Roşia Montană: începutul sfârşitului? Sau invers?

Mărturisesc de la început că mi-e greu să înţeleg, dar şi să accept cum sunt unul şi acelaşi lucru: decizia prim-ministrului de a trimite spre Parlament proiectul de lege privind Roşia Montană şi anunţul prim-ministrului că nu va vota, ca deputat, acelaşi proiect. Dincolo de seriozitatea “dedublării” dlui prim-ministru/deputat, o problemă de fond rămâne: Roşia Montana este cel mai ...longeviv eşec al statului român.

Şi al guvernelor de la jumătatea anilor’90 încoace.

Deci; dl. prim-ministru şi-a pus semnătura pentru trimiterea în dezbatere a proiectului la Parlament, dl. deputat cu acelaşi nume nu îl va vota. Cum se poate? Iac-aşa!

Dl. prim-ministru spune că Parlamentul e forul cel mai competent să dezbată şi să valideze sau nu proiectul. De ce nu putea guvernul, prin experţii săi din toate ministerele implicate sau prin expertize internaţionale, să facă acest lucru? Nu ştim. Ce e atât de complicat fiind vorba de deschiderea unei exploatări miniere? Să observăm, însă, că în aceste zile dl. prim-ministru nu ezită să califice Siria drept un stat criminal în legătură cu care ţara noastră trebuie să se pronunţe răspicat, şi domnia sa nu înţelege de ce noi nu ne-am pronunţat astfel până acum. De ce am întârziat noi să spunem adevărul despre Siria? De ce, însă, întârziem acum să spunem adevărul despre Roşia Montană? Cele două lucruri nu au în comun decât faptul că aceeaşi persoană a prim-ministrului e “hamletiană” în cazul Roşiei Montane, dar hotărâtă în ce priveşte Siria. Ca întotdeauna, la noi, aş zice: mai indecişi acasă, dar foarte decişi în afară.

Gaz peste foc: dl.prim-ministru spune că votul în parlament va fi unul “de conştiinţă” !? Ce-are a face conştiinţa parlamentarului cu oportunitatea proiectului? De ce nu e în stare un guvern să examineze expert un proiect de exploatare minieră? De ce e nevoie de …conştiinţa parlamentarilor? Ceva e putred în danemarca prim-ministrului.

Să vedem lucrurile şi din altă perspectivă: poate dl. prim-ministru să iasă bine din oricare variantă ar fi validată? Varianta întâia: proiectul nu trece de Parlament, unde domnia sa va vota negativ, şi atunci eşecul proiectului minier e consfinţit încă odată. N-ar fi primul, de altfel. Guvernul nu iese bine, dar iese bine deputatul. Varianta a doua: proiectul intră la comisiile de specialitate ale camerelor care vor face desigur o brânză mai mare decât experţii şi vor formula observaţii iar proiectul intră în dezbaterea plenului unde votul va fi pozitiv. Atunci deputatul cu numele prim-ministrului iese prost, dar câştigă prim-ministrul. Situaţia va fi de râsul curcilor căci domnia sa va trebuie să execute guvernamental ce decurge din această validare cu care n-a fost de acord. Varianta a treia: teoretic nu ar trebui să existe, dar, în stilul politicanismului nostru, ea va fi cea preferată: să mai vedem, să mai gândim.

E ceva aici care îngrijorează: guvernul pare să fi negociat şi a şi obţinut creşterea profitului statutului român. Roşia Montană Gold Corporation pare să fi oferit garanţiile cerute. De aceea guvernul a şi aprobat ca proiectul să fie trimis la Parlament. Vedem de aici că RMGC nu a făcut acest lucru de la început şi a tratat într-un anume fel cu guvernele României astfel încât abia acum, în 2013, cererea şi oferta să intre într-un echilibru, pare-se, acceptabil. De ce mai e nevoie de conştiinţa parlamentarilor? Pentru că, probabil, subiectul Roşia Montană, intrat adânc în opinia publică, e un test major pentru guvern: dacă se dă drumul proiectului, acesta poate reuşi (se vor respecta toate cele prevăzute în documentul final? ce se întâmplă dacă apar consecinţe negative pe parcurs?), dar nu vom şti asta decât peste vreo două decenii când încetează licenţa de exploatare. Sau poate să nu reuşească şi atunci nota politică de plată va fi serioasă.

Ultima perioadă nu a înregistrat o mare claritate şi simplitate în mesajul guvernamental către opinia publică privind Roşia Montană. Nu am auzit din gura locvacilor miniştri: cât se va distruge din relief şi cu ce consecinţe asupra subsolului?, ce efecte post-exploatare, datorate folosirii cianurilor, vor exista? odată exploatarea terminată iar relieful modificat, ce rămâne, de fapt, după?

La Roşia Montană dezvoltarea infrastructurii, ameliorarea condiţiilor de viaţă al oamenilor au fost întârziate mulţi ani de zile. Pare că odată cu distrugerea comunităţii locale şi cumpărarea proprietăţilor multor roşieni, RMGC a îngheţat zona în aşteptarea demarării uriaşului proiect care ar schimba totul: va aduce locuri de muncă, va crea infrastructura etc. Despre autorităţile locale ce se mai poate spune? Dar despre cele centrale care lasă zona de atât de mulţi ani în …aşteptare?

De ce niciun guvern român nu a reuşit să dea o soluţie pentru Roşia Montană? Pentru că zona este istoric vorbind cea mai veche, pentru că dovezi materiale ale exploatării dacice şi romane încă sunt acolo, pentru că locurile sunt de legendă, pentru că proiectul va schimba istoria într-un mod drastic, de nerecunoscut? Poate accepta un guvern acest risc? Dacă da, atunci la ce bun ezitările? Dacă nu, atunci la ce bun indeciziile? E mai mult decât aur, argint în joc? Diminuarea mineritului în România a atras după sine nu numai cvasi-dispariţia unei culturi profesionale, ceea ce s-a mai întîmplat în istorie din cauza avansului tehnologic şi a altor resurse energetice, ci şi scăderea drastică a nivelului de civilizaţie al fostelor zone miniere. Ele par să fi devenit la noi zone de mâna a treia.

Nu evaluez miza politică (o fi vreuna?) a acestei situaţii. Mă gândesc la oamenii de la Roşia şi din împrejurimi care suferă nemeritat de atât de mulţi ani: ceva trebuie să se întâmple. Copiii lor se fac mari şi vor pleca, adulţii au şomat sau şi-au găsit foarte greu locuri de muncă. Care e soluţia care să nu blocheze dezvoltarea zonei, dar care să-i permită să fie ceea ce este de câteva mii de ani? Dacă proiectul nu va fi validat, vom asista la un alt episod major al neputinţei din acest an, după Bechtel. Am scăpat de aceia, vom scăpa şi de aceştia. Cu bani irosiţi degeaba. Dosarul Roşia Montană are potenţialul de a prevesti începutul sfârşitului unei ecuaţii politice sau sfârşitul începutului unei maturizări a conştiinţei civice.

Miza invalidării dosarului Roşia Montană poate, însă, la fel de bine, să asigure o creştere în sondaje a coaliţiei aflată la guvernare. Dar cu ce risc? Cu riscul că va fi nevoie de o nouă strategie pentru Roşia Montană. Cine o va face? Resursele trebuie exploatate. E în beneficiul ţării. E în stare statul român să le exploateze şi fără RMGC? E nevoie de o minune. Minunile ne dau târcoale: după ce dl. Fenechiu a avut un pasaj scurt la Transporturi, ne prezintă acum minunea de proiect al celor 4.000 de km de autostradă. Autostrăzile noastre, gazoductul ale cărui ţevi dispar după inaugurarea lucrărilor şi altele sunt vorbele din care e “făcută” România.  Nu e o potemkiniadă, ci o pontakiniadă. Dar dacă votul negativ al prim-ministrului va avea greutate, atunci, poate, Roşia Montană ar putea avea un viitor. Dar nu din vorbe. E un test major al putinţei de a face ceea ce spui.