Se întoarce o economie a tristeţii?

0
0

Am stat pe gânduri dacă să folosesc o expresie din limba engleză referitoare la ştiinţa economică, dismal science – ce vine din secolul XIX, mai ales din raţionamente malthusiene, ce puneau în contrast dinamica demografică cu resurse naturale limitate (o temă reluată de Clubul de la Roma).

Fiindcă acea denumire poate fi văzută ca forţată, că nu are sens să fie comparată civilizaţia ştiinţifico-tehnologică actuala cu perioada în care avea loc revoluţia industrială în Marea Britanie; ca o lume descrisă în romanele cenuşii ale lui Charles Dickens nu poate fi comparată cu lumea modernă, care a însemnat ieşirea multor cetăţeni din afară Europei şi a continentului nord-american din sărăcie abjectă.

Pe de altă parte, sentimente şi aspiraţii, mulţumiri vs. insatisfacţii ale oamenilor, au izvor principal în viaţa lor, în relaţii sociale şi economice în care sunt implicaţi, în modul în care puterea publică acoperă nevoi de bază –ce se raportează la necesităţi derivate din situaţii concrete actuale. Iar tehnologii avansate nu automat duc la mai bine pentru toţi. Telefoane smart în buzunarele multora nu înseamnă prin definiţie acces la civilizaţie, şanse egale. Iar exemple de acest fel pot continua.

Ştiinţa economică nu poate rezolva multe…

Ce s-a  întâmplat în unele domenii în lume, în ultime două decenii, poate induce  perceperea ştiinţei economice că dismal science, că o ştiinţă a tristeţii, a dezamăgirilor. Atât că interpretare a mersului societăţii, cât şi că predicţie şi terapie –apropos de remarca reginei Elisabeta a ÎI a ca economiştii nu au fost capabili să anticipeze criza financiară globală.

Ştiri rele sunt numeroase, chiar dacă nu puţini oameni consumă din plin produse şi servicii ce definesc modernitatea, cauta să trăiască normal în pofida unor evenimente rele; viaţa culturală este bogată, competiţii sportive se desfăşoară, oamenii călătoresc peste graniţe chiar întâmpinând restricţii, televiziuni abundă în emisiuni de divertisment, etc. Şi ceea ce importa foarte mult, mari şi mici bucurii de familie ocupa viaţa omului; cum se întâmplă şi cu necazuri. În acelaşi timp, “nouă revoluţie industrială” parcă a ieşit din dezbaterea publică că soluţie atotcuprinzătoare la mari probleme.

Este o prostie să învinovăţeşti ştiinţa economică pentru calamităţi, dezastre naturale, pentru evenimente ce nu intra în sfera acţiunii omului, sau, între altele, pentru acţiuni nesăbuite ale unor oameni politici, pentru conflicte inter-etnice, inter-religioase,  conflicte armate. Economia nici nu este o ştiinţă exactă, chiar dacă este considerată regina a ştiinţelor sociale. Şi în permanentă a fost brăzdată de lupte de idei, de controverse. Poţi arăta însă cu degetul acolo unde practici de management, de intervenţie de urgenţă, nu sunt adecvate, din varii motive, inclusiv din ignorarea datelor ştiinţifice (ex: când se neagă schimbările climatice, sau pandemii). Iar ştiinţa economică, idei ce guvernează în anumite perioade (paradigme dominante) pot sta la originea unor eşecuri în politici publice –cum s-a întâmplat în domeniul financiar, cu dereglementare orbească, chiar dacă adesea se invoca inevitabilitatea ciclurilor financiare, cu alternante de avânt şi prăbuşire (boom and bust).  

O perioadă presărată cu şocuri mari

Şocul crizei financiare globale, pandemia, criza energiei, efectele schimbărilor climatice şi, nu în cele din urmă, războiul din Ucraina, au zguduit arii mari ale economiei mondiale şi se concretizează în inflaţie înalta persistenta (cu nivele nemaiîntâlnite de la criza ţiţeiului de acum mai bine de patru decenii), o redresare economică post-lockdown tot mai fragilă, dereglări în lanţuri de aprovizionare (ce sporesc inflaţia), regionalizare de fluxuri comerciale şi economice ce măresc costuri de producţie, intrare în prim plan a considerentelor de securitate economică şi militară şi care influenţează funcţionarea economiilor.   

Criza globalizării a început cu ani buni înainte de pandemie şi de invadarea Ucrainei. “The world îs flat” a lui Thomas Friedman s-a dovedit o naivitate, cum au fost şi alte reflecţii pripite (precum “The end of history”, a lui Francis Fukuyama). Ascensiunea Chinei în ultimele decenii a bipolarizat (unii ar spune multipolarizat) economia mondială. SUA au văzut că supremaţia lor industrială şi tehnologică este ameninţată de progresul economic/industrial rapid al gigantului populaţional din Asia. Totodată, în acei ani  s-au adâncit fisuri în ţesuturi sociale şi economice şi s-a conturat o confruntare între modelul liberal şi cel illiberal/autocrat -- arhetipuri de guvernanţă publică.

Războiul din Ucraina a raliat ţările democratice într-o confruntare ce prefigurează un nou război rece în Europa şi în alte regiuni ale globului; tendinţa de formare de blocuri economice şi comerciale se va accentua probabil. Pledoaria lui Janet Yellen, Secretar al Trezoreriei SUA, de resurecţie, într-o variantă nouă, a acordurilor de la Bretton Woods, edificate pe valori şi principii ale lumii libere, merge în această direcţie. Implicaţiile vor fi numeroase, cu strat şi substrat economic, strategic şi geopolitic. Deja se vorbeşte despre pierderea “dividendului păcii”, care a însemnat reducerea cheltuielilor militare (că pondere în PIB) după al doilea război mondial şi după căderea Zidului Berlinului. Inferenţa este că bugetele naţionale vor aloca mai mult pentru apărare, securitate, se vor restructura. Europenii nu mai vor putea fi free-riders în raport cu SUA în cadrul NATO. Economii vor căpăta trăsături, fie şi camuflate, că în stare de mare urgenţă, de război; deja pandemia a obligat la măsuri extreme sui generis. Ţări europene, între care şi România, au anunţat cheltuieli de apărare crescute. Iar planul european de redresare, NGEU, va fi probabil reexaminat prin prisma nevoilor legate de securitatea energetică şi militară.

De ce creşterea PIB nu se simte totuşi pentru mulţi…

Este legitimă o întrebare: de ce mulţi cetăţeni nu au văzut (nu văd) o ameliorare a standardului de viaţa atunci când dinamica PIB  este ascendenta – ca înainte de pandemie, sau în 2021 (anul redresării)? Sunt persoane pentru care economia poate apare ca o “ştiinţă a tristeţii”, ce aduce prevalent ştiri rele -- în corespondenţă fiind politici economice ce par anchilozate, mult suboptime. Fiindcă, mai cu seamă începând cu 2021, inflaţie în creştere, venituri reale diminuate, şocuri adverse precum cel al preţurilor la energie, etc. anemiaza  discursul privind redresarea economică, sau creşterea economică. Este de pus la socoteală aici ceea ce poate fi numit “efectul Putin” (implicaţiile multiple ale invadării Ucrainei), dar analiza trebuie să fie mai adâncă.

Sunt câteva aspecte de notat că posibile explicaţii la întrebarea de mai sus şi care privesc nu numai ultimii ani; după criza financiară izbucnită în 2008 se spunea de altfel că perspectiva se înceţoşează pentru generaţiile ce vin. Astfel, în lume se  constată, desigur cu diferenţe între ţări:

  • schimbările climatice se văd în înmulţirea de evenimente mai mult sau mai puţin extreme, care reclama intervenţie publică pentru limitarea stricăciunilor; această intervenţie consuma resurse ce ar fi fost alocate pentru alte utilizări (nevoi presante)
  • criza financiară globală a lăsat sechele majore –intre care datorii publice şi private crescute;
  • efecte distribuţionale intense şi care se văd în îngustarea clasei mijlocii, în creşterea inegalităţilor;
  • societăţi mai divizate şi în care se alimentează o alunecare politică către extreme;  
  • abuzuri de poziţie dominantă pe pieţe, inclusiv “optimizări fiscale”ale unor companii mari (internaţionale) care privează statele lumii de venituri bugetare importante;
  • şocul energetic foarte puternic, ce exprima o creştere masivă a preţului relativ al energiei şi care face viaţa mai scumpă pentru majoritatea cetăţenilor. Câştigă numai ţările care sunt exportatori neţi de energie.
  • situaţia este şi mai complicată dacă introducem în ecuaţie preţuri ale materiilor prime de bază (dintre care unele sunt “geopolitizate”), la alimentele de bază;
  • riscuri sistemice neconvenţionale în proliferare, între care cele cibernetice şi cele care au izvor în pieţe financiare nebancare (inclusiv criptoactive);
  • economiile emergente, care nu emit monedă de rezervă şi care au datorii publice mari sunt  mai vulnerabile, iar corecţiile unor dezechilibre sunt mai dureroase;
  • PIB-ul potenţial este afectat negativ de şocuri adverse iar creşterea economică potenţială este erodata;
  • stocul de capital uman este erodat de şocuri adverse;
  • inteligenta artificială (AI) poate accentua dislocări/înlocuiri de forţă de muncă şi polarizare de venituri.
  • neclarităţi statistice (inclusiv privind inflaţia –ce este simţită în funcţie de coşuri de consum diferite ale diverselor categorii de persoane) şi ale modului în care se măsoară standarde de viaţă;

Alegeri foarte complicate în politica economică - spectrul stagflaţiei

Politica economică pare adesea copleşită de situaţii parcă fără ieşire. Numeroşi oameni politici ezită să afirme cu voce tare aşa ceva. Nici nu prea au cum deoarece sunt la putere pentru a rezolva treburi publice. În plus, ei trebuie să insufle încredere. Dar ceva întotdeauna se poate face, chiar dacă nu în mod spectaculos; se pot atenua dureri pentru cetăţenii mai vulnerabili şi se pot limita stricăciuni, chiar pe un trend de deteriorare a situaţiei de ansamblu. Iar sinceritatea poate ajuta. Contează deci mult alegerile făcute şi dacă există o perspectivă de inversare a unei tendinţe negative -- dacă se dau oamenilor speranţe.

În crize acute, alegerile sunt adesea de tipul: între rău şi mai rău. Acesta este contextul care explica apariţia programelor QE în politica monetară (achiziţie de active financiare guvernamentale şi private). Reforme în sistemul de intermediere financiară, care fusese deraiat de proliferarea activelor toxice şi leverage excesiv, de neglijarea riscurilor sistemice, este de judecat din această perspectivă. Pandemia a obligat la o suspendare temporară de reguli fiscale pentru a se evita colapsul economiilor. Dar au crescut iar datorii publice şi private, s-au accentuat deficite structurale. Sunt stări ale finanţelor publice care nu sunt sustenabile mai ales având în vedere că politici monetare se întăresc. O inflaţie foarte înaltă poate ajuta execuţii bugetare pentru un timp limitat, dar nu poate fi  o rezolvare definitivă, credibilă. Oricum, se discută despre regândirea regulilor fiscale în UE.

Acum se cere guvernelor şi băncilor centrale să lupte cu inflaţia, să o reducă rapid. Este misiune quasi imposibilă pe termen imediat. Cei care susţin rate real pozitive “mâine”, nu ştiu ce vorbesc…Ce ar fi, de exemplu, dacă Fed şi BCE ar duce subit rata de bază la 8-9%, iar BNR la peste 14%? Este drept însă că băncile centrale au subestimat impactul dereglărilor provocate de pandemie şi de criză energetică; se vorbea constant despre temporaritatea inflaţiei înalte. Iar invadarea Ucrainei, cu toate reverberaţiile, a dat multe calcule, evaluări, peste cap.

Şocul inflaţionist din ultima perioadă este esenţialmente pe partea ofertei şi nu este generat strict de emisiunea monetară masivă de după 2008 –adică de QE. Dacă o logică monetaristă simplista ar fi valabilă ar fi trebuit să avem acum inflaţie mult mai mare (ca să nu zic hiperinflaţie) având în vedere că, de pildă, baza monetară în SUA a crescut de peste şapte ori după izbucnirea crizei financiare --de la cca. 840 miliarde USD în iunie 2008 la cca. 6,2 trilioane USD în martie 2022. Şi acum stocul mult crescut de monedă de bază (cash şi rezerve ale băncilor comerciale deţinute la Fed) este însoţit de preferinţă înaltă pentru lichiditate (velocitatea banilor a scăzut mult) şi fiindcă pieţele financiare operează cu multe sincope. Este adevărat însă că Fed ar fi putut să fie mai alertă în reducerea operaţiunilor sale neconvenţionale (QE), iar stimulii fiscali (guvernamentali) să fie mai mici. Creşterea explozivă a bazei monetare după 2008 poate fi observată şi în bilanţul BCE, cel al Băncii Angliei, cel al băncii centrale a Elveţiei, etc.

În economie este cunoscut un indicator al “nefericirii” (misery index), ce aduce laolaltă rata inflaţiei cu cea a şomajului. Se poate merge mai departe cu descrierea unor relaţii (trade-offs) în preajma unor praguri extrem de delicate, când a lupta contra inflaţiei înalte poate cauza o recesiune profundă –este ceea ce s-a întâmplat în SUA după şocurile preţului ţiţeiului, acum mai bine de patru decenii.

Combinaţia stagnare economică/recesiune şi inflaţie înaltă a revenit că obsesie pentru bancheri centrali şi guverne. Lumea reală este a “echilibrelor multiple”, care pot fi relativ bune, sau foarte precare. Dar tratamente magice guvernele şi băncile centrale nu au, întrucât cauzele situaţiei grave din prezent sunt de ordin structural. Aceste cauze s-au acumulat în timp şi au origine în asimetria între ieşirea şi intrarea pe pieţe (exit şi entry), cu alocare mai puţin bună a resurselor –ceea ce Jaime Caruana, şef al Băncii Reglementelor Internaţionale, semnala în 2014, în prociclicitatea unor măsuri, în neglijarea politicilor structurale, ignorarea efectelor nefaste ale schimbărilor climatice, într-o globalizare neînfrânată, etc. Războiul din Ucraina este parte a constelaţiei de cauze, care face şi mai complicate, exacerbează, dileme şi trade-off-uri pentru guverne şi bănci centrale.

O situaţie fără precedent

Avem de-a face cu o situaţie fără precedent (suita de crize mari), care va testa foarte sever stabilitatea socială şi economică din numeroase ţări. Unde există mai multă incluziune, solidaritate, transparentă, finanţe publice mai solide, respect faţă de lege (stat de drept) şi de reguli, progres tehnologic intens (ce depinde de instituţii) şi competiţie onestă pe pieţe, există şanse mai bune de a răzbate cu costuri mai mici.

Că abordare de politică publică, adecvată nu este contrapunerea  unor alternative de genul: soluţie individuală/individualistă, care să însemne fiecare pentru sine, iar restul nu contează; sau o rezolvare centralizatoare/administrativă prin excelenţă. În perioade de vitregie mare (ca în pandemie), mai multă intervenţie publică este necesară pentru a asigura bunuri publice esenţiale pentru funcţionarea societăţii, pentru a evita dezagregarea socială, haosul. Dar, totodată, trebuie să fie aparate valorile şi condiţiile ce permit unei societăţi libere să fiinţeze, cu spiritul civic şi cel întreprinzător necesar vitalităţii economice şi inovaţiei. Dar nu este simplu de optimizat, de calibrat politici. Măsuri concrete privesc situaţii concrete. Însă aceste măsuri depind de funcţionarea democraţiei, de opţiuni care nu pot fi impuse  în mod discreţionar, în mod constant, de guverne; societăţile mai divizate pot uşor cunoaşte tensiuni puternice şi derapaje periculoase.

Privind România, este o constatare că aşa cum se cuvine să se facă cât se poate de mult pentru a înlesni inovaţia şi afaceri corecte, statul de drept, nu mai puţin trebuie să se încerce asigurarea de bunuri publice de bază în volum adecvat. Cu cca. 26% din PIB venituri fiscale (inclusiv contribuţii de asigurare), statul român este la coada clasamentului UE; este un stat cu resurse puţin spus firave, un stat slab (ce se vede şi în funcţionarea instituţiilor). Creşterea veniturilor fiscale/bugetare a devenit o problemă de securitate economică naţională.

Trebuie să cheltuim cu chibzuinţă banii publici, să reuşim să capitalizăm la maximum PNRR (devenit o cauză naţională, un instrument de luptă contra crizelor). Să valorificăm resursele energetice pe care le avem şi să dezvoltăm agrobusiness-ul –securitatea energetică şi securitatea alimentară sunt implicate. Să încercăm să ajutăm pe cei mai vulnerabili (întrucât nu are sens să fie asistata toată populaţia).

Trebuie să realizăm consolidarea bugetară în câţiva ani. România nu are (încă!) o datorie publică mare – dar care a trecut de 50% din PIB în februarie, a.c. (de la cca 35% la finele lui 2019). Deficite mari (structurale şi primare), deficite externe mari, nu pot fi susţinute la nesfârşit. Chiar în vremuri de mare vitregie pieţele financiare discriminează, penalizează. Aceasta se vede în costul finanţărilor pe pieţe. A miza numai pe inflaţie (inflation tax) şi reduceri de cheltuieli în a efectua o corecţie bugetară de peste 4% din PIB (de la deficit ESA de puţin peste 7% în 2021 la cca 3% în 2024/2025) nu este fezabil dacă judecăm situaţia în mod amplu. Având în vedere provocările actuale şi cele viitoare o creştere a veniturilor fiscale este absolut necesară.

Gânduri finale

Ştiinţa economică poate ajuta decizii de interes public prin algoritmi de raţionalitate, asumând că nu este tributară fundamentalismelor, unor simple lozinci. Practici de afaceri sunt şi vor fi obligate să se adapteze la condiţii de criză de durată, guvernanta publică va fi un exerciţiu prelungit de gestionare a crizelor – cu dezideratul de creşte robusteţea/rezilienta sistemelor, mari şi mici. Dar miracole nu sunt posibile, iar ştiinţa economică nu poate fi alchimie.

Winston Churchill este cunoscut şi pentru declaraţia sa din 13 mai 1940, că nu poate promite altceva decât “blood, toil, tears and sweat” --pornind de la anvergura provocării pentru Regatul Unit în confruntarea cu maşina de război nazistă. El a parafrazat atunci pe Theodore Roosevelt şi Giuseppe Garibaldi care, în alte momente istorice, se adresaseră concetăţenilor cu cuvinte de încurajare. Există în asemenea vorbe  un îndemn la răbdare şi credinţa că vremuri mai bune vor veni, că merită să luptăm pentru libertate, demnitate umană.

Este de înţeles apelul multor oameni la ajutor –ceea ce face parte din natura umană, dar să şi găsim tărie interioară, fiecare dintre noi, pentru a sprijini un efort colectiv. Acest efort priveşte treburile din fiecare ţară cât şi sprijinirea unei ordini internaţionale care să nu fie dominată de arbitrariu, de agresiuni ale celor mai puternici militar, care să se bizuie pe reguli de drept internaţional.

Ştiinţa economică şi practică economică au cicluri proprii, învaţă mai mult sau mai puţin din erori, sunt în relaţie cu mersul ideilor în societate; aceste cicluri depind de şi influenţează evoluţia societăţii, iar pesimism poate alterna, sau coexista, cu optimism în etosul social şi cultural, în spiritul vremurilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite