Sibiu 1989 (I): Mărturie din infern. Noi dovezi despre crimele Revoluţiei

0
0

Mi-a picat în mână un număr mai vechi al revistei „Vitralii" (nr. 5 / decembrie 2010). Am descoperit câteva mărturii cutremurătoare, care confirmă dezvăluirile din cartea „Crimele Revoluţiei", despre masacrul de la Sibiu.

Locotenent-colonelul (r) Victor Manfred Burtea avea, în decembrie 1989, o experienţă de 20 de ani în contraspionaj. Iureşul schimbării l-a găsit în sediul Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, clădire situată vizavi de cea mai mare unitate militară din Sibiu, UM 01512, al cărei comandant era locotenent-colonelul Aurel Dragomir. La câteva minute după fuga lui Ceauşescu (22 decembrie, ora 12.09), Dragomir a declanşat un măcel teribil, care a transformat Sibiul în cel de-al doilea oraş al ţării, în privinţa numărului de victime (99 de morţi şi peste 300 de răniţi). Lt.-col. (r) Victor Manfred Burtea a supravieţuit infernului şi depune mărturie despre atrocităţile acelor zile.

„În dimineaţa zilei de 22 decembrie, în faţa Inspectoratului a apărut un cordon de militari-elevi de la UM 01512, iar două TAB-uri patrulau «la pas» pe şoseaua dintre cele două unităţi militare. Ne-am spus atunci: «Aşa da! Se vede că şefii noştri au făcut un comandament comun cu cei de la UM 01512!»

În jurul orei 10, în faţa sediului Miliţiei au început să se adune din nou grupuri de oameni. Cereau «eliberarea deţinuţilor». Situaţia părea însă a fi sub control. Lumea de pe trotuare scanda, dar TAB-urile patrulau, iar cordonul de militari-elevi era pe poziţie.

Dar, pe la ora 10.30, Dragomir şi-a retras elevii şi TAB-urile în unitate, iar manifestanţii au ocupat strada. De la fereastra biroului am observat că elevii au luat poziţia «culcat», în interior, de-a lungul gardului UM 01512. Nu aveam însă cunoştinţă ce se întâmpla în alte părţi ale Inspectoratului. Astfel, nu ştiam că între timp manifestanţii reuşiseră să forţeze poarta de la intrarea auto a Miliţiei, că pătrunseseră în curtea interioară a Inspectoratului, că îi dezarmaseră pe militarii de la trupele de Securitate de pe perimetrul interior care, îngroziţi şi având ordin să nu tragă împotriva civililor, nu au opus nicio rezistenţă. Având de acum arme, câţiva indivizi au pătruns prin uşa din spate în clădirea Miliţiei, împuşcându-i pe rând pe lucrătorii pe care îi găseau prin birouri. Nu ştiam, de asemenea, că presaţi de «curăţenia» pe care revoluţionarii înarmaţi o făceau prin birouri, un grup de ofiţeri de Miliţie au căutat să se salveze la UM 01512, escaladând gardul. Au fost masacraţi fără îndurare.

Ceea ce am înţeles însă imediat a fost faptul că a început să se tragă asupra noastră. Nu ne venea să credem. Cum să tragă Armata asupra noastră? Noi colaboram! De ce să o facă? Noi nu eram şi nu puteam fi inamici.

Prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri. Tirul se înteţea, devenind infernal. Proiectile din ce în ce mai mari străpungeau uşi şi geamuri, muşcau zidurile clădirii. Ne-am strecurat târâş spre subsolul clădirii, unde se afla serviciul tehnic, condus atunci de căpitanul Constantin Dudoiu. În paralel cu bombardamentul la care era supus sediul, s-a mai produs un eveniment grav: locotenent-colonelul Dragomir i-a arestat pe inspectorul-şef, pe şefii Securităţii şi Miliţiei, pe acei oameni care veniseră în unitatea lui pentru a acţiona în colaborare cu scopul de a calma situaţia din oraş.

Noi, cei rămaşi în interiorul sediului, începeam o luptă grea de supravieţuire. O luptă disperată, fără mijloace de apărare, întrucât până în acel moment tot armamentul şi muniţia fuseseră depuse într-o încăpere de la subsol şi încuiate cu lacăt (...)"

Mărturia ofiţerului de contraspionaj va continua în zilele următoare.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite