Roşii româneşti, nu roşii de import!

Sunt luni bune de când guvernul şi coaliţia de guvernare formată din PNL – USR Plus – UDMR ne amintesc tot mai mult de slaba guvernare a CDR iar USR Plus de eternul nemulţumit din guvernele ţărăniste – PD.

În multe situaţii, USR Plus pare să contreze mai tare PNL (cel mai recent exemplu fiind conflictul Vlad Voiculescu-Cîţu) decât opoziţia dulce făcută guvernului Cîţu de către actualii lideri ai PSD, care îşi ascund slăbiciunea în spatele deja uzatei lozinci şi fără de conţinut „reforma partidului”.

Am apreciat intervenţia moderată, dar totuşi critică a preşedintelui Adrian Năstase, de duminica trecută, care a surprins cât se poate de corect starea PSD în acest moment: „PSD e în hibernare, probabil pentru că aşteaptă să câştige alegerile în 2024 ca o pleaşcă/ Nu transmiţi mesaje nici atunci când preiei modelul plângerilor la Înalta Poartă”.

Ulterior am urmărit şi comentariul lui Vasile Dîncu de la emisiunea lui Cozmin Guşă, vizavi de declaraţiile preşedintelui Adrian Năstase, un comentariu uşor impertinent faţă de cel mai eficient prim-ministru postdecembrist, în mandatul căruia România a aderat la NATO.

Frica de Mircea Geoană şi Adrian Năstase

Nu atât afirmaţia în sine a lui Adrian Năstase vizavi de Mircea Geoană a contat, anume posibila candidatură la prezidenţialele din 2024 a actualului adjunct al secretarului general al NATO, ci mai mult tăcerea liderilor de pe Kiseleff nr. 10, care la auzul unei asemenea variante informale şi onorante pentru PSD, în mod normal, nu puteau decât să fie încântaţi.

Se spunea în urmă cu trei, patru ani, că Liviu Dragnea conduce cu mână de fier partidul, însă chiar şi în acei ani existau puncte de vedere diferite în partid, asumate sau nu, dar existau. Amintiţi-vă de Sorin Grindeanu, de Victor Ponta, de aşa zişii „pucişti”. PSD respira în „epoca tătucului”, pe când astăzi, în epoca conducerii colective se sufocă într-o dulcegărie de opoziţie faţă de preşedintele Iohannis şi coaliţia de guvernare.

Cât despre Mircea Geoană, anvergura responsabilităţii internaţionale şi reparaţia morală faţă de furtul alegerilor din 2009, sunt argumente suficiente care îi pot susţine o candidatură la prezidenţiale din partea stângii.

Însă oare cât de confortabili s-ar simţi sufrageriştii lui Oprea de reîntoarcea preşedintelui Geoană în partid?

PSD - tradiţionalist sau progresist?

În ultimii 30 de ani au existat diferenţe ideologice între partidele de stânga din Europa. Particularităţile politice, sociale, economice şi culturale ale României au făcut ca PSD să se ataşeze mai uşor valorilor tradiţionale iar partidele de dreapta să se plieze mai bine pe valorile progresiste, deci cam invers din ce spune manualul de ştiinţă politică. 

PSD nu a îmbrăţişat teoriile Şcolii de la Frankfurt şi în multe situaţii a avut politici specifice, însă faţă de marea majoritate a partidelor de stânga din Uniunea Europeană a avut mai mereu rezultate de peste 35%-40%.

Înţeleg că în acest moment strategii partidului încearcă să impună o platformă de stânga ecologistă şi cred că alăturarea ecologismului la PSD este o idee bună, însă înlăturarea oricărui vector de comunicare cu iz naţionalist din PSD nu doar că a înlesnit intrarea AUR în Parlament, dar a şi dezamăgit într-o bună măsură electoratul PSD.

Să fie oare acest PSD cuminte şi dulce o variantă solidă pentru electoratul tradiţional al PSD în 2024?

Să fie oare această lipsă a opoziţiei din interiorul PSD un semn de sănătate organizaţională?

Să fie oare inteligent acest abandon al electoratului tradiţional mai naţionalist al PSD?

Nu ştiu, însă le sugerez foştilor mei colegi din CEX: Să nu ne transformăm din roşii româneşti în roşii de import domnilor! Nu sunt gustoase...

Şi da, cred că până la noi gânduri şi aspiraţii vizavi de candidaturile unora sau ale altora la prezidenţiale,  este important să identificăm potenţiali candidaţi la alegerile locale, în marile oraşe: Un candidat bun pentru Bucureşti, altul pentru Timişoara, cine ştie, poate pentru Cluj-Napoca un strateg, un sociolog universitar?