Sancţiunile SUA bagă economia Iranului în criză şi aruncă în aer preţul petrolului

În noaptea de duminică spre luni au intrat în vigoare sancţiunile SUA împotriva Iranului în forma lor deplină, la 6 luni de la ieşirea SUA din JCPOA, Acordul nuclear cu Iranul. Motivul a fost târgul prost şi continuarea cercetării nucleare în Iran, dublată de testele cu rachete balistice şi mai ales de intervenţionismul în întreg Orientul Mijlociu, inclusiv prin sprijinirea activităţii teroriste.

SUA a livrat o solicitare cu 12 de puncte către Iran pentru a reveni în cadrul acordului, între care cele de mai sus: retragerea din conflictele regionale din Yemen şi Siria, retragerea susţinerii teroriste în Siria, stoparea oricăror teste cu rachete balistice şi stoparea oricăror cercetări nucleare.

Sancţiunile americane unilaterală: stoparea deplină a exporturilor de petrol în 6 luni

Noile sancţiuni vizează patru domenii cheie din economia iraniană: industria portuară, transportul cu nave, energia, cu precădere exportul de petrol, finanţele, asigurările şi reasigurările transporturilor navale. Practic, începând de duminică noapte, nici o companie nu are voie să facă afaceri în aceste domenii cu Iranul, inclusiv compania SWIFT ce face tranzacţiile financiare nu poate include entităţile sub sancţiuni cu excepţia tranzacţiilor umanitare. Sancţiunile americane vizează, din 5 noiembrie, 700 de indivizi, entităţi economice, vase şi companii de transport iraniene ce intră sub regimul acesta, potrivit situaţiei din 2015, la care se adaugă alte 300 de entităţi noi, listă pe care se află băncile majore din Iran, exportatorii de petrol şi companiile de shipping.

În materie de petrol, sunt exceptate 8 destinaţii, nedate publicităţii - între care India, China, Coreea de Sud, Japonia, Turcia, Italia, cel mai probabil - cu condiţia unor achiziţii în folos propriu de petrol, care să diminueze spre zero (două destinaţii ar închide tranzacţiile în următoarele două săptămâni) într-o perioadă de 6 luni şi să pună banii, contra valoarea acestor exporturi, în conturi externe, care să permită folosirea lor doar pe produse umanitare şi autorizate, deci nu libera dispoziţie de către Teheran asupra banilor din petrol, pentru programele militare, intervenţioniste sau în alte destinaţii. Deja producţia de petrol a scăzut la între 1.7 milioane - 1.9 milioane barili de petrol pe zi, cu 800.000 de barili sub vârful maxim din 2018, iar căderea estimată este de 1 milion de barili pe zi.

Uniunea Europeană a declarat că va proteja comerţul legitim al companiilor europene cu Iranul, o formulă ambiguă şi fără substanţă directă.

Casa Albă revine la cele mai puternice sancţiuni aplicate vreodată Iranului, practic suma sancţiunilor aplicate în 2015, înaintea acordului nuclear, şi încearcă, singură, să obţină sugrumarea industriei şi economiei iraniene. Celelalte state semnatare – ale Acordului JCPOA au rămas angajate în menţinerea acordului nuclear şi au declarant că vor încerca să identifice formule prin care să ocolească sancţiunile americane. Marea Britanie, Franţa, Germania, China şi Rusia sunt statele ce doresc acest lucru, dar ştiu deja că orice entitate ar face afaceri cu Iranul va intra sub sancţiunile economice americane şi nu va mai putea face afaceri cu firmele americane, mai mult, va deveni paria pentru SUA şi tranzacţiile cu companii americane.

Uniunea Europeană, în formatul Franţa, Germania şi Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă Federica Mogherini, au declarat că vor proteja comerţul legitim al companiilor europene cu Iranul, o formulă ambiguă şi fără substanţă directă, care nu dă deloc asigurări comercianţilor de petrol europeni, din contra. Pe de altă parte, ideea de a măsura preeminenţa economiei uriaşe americane cu Iranul şi întreaga lume e o provocare pentru Washington şi un pariu enorm, în pragul alegerilor mid-term pentru Congres.

Pariul pe preţul barilului de petrol şi evoluţia economiei globale

Într-adevăr, dacă SUA ar reuşi să aplice aceste sancţiuni şi să fie eficientă, ea subliniază şi probează direct că e indispensabil acordul cu Washingtonul indiferent ce acţiune externă ar fi necesară, fiind vorba de o mişcare de forţă la nivel global. Mai mult, perspectiva încheierii, într-o perioadă de 6 luni, a tuturor tranzacţiilor cu petrol cu Iranul e o provocare majoră, iar cele aşteptate de SUA în contrapartidă sunt o renegociere a acordului JCPOA care să ţină cont în mod real de nişele de respiraţie economică ale Iranului şi să-i limiteze efectele şi influenţele externe în Orientul Mijlociu.

Interesantă e şi evoluţia preţurilor barilului de petrol cu ocazia acestor sancţiuni. În primele 6 luni de sancţiuni, preţul barilului de petrol a sărit la peste 85 dolari petrolul Brent, dar piaţa s-a calmat iar preţurile de astăzi sunt la nivelul la care erau în aprilie. Asta vine din saturarea pieţei cu produse petroliere şi din supraproducţia lansată pe piaţă de către SUA, statele OPEC şi Rusia. Însă suntem acum în perioadă de iarnă, consumurile cresc, iar limitele creşterii producţiei de petrol ar putea fi atinse pentru statele producătoare relativ repede. Ca să nu mai vorbim despre nesiguranţa legată de dorinţa statelor OPEC şi a Rusiei de a menţine preţul barilului de petrol.

Experţii americani urmăresc piaţa şi sunt pregătiţi oricând să intervină.

E adevărat că aici un rol important îl joacă cazul Kashoggi şi presiunile naturale asupra Arabiei Saudite, de unde dificultăţile în a limita sau constrânge această relaţie în momentul de faţă, deşi atenţia s-ar putea îndrepta, în acest caz, pe transferurile de armament şi nu pe exportul de petrol. Fiind prinsă cu ocaua mica şi dornică să şteargă efectele cazului jurnalistului ucis în Consulatul său din Istanbul şi dezmembrat ulterior, Arabia Saudită ar putea să considere tot mai mult solicitările SUA şi să participe la efortul de a menţine preţul barilului de petrol stabil, dar acest lucru e posibil să revină la normal abia în aprilie anul viitor, înaintea tăierii complete a exporturilor de petrol, după un număr de tangaje şi creşteri substanţiale de preţ imediat după lansarea sancţiunilor de luni.

E interesant că efectele şi impactul acţiunilor ferme ale SUA, fără compromisuri, fac ca ţintele de reducere a producţiei exportate iraniene să fie neaşteptate pentru experţi, dar şi pentru oficialii americani. Un milion de barili de petrol scădere e un nivel important, care riscă să reducă la două cincimi exporturile de petrol iranian faţă de maximum acestui an, iar producţia e aşteptată să scadă în continuare, până în aprilie, când ar trebui redusă aproape de zero. Aranjamentele pentru ultima fază urmează a fi stabilite în viitor, în cursul anului 2019.

De altfel, experţii americani urmăresc piaţa şi sunt pregătiţi oricând să intervină. Anul acesta, după sancţiuni, creşterile au ajuns la 9% pentru petrolul brut, 4% la cel de şist american, ca medie lunară. Azi suntem la doar 7 USD peste preţul din aprilie, înainte de aplicarea sancţiunilor, o situaţie foarte bună. E adevărat că impactul a lovit state importatoare, cu monede slăbite de alte procese, aşa cum s-a întâmplat în India, Turcia sau Argentina.

Protest în Iran FOTO EPA-EFE

Prăbuşirea economiei iraniene în recesiune severă

Impactul cel mai mare al sancţiunilor intervine în Iran. Ca efect al intrării în vigoare a sancţiunilor din 5 noiembrie, impactul e enorm. Deja moneda iraniană, rialul, a pierdut anul acesta două treimi din valoare, antrenând o creştere enormă de preţuri: kilogramul de pui s-a scumpit de 5 ori, hainele, pantofii, laptele şi orezul şi-au dublat, chiar triplet preţul, Numai pâinea şi uleiul de gătit sunt sub controlul preţurilor, dar asta până la ultima schimbare, intrarea în vigoare a sancţiunilor din 5 noiembrie.

Oficialii iranieni blufează şi afirmă că sancţiunile nu au nici un impact, dar populaţia resimte profund impactul real în buzunare, trăind pe datorie şi din rezerve şi economii deja. Iar impactul vine peste criza economică deja existentă în Iran, determinată de implicările nemăsurate în proiectele politice şi intervenţioniste externe, cu precădere în Orientul Mijlociu, de susţinerea miliţiilor şiite în Liban - Hezbollahul, în Siria şi Irak.

Agenţia de rating Fitch a prevăzut o reducere substanţială a prognozelor la o creştere de 1,8% pe anul curent şi o scădere de 4,3% anul viitor pentru economia iraniană. Recesiunea vine atât din scăderile exporturilor de petrol, cât mai ales din scăderea dramatică a investiţiilor externe în economia iraniană, creşterea dramatică a inflaţiei şi a şomajului din cauza prăbuşirii consumului intern.

Oficialii iranieni blufează şi afirmă că sancţiunile nu au nici un impact, dar populaţia resimte profund impactul real în buzunare, trăind pe datorie şi din rezerve şi economii deja.

Sancţiunile ce au fost introduse la 5 noiembrie şi la care se vor adăuga cele din aprilie se vor adăuga problemelor economice de durată ce au dus, anul trecut, la manifestaţii publice de protest cu precădere în bazarul din Teheran, punctul major de măsurare a nemulţumirii publice, dar şi într-un număr mare de oraşe mici, care altădată nu erau afectate de impactul manifestaţiilor de protest şi acţiunilor politice ce se concentrau în Teheran şi marile oraşe. Acestea au durat, în decembrie 2017, mai bine de o săptămână, şi atunci nu existau încă sancţiuni americane, ci doar investiţiile în aventurile militariste iraniene în Orientul Mijlociu şi corupţia din sistem.

E motivul pentru care populaţia, dar şi dimensiunea politică tot mai relevantă, începe să preseze asupra puterii iraniene, mai întâi cea civilă, dar şi asupra Ayatollahului Khamenei, Liderul Suprem iranian, în legătură cu nevoia unui acord cu America şi Trump. Trebuie să ai relaţii bune cu marile state ale lumii, cu atât mai mult cu cel mai mare actor din sistem, pentru a avea o economie bună, susţin tot mai mult criticii.

Dacă pariul lui Trump că va putea dirija singur, cu enorma economie americană, situaţia din Iran, este câştigat, el poate duce la o poziţionare majoră şi fără precedent a SUA ca putere majoră în sistemul internaţional, mult mai mult chiar decât a fost după căderea URSS, tocmai pentru că administraţiile succesive americane au refuzat, în cea mai mare parte, să-şi asume un statut de hegemon şi responsabilităţi globale. Ar fi şi o răzbunare a intervenţiei în Irak a lui George W. Bush, singurul moment de unilateralism veritabil când SUA a provocat toate statele din Consiliul de Securitate, inclusiv pe cele europene, având doar Marea Britanie şi o coaliţie de voinţă alături de ea, e adevărat, în intervenţia din Irak. Ar fi o dovadă reală a forţei americane globale. Dacă se validează, ne vom putea aştepta şi la alte intervenţii de această natură asupra unor actori mai potenţi, pe viitor.