„România înainte!“ – fişa medicală

Balamuc electoral deplin. Trump la Casa Albă, Moldova înainte de turul al II-lea, start în campania pentru Parlament în România. Revenind la oile noastre. De la caz la caz, în contexte interne, regionale şi globale pe cât de haotice, pe atât de păguboase.

Uşor grăbiţi în lentoarea lor, PNL anunţă „România înainte” răsfiraţi în Piaţa Revoluţiei printr-o combinaţie sui-generis cu „Platforma România 100” a premierului tehnocrat Dacian Cioloş. O seară cu invitaţi de top, în absenţa unor jucători proprii abandonaţi sau ascunşi în culise. Deci sincronizare deplină cu împrejurările.

Dincolo de acestea, câteva întrebări greu de evitat.

• Între care vor putea alege ca reprezentanţi autentici pentru populaţie în ansamblu, pentru regiuni, pentru comunităţi diferenţiate prin nevoi, tradiţii, opţiuni politice şi angajamente asumate?
• Care ar putea fi valorile, credinţele şi viziunile menite să inspire şi să lumineze noile guvernări prin victoria celor care reprezintă, în majoritate, diverse identităţi în pluralismul care este?
•  Care vor fi pachetele de programe, concrete şi ambiţioase, prin care cei care vor parveni la putere vor da coerenţă şi continuitate politicilor publice în următorii ani?  

Scuze pentru utopia interogativă creionată sumar. Intenţia a fost de a explicita abordarea, în ipoteza unui răspuns.Era desigur firesc, în intervalul pre-electoral să se contureze câteva „ipoteze de lucru „. Glasuri firave, altfel vioaie, câteva minute pe zi – (la TV), chiar ambiţioase.

Ele sunt uşor fertilizate de o stare critică profundă şi  extinsă pe piaţa politică internă. Un impas pe cât de banal, pe atât de generalizat, rezultat din utilizarea bolnavicioasă a criticii şi a democraţiei, a economiei de piaţă, libertăţii de expresie într-o ţară ca a noastră. Cât mai este, a noastră…

Iată de ce, apropierea alegerilor parlamentare s-a transformat treptat, dintr-un prilej de bucurie colectivă, entuziasm şi abnegaţie, într-un semi-coşmar. Cu ieşire in indiferentă, absenteism şi ranchiună. Întrebarea-cheie a devenit azi: cum trecem şi de asta? Cum scăpăm? Ce mai rămâne de făcut? (Adică de înhăţat…)

Cât priveşte alegătorii, ei nu îşi mai pun întrebări… Eventual răspunsuri gata făcute, simple dependenţe, ritualuri sumare de a reveni în pieţe, seara, la cules de pungi şi poze. Doar câţiva ani (10-15) de hoinareala perversă şi haotică a noii democraţii în „România care este” au scos la iveală un surogat ieftin, formal şi neproductiv pentru interesul public.

În 11 decembrie 2016 vom avea un simplu „concurs de frumuseţe”.

Totuşi, chiar şi aşa, voturile trebuie jucate. Competiţia trebuie simulată, prezenţa şi „alegerea” trebuie exprimate. Oricum, indiferent de rezultatele finale şi formale, nu mai este loc de surprize. Un calm deplin şi steril s-a instalat profund în competiţia „democratică”. O producţie bollywood de serie.

Atunci apare întrebarea! De unde prospături?! Cu ce ieşim la vitrină?

Că în pivniţă are grijă DNA să stabilească priorităţile…

Iată de ce identificarea de „prospături” merită scuzele de rigoare. Nici măcar nu este rea în esenţă. (Problema e că politica nu se ocupă cu esenţe…) Poate doar esenţa dizolvată a ţării s-a diluat in apă chioară…

Aşa avem, deja, pe taraba electorală marfă proaspătă. Nu va fi singura, fiind deja anticipată de alte câteva zâmbitoare amatorisme pline de zel şi parfum occidental de salon.

„România înainte!” poate mai sincer şi productiv ar fi fost, „România încotro?!”… Dar, vine pe piaţă „in the very last moment”…

Să nu pierdem vremea cu speculaţii mediatice despre culisele cazului. O „fişă medicală” a demersului, pornind de la prezumţia de nevinovăţie, sinceritate şi bună intenţie, ar putea face bine derulării pe piaţă a unui scenariu oarecum subit scos pe ecrane.

Conţinutul şi formulările explicite ale mesajelor scrise şi verbale exprimă cu bun simţ aceeaşi abordare ca cea probată în „guvernarea tehnocrată”. Mult bun simţ. Prin evaluări corecte, ipoteze de lucru, strategii pe termen mediu şi lung, deschideri creative. Un veritabil „masterat” despre guvernare într-un spaţiu dificil, marcat de stagnare, chiar regresie păguboasă şi destructurare extinsă la nivel local, regional şi naţional. Fapte, mai putin.

Ar fi chiar interesant şi de apreciat un masterat, chiar un doctorat explicit. Autentic, într-o ţară în care una dintre cele mai productive industrii a devenit cea a doctoratelor contrafăcute.

Problema e că, prin rol, misiune şi responsabilitate performanţele executivului, oricât ar fi de technocrat, păreau dedicate altor finalităţi. Adică pentru guvernare.

Aşa, avem prin guvernarea tehnocrată o bibliotecă de acte virtuale de guvernare într-un interval deosebit de critic. Şi acum, ca o împlinire a acestei aventuri de top, un produs final. Pentru alegerile din decembrie 2016. Am putea spune „interesant”…

Trăim totuşi într-o lume deprimant de ”interesantă”! Inundată în senzaţional, uluitor, catastrofal... Totuşi, mutarea „România înainte!” se impune ca un pilon, declarat şi asumat efectiv pe o piaţă haotică, falimentară.

O simplă fişă medicală ar putea fi deci utilă.

1. De fapt, ce înseamnă „înainte” pentru România?!

• Desprinderea de un trecut încărcat în confuzii, eşecuri, trădări şi regresii pe multiple planuri. în contexte contorsionate, cu jucători din ce în ce mai dubioşi, vânduţi în multiple direcţii sau doar lor!
• Asumarea prezentului problematic, marcat de sfidări, vulnerabilităţi şi lipsit de surse de neînlocuit pe plan material, instituţional şi uman.
• Totuşi, o deschidere curajoasă, calificată şi responsabilă pentru prezent şi un viitor coerent, temenic instalat în realitate, benefic în sens colectiv. Sau ce?!  

2. În ce CONTEXTE?

• Puternic ambivalente, dominate de stări temeinic instalate în timp, tolerate, chiar exploatate în sens egoist care au generat un mediu „otrăvit”, inerţial, chiar regresiv.
• Spaţiul actual de operare ar putea fi de fapt generator pentru startul unor evoluţii negative, haotice, şi atotcuprinzătoare pentru 2017, cu prelungire consistentă în anii următori, pe multiple planuri. Exista si acest „inainte”…
• Iată de ce, sfidarea contextului ţine tocmai de menţinerea unui echilibru minimal de supravieţuire, sub o expunere permanentă la lovituri, dezechilibre şi fundături care consumă nu doar energia publică disponibilă, dar iroseşte orice şansă de desprindere.  

3. Pentru Cine?!

Este doar o ambiţie personală sau de partid? Ar fi ieftin şi fără ecou. S-a văzut chiar de la miting… Deci, inainte pentru inaintasi ? Cum ramane cu cei de pe margine ?

• Asumarea unui proiect de largă cuprindere implică nu doar o desprindere de trecutul rezidual şi prezentul păgubos. Implică dedicare! Dedicare ţării?! Care ţară? Mai avem ţară?! O ţară vie. Ţara nu e un „ce”!
• Ar mai fi grupuri-ţintă clar definite, asumate şi chemate în proiect. Nu e uşor! După 25 de ani de joacă de-a democraţia, reforme, mineriade şi căderi suspecte de guvern, administraţia nu prea mai scotoceşte în cutia poştală.

Pe de altă parte, o diferenţiere calificată şi responsabilă pe  nivele de dezvoltare, regiuni, parteneriate efective, abia ar contura un meniu potrivit pentru a retrezi apetitul public.

• Nu în ultimul rând, (fiind marcat de „viitor”), un pachet de tendinţe emergente, anticipabile cu trimitere la factorul uman, (tineret, familie, comunităţi) ar continua o asumare reală pentru oameni, pentru români care se resimt tot mai orfani, pe un teritoriu tot mai al nimănui.

4. Cine Poate?!

• Concret şi efectiv în contextele actuale tot mai inflamabile, expune fără protecţie la influenţe predominant critice, chiar ostile, pe o piaţă regională şi globală departe de a fi prietenoasă în blânda noastră patrie… In PNL nu e prea mare inghesuiala..Atunci ciolosim in divese medii, artistice, medicale, antrprenoriale.
• Deci, factori responsabili, individuali sau colectivi, capabili şi organizaţi, liberi de influenţe oculte; recunoscuţi şi influenţi în structuri multiple pe plan intern şi extern. Sună pretenţios. Da, numai aşa mai decolează „căruţa neamului”…
• Complementari şi coezivi într-o diversitate pluralistă care derivă din principii şi valori nu din pachete toxice de interese oculte gestionate în culise.

Întrebaţi la DNA dacă a mai rămas careva potrivit pentru astfel de pretenţii…

5. Resurse

Avem resurse?!

• Umane, materiale, instituţionale. Sau doar supravieţuim într-un prezent tot mai toxic, dependent de trecut, cu simple cadouri preelectorale?... Măriri de salarii, pensii.

De fapt, ceea ce „funcţionează” curent şi masiv este tocmai risipa de resurse, într-o destrăbălare nelimitată, în absenţa unui orizont public declarat, asumat şi urmat.

• Solidaritate internă şi externa. Lipsită de ţinte şi ambiţii, vindem ieftin resurse strategice, poziţionări de invidiat în spaţiul regional şi implicări riscante în intervale de răspântie la nivel regional. Dar cel mai trist şi paăgubos vine din declinul solidarităţii interne. O indiferenţă individuală şi colectivă se propagă ca o metastază vioaie. Fragmentare, izolare, desincronizare pe multiple planuri devine boala neamului. Avem lideri care să-şi asume această sfidare şi să ne scoată „înainte”?
• Desigur, mai rămân sfidările pieţei. Pe plan intern şi extern. Daca mai există diferenţe…

Care a fost, va fi, pornind înainte… raportul între resursele umane, naturale şi contextuale pe care România le va da pe nimic, le va ignora, le va lăsa jefuite cu zambet cosmopolit, sau pur şi simplu se va dovedi incapabilă să le pună în valoare în contexte din cele mai dinamice şi contradictorii. Acesta ar fi unul dintre orizonturile pentru „înainte”.

Deci?!

6. Suportul Public

O temă gravă…

Mai avem aşa ceva în România 2016?! Dincolo de pensionari stresaţi, scandaluri stupefiante şi spaime extinse livrate ieftin pe media?

• La nivel popular. Tot mai sumar, efemer şi primitiv.

Care ar fi, deci, noua modalitate de raportare la oameni, comunităţi, naţiune prin care prezenţa publică în plin examen electoral să recapete sens, valoare, greutate?

• La nivel instituţional. Un faliment tot mai extins. Greu de stopat. De întors pe „drumul cel bun”. Dincolo de molima corupţiei, restartul administraţiei publice cere o relansare sistemică. Ceea ce nu e doar o promisiune de viitor, ci o revoluţie a prezentului funcţional. Norme, proceduri, practici, recunoaştere, promovare, prin finalizare de proiecte clar definite. Stăpânirea prezentului este unul dintre secretele accesului la viitor.
• La nivel antreprenorial

Dincolo de performanţa propriu-zisă, pe o piaţă confuză şi instabilă, prezenţa mediului de afaceri autohton rămâne o sursă de neînlocuit. Un factor cu potenţial constructiv, de acoperire profitabilă pe nevoi şi oportunităţi, model de performanţă şi valorificare a resurselor. Ce loc şi rol i se distribuie pentru a duce „înainte” o ţară tot mai expusă la faliment?!

7. Prin ce Mijloace?!

Alegerea mijloacelor spune multe despre ţinte, jucători, resurse… Dar poate fi şi doar o opţiune aletorie, conjuncturală.

• Contextul electoral ar putea fi, ca spaţiu virtual de operare, dincolo de competiţia propriu-zisă, sursa directă pentru selecţia căilor şi soluţiilor. Alegera instrumentelor descrie cel mai clar jucătorii.

Pe de altă parte, tocmai confruntarea electorală ar putea formula reorientări multiple, mutaţii în identificarea de resurse, asocieri şi mobilizări inedite favorabile unui efort major la nivel public. 

Oscilaţia între partizanat şi parteneriat rămâne o sursă deschisă la reprezentări adesea surprizătoare în problema selecţiei mijloacelor, a căilor şi parchetelor de soluţii asumate.

• Desigur, valorificarea experientei regionale, în Europa post-comunistă, integrate eterogen într-o Uniune Europeană instabilă şi tot mai confuză, provoaca nu doar accesul la abordări divergente, dar, tot mai des, dileme dificil de depăşit. Alegerea unei căi, într-un labirint obositor, pune sub îndoială termenul „înainte”…

8. Care sunt capcanele?

Prezentată şi asumată la nivel de Piaţa Revoluţiei ca formulă strategică („România înainte!”) şi ca brand individual (D. Cioloş – 100 de idei...), PNL se aruncă de la balcon. În braţele mulţimii de alegători. Sigur… rămâne de văzut cine va fi în 11 decembrie 2016, acolo. Adică la vot. Cu încredere şi determinare...

Intenţia lăudabilă pentru deschidere spre viitor nu imunizează însă oferta la întrebări şi teste ruinătoare.

• Personalizarea ofertei rămâne o reţetă curent utilizată electoral în România postcomunistă. Lista „eroilor neamului” în prag electoral este largă şi s-a finalizat adesea prin blocaje şi declin ireversibil. Simpla reîmpământare pe teren real a liberalismului în România post comunistă, rămâne un pariu...
• Poziţia de prestigiu, cu PM în funcţie, ridică nu puţine aspecte problematice. Compatibilitatea politică şi morală cu misiunea de brand partizan PNL, ce poate rămâne o problemă de drepturile omului, dar pusă în cârca unui guvern tehnocrat, eterogen şi nu prea performant ar putea deveni mai curând un bolovan legat de colacul de salvare….

Rămâne de văzut ce va conta.

• Campania electorală nu e doar un simplu eveniment într-un loc istoric. Ieşirea în teren presupune prezenţă, confruntare, relevanţă pe o plajă de alternative mai mult sau mai puţin relevante şi convingatoare.

În câte alte direcţii vor alege jucătorii politici să mergă înainte?

În ce măsură diversitatea va bate unicitatea?

În raport cu lansarea de lozincă şi promotorul capturat la locul de muncă, desigur într-o poziţie cheie, cel puţin formal, în ce măsură – „România înainte” din 6 noiembrie 2016 va rămâne un turning point istoric sau doar o expunere la bârfă şi atacuri cinice?!

La urne, cetăţeni!!