Roşia Montana, sfârşitul lumii lor

Afacerea Roşia Montana a declanşat un război în societate care ar putea duce la ruina lumii vechi cu toate tarele ei. Armele sunt peturi umplute cu pietricele (bună ideea Miliţiei Spirituale!), de-o parte, şi voturile de care dispun partidele politice în Parlament. Opţiunea nucleară aparţine însă Parlamentului în dezbaterea caruia se află proiectul de lege, capodopera unui sistem profund corupt.

Aproximativ 25 000 de oameni au strigat duminică în Bucureşti  „Nu mai vrem corupţie/Încă o revoluţie". Marşul  a început la ora la care Victor Ponta îmbrăca la Roşia Montana uniforma de miner iar  parlamentarii îşi făceau bagajele pentru a se întoarce la Bucureşti să decidă ce vor face cu legea Roşia Montana care încalcă legi şi prevederi constituţionale şi obligă instituţii să ignore hotărâri judecătoreşti definitive. Deocamdată toţi trag de timp cu speranţa deşartă că protestele ce împlinesc două săptămâni se vor stinge şi că vor putea adopta proiectul de lege când atenţia publică va fi distrasă, aşa cum au mai făcut în trecut. Doar că acum nu se mai pot întoarce la „business as usual". Opţiunea nucleară este votul, care fie el „pentru", fie el „contra" ar putea duce la căderea guvernului şi la instalarea unei crize de durată, până la reformarea clasei politice. Nu degeaba Piaţa Universităţii strigă: „Roşia, Roşia, vine Revoluţia". Politicianul care-şi imaginează că va putea profita de acest protest se înşeală amarnic.  

Pentru a salva cât a mai rămas din prestigiul Parlamentului şi al partidelor politice, soluţia ar fi fost ca preşedinţii celor două camere, sau liderii grupurilor politice să ceară guvernului retragerea proiectului. N-au făcut-o. În cazul în care Parlamentul va adopta legea, aşa cum este sau într-o altă formă, protestul va reîncepe şi atunci nu va mai fi vorba doar despre Roşia Montana, ci despre întreaga clasă politică care ignoră interesul public, în beneficiul personal. Nu va mai fi doar "Uniţi, salvăm Roşia Montana", ci mai mult. Nici opţiunea a treia, respingerea legii, nu mai este suficientă pentru protestarii care cer, pe lângă interzicerea ciaunurării, şi asumarea responsabiltăţii: prin demisia celor patru care au propus legea, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb şi Daniel Barbu şi şeful ANRM Gheorghe Duţu.

Votul negativ ar putea să-i înfurie pe acţionarii RMGC care nu au cîştigat din speculaţiile bursiere şi care pot să scoată scheletele din dulap.  Scheletele RMGC sunt destule, aşa cum sugerează Elena Udrea (ironic ca ea să fie mesagerul): " Situaţia creată de RMGC, care a investit sume uriaşe în publicitate în presă, dar şi pentru a convinge politicienii de utilitatea proiectului lor, arată că nu ştim unde să tragem linie: miza este foarte mare, suspiciunile aşijderea. Spre exemplu, în cazul de faţă ar fi de ştiut cine sunt politicienii şi jurnaliştii (o listă completă) care au beneficiat de excursii plătite la Roşia Montană". Ce va rămâne din vechiul establishment dacă RMGC lasă să se scurgă aceste liste? Doar ruina.

Comentatorul Sorin Cucerai vorbeşte într-un articol pentru Ziua de Iaşi (http://bit.ly/1eeErV3), despre un nou consens social, care-l va înlocui pe cel vechi, conservator: "Temele lansate de ea (Piaţa Universităţii 2013 n.a) vor deveni, treptat, sursa unui nou consens". Numitorul comun al Pieţei pare să fie dezvoltarea durabilă, buna guvernare şi patriotismul civic. . Nu văd actualele partide capabile să participe la formarea acestui nou consens social prin reformă internă: schimbare de generaţie (nu vârstă, ci mentalităţi) şi adecvare la realităţile sociale. Şi cum sistemul nu permite vidul, treptat, noi partide politice le vor înlocui pe cele vechi, o nouă media se va consolida şi în societate civilă vor apărea noi forme de agregare.  Piaţa Universităţii e creuzetul, Roşia Montana e începutul sfârşitului lumii lor.