îşi fac bagajele şi părăsesc birourile din care au gestionat puterea în ultimii 5-10 ani. Şi aici, tot Victor Ponta este mai în măsură să promoveze o schimbare, câtă vreme nu vrea să îi aducă la guvernare pe cei care au tăiat salarii şi pensii în 2010 şi pe cei care ar trebui, tot mai mult, să dea cu subsemnatul în faţa unor instituţii de anchetă.

3.     Să iasă din obsesiile trecutului – una dintre ele fiind realimentată în ultimele zile, cu privire la comunism şi anti-comunism. Oameni pe care îi considerăm inteligenţi şi educaţi continuă să cadă în capcana unor manipulări incredibile în care se vorbeşte tot în termenii: candidatul PSD înseamnă comunism, iar candidatul anti-PSD înseamnă anti-comunism. Tovarăşi, cum poate fi simbol al comunismului un tânăr care avea 17 ani la Revoluţie? În acelaşi timp, cum poate fi un anti-comunist cineva înconjurat de un şef la UTC (domnul MRU), de un mare şef la Anvers (lista securismelor sigur poate fi detaliată) şi de un preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunisti din România (cum era domnul Boc), sau de Vasile Blaga? Emil Constantinescu tocmai i-a multumit lui Victor Ponta pentru acţiunile concrete de reparare a nedreptăţilor comuniste, fiindcă a făcut mai mult pentru această cauză decât toţi cei care au condamnat comunismul prin declaraţii în Parlament.

4.      Să gândească pozitiv – nu în termenii „cum să fac să îi pun o piedică celuilalt” sau „cum să îi conving pe români să voteze anti”, ci în termenii „cum să rezolv o problemă pe care o au foarte mulţi români”. Pare banal sau idealist, dar reflectă o atitudine sănătoasă. În loc să te trezeşti dimineaţa gândindu-te cum să mai inventezi strategii şi scenarii gen „House of Cards”, mai bine te concentrezi pe lucruri simple, care ajută oamenii şi le fac viaţa mai uşoară. Gândiţi-vă cât timp din viaţă se pierde cu lupte sterile, din care chiar nu câştigăm nimic. Câţi ani s-au pierdut în dispute generate de un „preşedinte-jucător” care, până la urmă, n-au dus la nimic util. Până la urmă, chiar şi celebra luptă împotriva corupţiei n-a fost declanşată de preşedintele-jucător (dacă ar fi fost aşa, condamnările începeau mai demult), ci doar în ultimii doi ani.  Sincer, nu 

îmi mai doresc un preşedinte care să facă mereu conferinţe de presă la 18:30 pentru a ataca, în prime-time, tot ce au făcut colegii lui din Executiv, doar pentru că sunt din alt partid.

 

5.     În fine, să aibă experienţa de a gestiona situaţia în care este România azi. Cu tot respectul pentru un primar din provincie, experienţa unui primar de oraş mediu nu se compară cu experienţa în fruntea unui stat mare şi complicat. România şi-a mai pus premier un fost primar (şi a ajuns să producă cele mai mari dezechilibre din ultimii 20 de ani – mă refer la Emil Boc). La fel, România a avut în ultimii 10 ani drept preşedinte un fost primar, care n-a trecut prin Executiv decât într-o perioadă în care era ministru al Transporturilor şi refuza să construiască autostrăzi (despre perioada Flotei nici nu mai amintesc). Am putea spune că totul are un început – dar aş putea crede într-o schimbare autentică doar dacă aceasta este totală (aşa cum era, în 1996, Emil Constantinescu, care a ajuns preşedinte împreună cu o echipă care n-a mai fost niciodată în aceasta postură). Dar nu pot crede că se produce o schimbare câtă vreme în guvern ar ajunge tot oameni ca Predoiu, Blaga, Anastase, Udrea, Ialomiţeanu sau Boc. Ei sunt cei care i-au făcut pe români să urască un partid ca pe nimeni altcineva până atunci – din cauza răului imens generat începând cu 2010. Prin urmare, de ce ar trebui să fim naivi şi să o luăm de la capăt? De ce să facem aceeaşi greşeală de două ori? Nu cred că există argumente pentru asta. De partea cealaltă, Victor Ponta este un tânăr care are enorm de multă experienţă pentru vârsta lui – ştie şi sistemul judiciar (ca procuror şi avocat), ştie şi puterea legislativă (ca parlamentar), dar şi pe cea executivă (ca ministru şi premier). Cunoaşte sistemul politic, conducând şi reformând cel mai mare partid din România. Cred că are mai multă experienţă ca orice alt candidat din prezent şi sunt convins că această experienţă poate fi folosită pentru proiecte pozitive pentru România.

Când ai de ales între un candidat care nu vrea toată puterea pentru el şi partidul lui şi unul care nu ştie cum să facă să obţina o nouă funcţie, mai mare decât cea de dinainte – opţiunea este foarte simplă. Cred că fiecare dintre noi trebuie să voteze pentru ca, dincolo de un candidat sau altul, să câştige România.

Dan Sultanescu, analist politic
www.infopolitic.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite