Sănătatea mintală a profesorilor, de la stres, oboseală la epuizare și singurătate. Cum ajutăm?

În 2017, un studiu al Federației Americane a Profesorilor a evidențiat că pentru 61% dintre profesori locurile lor de muncă sunt întotdeauna sau adesea stresante. Același sondaj concluziona că predarea este una dintre cele mai stresante meserii din țară. Studiu a fost realizat înainte de pandemie, vă dați seama cum a crescut procentul după pandemie.  

Profesorii nu sunt niște persoane care pur și simplu predau, predau o disciplină, niște furnizori de informație sau niște specialiști care livrează prelegeri de la catedră, de la distanță, fără niciun fel de emoție sau grijă. Dimpotrivă, prin vocația lor ei sunt în permanență concentrați nu pe sine, ci pe îngrijirea și sprijinirea celorlalți, a elevilor (uneori și a părinților, să le fie și lor bine, să fie mulțumiți) ceea ce înseamnă că nu-și acordă prioritate, că starea lor de bine și sănătatea mintală nu reprezintă o prioritate. De multe ori, auzim mai ales la clasele mici cum grija educatorilor și învățătorilor se transformă în adevărate sentimente materne, în loc să spună ”clasa mea de elevi”, învățătorii spun ”copiii mei”, iar relațiile sunt de puternică afectivitate. Ei întâlnesc în fiecare zi sute de elevi, fiecare cu personalitatea lui, cu background-ul lui familiar, cu dorințe și nevoi. Dacă învățătorul formează aceiași clasă de elevi zilnic, 5 ani, un profesor de o disciplină anume are altă soartă, el întâlnește peste 100 de elevi zilnic, la mai multe clase, de diferite vârste, în fața cărora trebuie să fie întotdeauna apt, eficient, performant, bine structurat și organizat, bine îmbrăcat, să zâmbească, să fie voios, să bine-dispună, să facă orele atractive, deci un model. Nu e totuși o presiune?

De aceea consider că în foarte multe situații relația profesor-elev depășește limitele profesionale, sunt profesori care ajung să ajute inclusiv financiar un elev. Pentru mulți dintre elevi, doamna lor este a doua mamă, sau singur mamă, care nu-i neglijează, nu-i ceartă, nu-i ignoră. Pentru mulți dintre elevi la școală este mai bine decât acasă, acolo primesc respect și apreciere, iar acasă de multe ori este un loc toxic și novic. Însă în timp supraimplicarea emoțională a profesorilor are impact asupra sănătății mintale a profesorului. 

Sănătatea mintală a profesorilor nu este importantă doar pentru ei, ci este legată de stabilitatea în școli și de rezultatele elevilor. Ce vreau să zic, că un profesor echilibrat emoțional și fericit va influența inclusiv notele elevilor. Sau cum spunea Simona Baciu: ”starea de bine a profesorului se reflectă în fiecare elev din clasă”, desigur și contrariul este adevărat și starea de rău a profesorului se reflectă mai cu seamă în fiecare elev din clasă (profesor stresat-elevi stresați).

În 2021, Education Support din Marea Britanie a întrebat 3000 de profesori despre problemele de sănătatea mintală cu care se confruntă la școală. Rezultatul? 72% au pus pe primul loc stresul, 46% au declarat că au mers la școală deși nu se simțeau bine din punct de vedere emoțional, 42 % au susținut că cultura școlii are un impact asupra sănătății mintale și ½ profesori s-a gândit cu seriozitate să renunțe la cariera didactică datorită presiunii asupra sănătății mintale.

În mod normal, ca în orice organizație, atunci când cineva întâmpină orice fel de probleme (practice sau emoționale) se adresează superiorului atât pentru a fi înțeles cat și pentru a primi sprijin. Tot același studiu arăta că mai mult de jumătate (57%) dintre profesori nu ar avea încredere să-i dezvăluie directorului problemele de sănătate mintală cu care se confruntă. Nu-mi imaginez cat este acest procent în Romania? Ce relație profesională există între profesori și director. Și totuși cui i-au spus prima dată?              

Răspunsul a fost ” unui coleg”, însă colegul ce face? Te ascultă. Și atât. Asta te poate ajuta să te eliberezi de o emoție pe moment, să te simți mai bine, dar doar atât. Sunt de părere că atunci când au o problemă de sănătate mintală, profesorii din Romania se descurcă singuri, nu primesc niciun sprijin, nu au la cine apela și nimic din sistemul educațional nu este gândit astfel încât să le asigure încredere, confidențialitate și intervenție psihologică. Avem în școli consilieri pentru elevi și pentru părinți, am făcut eforturi în pandemie să ne îngrijim de sănătatea mintală a elevilor, însă nu există psihologi exclusiv pentru cadrele didactice. Există un exemplu care funcționează în Romania, în sistemul penitenciar există două tipuri de posturi de psihologi: psihologi care lucrează cu persoanele private de libertate și psihologi care se ocupă de cadrele din penitenciar. În mod clar, din motive etice, de obiectivitate, imparțialitate, nu poate fi același psiholog care să se ocupe de ambele categorii. Așa și în școală, dacă tot se discută modificarea legii educației, cred că trebuie luat în seamă și acest aspect. 

De cele mai multe ori, profesorul suferă în tăcere și-și caută singur ajutor. Când au fost întrebați ce strategie folosesc în fața problemelor, profesorii englezi au răspuns:

1. mâncarea excesiva (46%)

2. exerciții fizice (41%)

3. consumul de alcool (29%)

4. cheltuieli inutile (21%)

5. auto-medicatie (16%)

și doar 11 % au apelat la consiliere/terapie.

In UK, mai mult de 6/ 10 profesori consideră că nu primesc suficient sprijin pentru sănătatea lor mintală. Doar 34% din profesori sunt întrebați în mod regulat despre nivelul de stării de bine la locul de muncă. Iarăși mă întreb, cate studii și analize și drept urmare cate strategii și măsuri a adoptat în ultimii ani Ministerul Educației pentru îmbunătățirea stării de bine a profesorilor și pentru reducerea riscurilor pentru sănătatea mintală.

Una dintre principale intervenții este cea la nivel de școală, o cultură a școlii care încurajează profesorii să vorbească deschis despre sănătatea mintală și astfel de reduce stigmatizarea.

La nivel guvernamental sunt măsuri care pot îmbunătăți sănătatea mintală prin: reducerea colectării de date inutile (48%), reducerea volumului de muncă (43%), recunoașterea presiunii ridicate a mediului de muncă (41%), creșterea încrederii în profesori (38%), creșterea finanțării (36%), creșterea salariilor (34%), reducerea inspecțiilor (27%), oferirea unui mai mare sprijin copiilor cu dizabilități din școală (25%), reducerea comportamentului nedorit al elevului (22%), susținerea copiilor nevoi de sănătate mintală (20%) și rezolvarea problemelor de evaluare (12%).

 Pe lângă măsurile Ministerului Educației, profesorii au nevoie de sprijin din partea reprezentaților profesiei, a colegilor lor, a celor care pot forma asociații și sindicate profesionale și care pot lupta nu doar pentru drepturile lor legale dar să-i sprijine punctual și desigur psihoemoțional. Există un exemplu foarte eficient și longeviv, tot în Marea Britanie, Teacher Support Network, care are o istorie de 144 de ani. Dacă la început (1887) s-a constituit ca  o sursă de suport financiar pentru profesori și familiile lor, în 1927 principalele motive pentru care profesorii s-au adresat au fost fost epuizarea psihologică, nevoi de locuință, sprijin pentru orfanii cadrelor didactice. Am văzut imagini cu orfelinate pentru copiii profesorilor. Cine are grijă de copilul unui profesor decedat? În anii 1970, organizația caritabilă a devenit înregistrată și cu un număr tot mai mare de profesori care au solicitat sprijin datorită presiunii, stresului și volumului ridicat de muncă.

În 1999 organizația deschide un nou serviciu de consiliere „Teacherline”  de astă dată o linie telefonică de asistență 24h/24 pentru personalul didactic cu probleme practice și emoționale. De ce nu am avea și în Romania un Telefon al Profesorului, pe lângă cel al copilului? În mod concret serviciile oferite sunt: gestionarea emoțiilor sau situațiilor dificile, recomandări privind stabilirea limitelor și îngrijirea de sine, obținerea celor mai bune rezultate din relațiile de muncă, planificarea conversațiilor dificile sau orice chestiune personală provocatoare, suntem aici dacă pur și simplu simțiți nevoia să vă eliberați.

În Romania, cunoaștem studiul făcut de Simona Baciu în 2021 care a analizat răspunsurile a peste 5.000 de profesori: 68% dintre profesori nu apelează la nimeni atunci când se simt stresați sau îngrijorați la muncă, pentru 80% munca lor nu are niciun efect pozitiv asupra sănătății lor mintale sau a stării de bine și 36% se simțeau singuri.

La final mai rămân alte întrebări:

1. Cate studii oficiale cunoașteți despre sănătatea mintală sau starea de bine a profesorilor din Romania?

2. Cine se ocupă de păstrarea sănătății mintale a profesorilor din școli?

3. Cum ajută școala la păstrarea sănătății mintale a profesorilor?

4.Care sunt resursele (online) la îndemna profesorilor, cate site-uri cunoașteți sau instrumente de self-help (aplicații)?

5. Cum ajută Ministerul Educației profesorii care se află la risc pentru sănătatea personală sau într-un impas. Am auzit de prea multe ori pe însuși cel din funcția de ministru care trimitea corpul de control și se antepronunța cu ”datul afară din învățământ” în cazuri sensibile în care erau implicați profesorii. Cred că nu acesta este rolul unui ministru, să intervină în cazuri individuale mediatizate, ci să creeze un sistem funcțional care să identifice soluții eficiente, fără intervenția sa directă. Un profesor recalcitrant ar putea avea nevoie de înțelegere întâi, intervenție umană nu hop de o comisie de disciplină. Dacă tot mai sunt câteva zile pana la începerea școlii cred că ar trebui cu toții să ne aplecăm cu empatie asupra misiunii profesorilor în general și a celor în impas psihoemoțional în mod special. Doar în sarcina lor ne lăsăm copiii în fiecare zi, petrec mai multe ore cu profesorii decât cu părinții lor.