Singura ţară aliată în care armata a devenit preş public

0
0
beta

A scrie, a vorbi despre (ne)cunoscutele conflictului militar din Ucraina ţine - în primul rând - de conştiinţa că anumite adevăruri nu au fost rostite, sau numai parţial au fost exprimate, din raţiuni multiple, în condiţiile în care, din păcate, războiul româno-român continuă în mod vulgar, primitiv, din motive fie partinice, fie ca reflectare a unor orgolii personale exacerbate.

Libertatea cuvântului va supravieţui confruntării dintre cele două state ex-sovietice, Rusia şi Ucraina, dar nu cu preţul maculării unora, din cauza complexului de superioritate al altora. 

Faptul că a început campania pentru alegerile prezidenţiale este deja clar în presa mioritică. 

Rând pe rând sunt luaţi în vizorul unor condeieri, altfel anterior interesanţi, candidaţii cu cele mai mari şanse de a ajunge în turul doi, când - după cum reamintea glumeţul crainic de la Radio Erevan - cel mai important votant pare a fi computerul destinat finalizării electronice a opţiunilor mioriticilor. 

Până atunci mai avem parte de cei care sunt convinşi de faptul că deţin adevărul absolut, aruncă în mod constant cu etichetări deloc cuvenite pe te miri cine şi proclamă irealitatea că numai ei - şi nimeni altcineva! - slujesc cauza Statuii Libertăţii în Europa veacului 21, deşi nu sunt decât expresiile unor mentalităţi din secolul trecut. 

Într-un asemenea context, un ziar mioritic a publicat rândurile intitulate "Libertatea cuvîntului trebuie să supravieţuiască războiului din Ucraina" generate de Alina Mungiu-Pippidi - politolog român, având ca domenii de expertiză politicile publice, buna guvernare, lupta anticorupţie şi democratizarea. 

O personalitate puternică, vizionară, cu capacitatea de a pune punctul pe "i" şi de a sugera ţinte ale furiei, mai mult sau mai puţin justificate, a unei părţi - cea mai informată - din cadrul opiniei publice mioritice. 

Sigur că, atunci când a comentat datele difuzate de Amnesty International despre unele vinovăţii ale armatei ucrainene, doamna Alina Mungiu-Pippidi avea dreptate ca să scrie: "Amnesty International nu minte. Ca şi Freedom House sau Human Rights Watch sunt organizaţii pe care nici un stat nu le controlează, care au o finanţare privată diversă şi lucrează cu cei mai buni jurnalişti de investigaţie şi avocaţi din lume. Dar nu cu propagandişti." 

Dar despre coeficientul de inteligenţă al propagandiştilor de la Moscova ne-am convins şi înainte de 24 februarie - momentul declanşării operaţiunii militare speciale, o găselniţă a grupului din jurul preşedintelui rus Vladimir Vladimirovici Putin, pentru a nu se recurge la o declaraţie de război şi menită a trata public teritoriul ucrainean ca o provincie a noului imperiu de la răsărit numit acum Federaţia Rusă.

După cum, despre înverşunarea unilaterală a propagandiştilor de la Kiev am luat notă din încăpăţânarea de a apăra cu orice preţ teritoriul moştenit de la Uniunea Sovietică, parte din acesta fiind rodul cotropirii efectuate de trupele Kremlinului, la debutul ultimei conflagraţii mondiale.  Place sau nu actualelor autorităţi centrale ucrainene, Bucovina de Nord şi Bugeacul au rămas sub administraţie străină după încheierea Războiului Rece, în primul rând pentru că România, ca stat membru al Uniunii Europene îşi respectă angajamentele internaţionale şi nu profită de actuala slăbiciune a statului ucrainean, pentru a soluţiona diferende teritoriale generate de ambiţia decedatului Iosif Visarionovici Stalin.

Dar sigur că acest ultim reper nu este pe agenda distinsei conaţionale Alina Mungiu-Pippidi, care anul acesta a depăşit 5000 de citări conform Google Scholar, fiind cel mai citat politolog din România. 

Atenţia domniei sale a fost atrasă de faptul că armata ucraineană se ascundea printre civili. 

Nu se ascundea deloc. À la guerre comme à la guerre. 

În prima etapă a invaziei militare ruseşti în Ucraina multe cazărmi - identificate anterior - ale armatei ucrainene au fost aneantizate de loviturile aeriene, de cele ale artileriei forţei expediţionare răsăritene, de rachetele venite, ca în basme, de peste mări şi ţări. 

Drept urmare, mutarea unor state majore ale unor unităţi ucrainene în locaţii ce permiteau exercitarea actului de comandă, control şi comunicări specifice era o reacţie la o agresiune prevestită de mulţi, dar acceptată de prea puţini din conducerea centrală de la Kiev. 

Interesantă este afirmaţia menţionatei conaţionale conform căreia: 

"Rusia nu urmăreşte să lichideze civilii, în timp ce îi acuzăm de genocid deliberat. 

Doi, sigur că această relativizare ajută propaganda Rusiei, pentru că Rusia stă aşa de prost în bătălia pentru imagine că o ajută orice. 

Trei, evident că tactica de a lupta în oraşe a încetinit sau chiar oprit pe ruşi, dar preţul a fost distrugerea oraşelor." 

Nu de dragul polemicii - altfel inutilă -, ci pentru servirea adevărului este bine să reamintim cui se uită mai atent spre ceea ce este la răsărit de NATO:  1. Rusia urmăreşte în mod deliberat şi dovedit să schimbe componenţa populaţiei, din teritoriile deja acaparate de la Ucraina.  2. Sigur că Moscova stă prost cu propria imagine, dar numai când este evaluată în metropolele euro-atlantice, nu şi pe întinsul teritoriu - de 17,1 millioane km² - al Federaţiei Ruse, unde majoritatea celor 140.000.000 de locuitori cred în misiunea istorică a noului ţar - Putin.  3. Militarii ruşi trimişi în Ucraina nu au reuşit cucerirea marilor oraşe - cu excepţia Hersonului - nu pentru că se aflau în şcoli şi spitale state majore ale unor unităţi ucrainene, ci pentru că din 2014, până în 2022, peste 20.000 de mii de militari ai Ucrainei au fost instruiţi de americani şi britanici cum să îşi apere mai bine ţara.  De pildă, instituirea în Kiev a interdicţiei de circulaţie a civililor, în primele săptămâni ale agresiunii militare ruse, a permis forţelor speciale ucrainene descoperirea şi lichidarea grupurilor de cercetare diversiune trimise de forţa expediţionară rusă - iniţial compusă din două armate şi un corp de armată, prost conduse şi deloc atente la cooperarea necesară, profesională, dintre acestea.  Iar distrugerea oraşelor ţine de eliminarea de facto a tot ceea ce ţinea de societatea ucraineană, pentru a implementa ulterior însemnele noii puteri, aceea exercitată de la Kremlin. 

Sigur că ruşii au vroit, de pildă - cum ne învaţă doamna Alina Mungiu-Pippidi -, Kievul întreg, nu o ruină, dar ce să vezi, apărătorii de acolo nu numai că nu au fugit, ci au opus o dârză rezistenţă, din convingere, din instinct de apărare, din revoltă faţă de o nedreptate istorică, nicidecum din cauza propagandei Kievului. 

Evident că - aşa cum se confesează distinsa compatrioată - "A spune ”pe de o parte”, şi ”pe de altă parte” este indispensabil pentru cine serveşte adevărul, nu un guvern sau un patron, pentru ziarişti, academici, lideri de opinie. " 

Din această perspectivă, pe de o parte Kievul a greşit, acceptând iniţial acordurile de la Minsk, apoi optând pentru o eliberare manu militari a Donbasului de est, controlat de separatiştii rusofili. 

Pe de altă parte, Moscova şi-a pierdut răbdarea după ce conducătorii Ucrainei au refuzat federalizarea ţării lor - în contextul în care modelul de organizare a statului elveţian putea fi o soluţie pentru evitarea confruntărilor militare. 

Dacă Alina Mungiu-Pippidi ţine cu adevărul, atunci poate într-o zi va reflecta şi la realitatea că autorităţile de la Kiev au dorit, de pildă, încorporarea forţată a tinerilor din Bucovina de Nord, trimiţând acolo camioane goale, care s-au întors doar cu bărbaţi în vârstă de peste 40 de ani, deoarece junii bucovineni au fugit unde vedeau cu ochii, iniţial în pădurile din preajma Cernăuţiului.  Ucraina este sublimă?  Poate când nu va mai persecuta pe vorbitorii limbii lui Mihai Eminescu din Bugeac şi din Bucovina de Nord, când preşedintele de la Kiev se va adresa nu numai ucrainenilor, ruşilor, tătarilor şi ungurilor din ţara sa, ci şi românilor - circa 400.000 de suflete -, care mai vieţuiesc pe tărâmul momentan stăpânit de cei ce se luptă cu Federaţia Rusă. 

Sigur că politologa Alina Mungiu-Pippidi are dreptate când scrie că "Libertatea cuvîntului trebuie să supravieţuiască războiului din Ucraina, că e unul din motivele pentru care ucrainenii nu vor să trăiască sub ruşi." 

Numai că devine victima propriilor prejudecăţi când afirmă, cu o răutate evidentă, că...

 ..."propagandiştii războiului din studiourile noastre nu sunt femei ucrainene, ci bărbaţi tunşi regulamentar, doar unii cu trese vizibile şi doctorate în strategie de la academiilor lor bidon. " 

Când aţi avut temeritatea, doamnă Alina Mungiu-Pippidi ca să staţi faţă în faţă - la un talk-show în care moderatorul sau moderatoarea să nu facă mereu plecăciuni în faţa dumneavoastră! - cu măcar unul dintre cei tunşi scurt, cu trese vizibile?  Când o să aveţi curajul să poposiţi în aula Universităţii Naţionale de Apărare, la o sesiune de întrebări şi răspunsuri, în prezenţa celor care azi studiază acolo?  Când o să vă călcaţi pe inimă pentru a preda propriile convingeri la Colegiul Naţional de Apărare, în faţa unui auditoriu deloc cu capul plecat? 

Şi apropo de doctorate, nu cele prăfuite pe rafturi academice, nu v-am văzut poposind, printre militarii români, nici în arealul ex-iugoslav, nici în cel afgan sau irakian. 

Acolo mai erau bidoane, ale aliaţilor, cu combustibilul necesar vehiculelor blindate. 

Dar toţi cei tunşi scurt ştiau că trebuie să se întoarcă acasă precum au venit - în viaţă. 

Deşi - chiar dacă asta nu vă interesează Madam -, 30 dintre ei - militari cu onoare - au căzut la datorie şi pentru ca libertatea cuvântului să supravieţuiască acasă.  Altfel - pentru informarea Dumneavoastră - la sediul NATO se râde elegant de faptul că singura ţară aliată în care armata a devenit preş public este România, dar asta ţine de mitocănie, nu de politologie.
Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite