Scriitorii şi animalele mici

Stenograma şedinţei din 13 aprilie 1976 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. ne aminteşte de absurdul vremurilor prin care a trecut România odinioară.

„Nu ştiu de ce este nevoie de o cantină a scriitorilor... Am trecut acum câteva zile pe la Lahovari şi am văzut casa lui Brătianu, care este o casă foarte mare, şi mi s-a spus că acolo este restaurantul academicienilor... Trebuie să revedem acest lucru, pentru că restaurante avem, să se ducă şi academicienii la Athénée... Au loc de întâlnire la Academie, la bibliotecă“, le indică Nicolae Ceauşescu membrilor Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., reuniţi în şedinţă în ziua de 13 aprilie 1976 ca să (re)dezbată subvenţiile acordate „uniunilor, societăţilor şi asociaţiilor“, de la Uniunea Scriitorilor la Asociaţia Columbofililor.

Indicaţiile cu pricina au fost consemnate, cum cerea regula, într-o stenogramă. Am publicat-o, fără comentarii, în „România literară“ din 26 iulie, ca o a doua parte a dezbaterii pe aceeaşi temă. Prima parte a apărut tot în „România literară“ cu câteva numere înainte.

Stenograma va apărea în întregul ei în volumul al treilea de „Documente“ ale Cancelariei C.C. al P.C.R., alcătuit pentru Editura Polirom de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu. Documentele sunt inedite. Îşi datorează tipărirea desecretizării prilejuite de „Raportul  Tismăneanu“.

Suprarealism şi comic

Sunt două lucruri demne de a fi remarcate în stenogramă. Unul este cunoaşterea de către Ceauşescu a situaţiei asociaţiilor în cele mai mici amănunte, chiar dacă nu în esenţa ei. Nu e o noutate. Ceauşescu avea obiceiul să se amestece în toate, dar şi să le amestece pe toate în aceeaşi oală, cu o desăvârşită lipsă de discernământ.

Stenograma pare desprinsă, replică după replică, dintr-o piesă a lui Eugen Ionescu: suprarealistă şi comică. Nici Ceauşescu, nici ceilalţi vorbitori nu par conştienţi de acest caracter. Ei discută în modul cel mai serios despre lucruri complet diferite, sărind nonşalant de la unul la altul.

Lui Virgil Trofin, de exemplu, nu i se pare ridicol să-i alăture pe scriitori de columbofili, ci că există două asociaţii deosebite, una pentru columbofili, alta pentru crescătorii de animale mici. Cu ce se ocupă una sau alta din aceste asociaţii, nu le este tocmai clar membrilor C.P.Ex. Era şi greu, dată fiind diversitatea lor.

Spune Ceauşescu însuşi în marea şi totala lui ştiinţă a rea­lităţii: „Sigur, aceasta care se ocupă cu albinele are cu păsările şi animalele mici mai mult decât cu animalele de rasă“. Şi imediat: „Scriitorii sunt de acord ca preşedintele (Uniunii) să primească numai indemnizaţie.“ Cum să nu fi fost de acord! În orice caz, scriitorilor li se dă ceva, în timp ce columbofililor şi crescătorilor de animalemici nu li se mai dă nimic.

Deosebiri de opinie şi riposte

Stenograma mai arată un lucru interesant. Suntem în 1976, cinci ani după Tezele din iulie 1971, când, după cum se consideră îndeobşte, cultul personalităţii e temeinic instalat în conştiinţa şi în limbajul activiştilor de toate gradele. Şedinţele de pregătire la nivel înalt a Tezelor (în care se ilustrează în chip energic Ion Iliescu) se desfăşoară după un ritual nou: toţi participanţii încep cu formula „Mult stimate şi iubite“, inexistentă înainte, şi se declară necondiţionat de acord cu declaraţiile lui Ceauşescu.

Iată însă că, pe de o parte, stenograma din 1976 ne întoarce la relativa decenţă a adresării, iar pe de alta, dezvăluie deosebiri de opinie şi chiar riposte. Substratul e dublu: control strict şi bani puţini. Nu se poate ca secretarul Uniunii Scriitorilor să aibă o indemnizaţie mai mare decât preşedintele, susţine de exemplu Gheorghe Rădulescu. „Secretarul este permanent“, îi atrage atenţia Ceauşescu. „Preşedintele este mai permanent decât secretarul“, i-o întoarce Gheorghe Rădulescu. Sare Dumitru Popescu-Dumnezeu: „Ei au fost de acord“. „Dacă ei sunt de acord, ce să mai discutăm?“, le-o taie Ceauşescu. „Sigur preşedintele nu a putut spune nimic...“, constată sec Gheorghe Rădulescu.

„Cearta“ se încheie în coadă de peşte. În orice caz, indemnizaţia lui Virgil Teodorescu, preşedintele USR, nu va fi diminuată. Amuzant este că de faţă, ca invitat, era viitorul preşedinte, George Macovescu.

La sfârşitul şedinţei, Dumitru Popescu-Dumnezeu vrea să se asigure că rămâne cum am vorbit: „Aş vrea să ştiu în legătură cu Asociaţia (sic! Uniunea) Scriitorilor cum rămâne, că în fiecare an se reduce numărul de posturi“. Se bagă în vorbă şi Vasile Vâlcu: „Sunt foarte mulţi care sunt membri ai Uniunii, dar care nu scriu; şi la scriitori, şi la artiştii plastici“.

Ceauşescu nu pierde ocazia să spună ce crede despre artişti: „Sunt cam liberalişti. La primirea în Uniuni există foarte mult liberalism“. Dumitru Popescu-Dumnezeu: „Acum primirea este mai severă“. Vasile Vâlcu nu pierde ocazia de a fi din nou ridicol: „Ar trebui puşi să dea nişte examene“.  Gheorghe Rădulescu nu se lasă: „Nu-i primeşte fără să aibă scrise câteva cărţi“.

Nu mai contează că Nicolae Ceauşescu închide şedinţa dându-le scriitorilor indicaţia preţioasă de a face muncă obştească (fără plată) la Uniune, în loc să se ducă la cârciumă. Nici această indicaţie nu va fi aplicată.