Sânzienele cântă la Filipești, în grădină

Astăzi e ziua Sânzienelor, zâne mici, dansatoare, încununate cu flori. Eliade le-a legat de zeița Diana și de Ileana. Ca războinică, amintind oarecum de Artemis și de pulsiunile ei, apare într-un basm cules de Hasdeu, din zona Neamțului. Este o poveste veche și inedita.  

Ileana Consânzeana din acest basm apare ca femeie desigur și frumoasă, dar, în primul rând, înfricoșătoare prin forțele ei zeiești. 

Ileana Consânzeana stăpânea peste un ținut întins, de care nu îndrăznea să se apropie nimeni, pentru că această ființă deținea cheia marilor mistere, exact ca zeița Diana. Nu doar că era inițiată în metamorfoze și în tenebrele morții, dar avea și o forță fizică de neîntrecut.    Respectiv, în caz de primejdie ea devenea uriașă. Dar nu era de ajuns, așa că se multiplica, mai întâi în trei femei, toate gigantice, care semănau perfect una cu alta. Această trinitate fascinantă căpăta imediat aripi. Vă imaginați cât de monstruoasă devenea? 

Pentru că avea părul foarte lung, nu putea să-l poarte decât împletit și răsucit în creștetul capului, încât arăta ca un turn.

Uriașă, necruțătoare și înaripată. O femeie de nota zece.

  Când armatele omenești se apropiau de hotarul Consânzenei, cele trei gigantice înaripate se multiplicau în neștire, devenind infinite. 

Șiruri de aripi băteau aerul, măturând batalioane de bărbați încrâncenați, făcând să zboare carele de luptă și caii nevinovați.

 Oricine îndrăznea să treacă prin ținutul ei, era înghițit cu viteza fulgerului. O uriașă, dintre cele fără număr, se apleca și, hap-hap, îl înhăța pe temerar și îl mesteca între măsele. La scurt timp, din ceafa uriașei Consânzene ieșeau oasele nefericiților. 

Din acest motiv, lângă hotar, se afla Valea Albă, numită așa din cauza oaselor care albeau locul.

În această poveste demnă de romanul gotic, impresionează două lucruri. Faptul că zâna păzește un hotar și, desigur, multiplicările ei spectaculoase. În niciun alt basm românesc, Ileana Consânzeana nu apare atât de groaznică, deși o mai găsim în câteva pregătită de război, luptătoare redutabilă. 

Ca paznică, ea se apropie de Diana și de simbolismul solstițiului, e chiar Iana, cu două fețe, monstrul din pragul oricărei lumi.

Iar din multimlicările ei au descins figurile numeroase ale zeițelor verii. 

Ziua de 24 iunie este socotită la români sărbătoarea Sânzienelor – nume de zâne dar și de flori. Numele lor pare derivat din Sanctae Dianae (zic Eliade, Pârvan) și, ca patroane ale vrăjilor și ale altor mistere, duc mai departe tradiția unei zeități vegetale, născută cândva în preistoria lui Artemis și a Dianei, în pădurile nesfârșite ale ținturilor pre-europene.

La toate popoarele neolatine, zeița Diana a fost asociată misterelor, căci integrarea ei în credințele medievale s-a produs pe cale cultă, prin călugări cititori, inițiați în scris în texte latine, din care cauză, zice Eliade, s-ar fi impus numele Dianei, suprapus pe al altor vechi zeități vegetale. 

 Oricum ar fi, anotimpul cald se instalează cu lupte grele și ca în orice act de trecere există și victime. Zânele mici, dansatoare și gata să înnebunească pe oricine le trece hotarul și-și bagă nasul, zboară astăzi toată ziulica prin București, mai cu seamă prin grădinile Filipeștilor, de pe Calea Victoriei, unde e Muzeul Vârstelor (Casa Filipescu Cesianu). Prin urmare, dacă treceți astăzi pe-acolo, precis vă întâlniți cu Sânzienele, consânzene minimale și stăpâne ale porții. Puneți-vă o dorință că se împlinește cu siguranță.