
România, aproape de occidentalizarea deplină!
0După NATO, Uniunea Europeană și Schengen, țara noastră se pregătește acum de atingerea unuia dintre cele mai importante obiective strategice din istoria sa, de departe cel mai mare care ne-a rămas de atins, depășind ca impact adoptarea monedei euro, care urmează și ea în viitorul apropiat.

Spun asta pentru că aderarea la OCDE, prevăzută pentru acest an, va duce România în faza finală a procesului său de integrare deplină în spațiul occidental, proces demarat de liberali încă de la mijlocul secolului al nouăsprezecelea! Și vreau să scriu despre asta pentru că tensiunile politice declanșate de către socialiști au acoperit, în spațiul public, această veste imensă.
Deschiderea discuțiilor de aderare și adoptarea foii de parcurs a avut loc în 2022, în vremea unui alt guvern condus de PNL. Acum, guvernul condus de Ilie Bolojan a reușit, în ciuda încercărilor permanente de sabotare din partea PSD, să finalizeze cu bine acest parcurs. Este o realizare extrem de importantă, pentru fiecare dintre noi, și nu poate fi trecut cu vederea.
OCDE, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, este o organizație internațională interguvernamentală, fondată în 1961, care reunește 38 de state membre (economii dezvoltate, cu venituri ridicate). Scopul său principal este stimularea progresului economic și promovarea politicilor care sporesc bunăstarea economică și socială a cetățenilor, activând ca un forum de analiză și coordonare. Concret, OCDE analizează și compară date, prognozează tendințe economice și stabilește standarde internaționale (recomandări) în domenii precum economie, educație, mediu, sau guvernare. În acest spațiu instituțional se află, de exemplu, Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Germania, Franța, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Polonia, Cehia, sau Statele Baltice.
De aceea, pentru orice țară, apartenența la OCDE înseamnă validarea capacității sale administrative și a seriozității sale din punct de vedere economic, validare care aduce cu sine beneficii majore!
Ca să ajungă aici, în acest punct care acum un an sau doi părea foarte departe, România a avut nevoie de un lider capabil să vadă dincolo de durata propriilor mandate și cu voința de a așeza statul român pe un făgaș definitiv al performanței instituționale, iar eu cred că premierul Bolojan a dovedit, din prima zi, viziunea, inteligența, ambiția și, da, încăpățânarea de a munci pentru atingerea obiectivului nostru național.
Pentru Partidul Național Liberal, această reușită are o semnificație și mai adâncă, liberalismul românesc fiind cel care a împins țara spre Occident în marile sale momente de modernizare.
Încă de acum un secol și jumătate, liberalii au înțeles faptul că România modernă avea o singură opțiune. Occidentalizarea! Liberalii români au înțeles că această opțiune necesită legi și instituții puternice, competență și meritocrație, tehnologie, inovare, libertate și antreprenoriat. Ei au stabilit, atunci, busola noastră istorică, pe care dictatura comunistă a întrerupt-o dar nu a putut să o anihileze.
Astăzi, aderarea la OCDE, realizată tot de liberali, dă, în sfârșit, acestui drum un sens de împlinire deplină, integrând România în cercul occidental al standardelor înalte și al economiilor mature.
Despre asta este vorba, în fond. Despre faptul că România ajunge într-un spațiu al exigenței, acolo unde performanța administrativă, seriozitatea și calitatea guvernării cântăresc enorm.
Pentru cetățean, asta se traduce în mult mai multă siguranță privind direcția țării. Pentru economia românească, aduce un statut superior. Pentru cei care privesc România din afară, inspiră încredere. Toate împreună, valorează extrem de mult.
Am amintit deja investițiile noi care vor veni și locurile de muncă nou create. Mă gândesc însă și la faptul că vom avea parte de un nou imbold în energia cu care muncim, în ambiția de a fi mai buni. Și vom avea parte, sunt sigur, de o schimbare a felului în care ne vedem pe noi înșine! O Românie membră OCDE va fi o țară care inspiră mai mult respect, cu o altă greutate pe plan internațional.
Nu în ultimul rând, această reușită ne spune ceva important și despre România însăși. Avem capacitatea de a urca, de a învăța, de a ne calibra la standarde înalte și de a duce până la capăt obiective grele. Țara noastră are resurse instituționale, umane și morale pentru a merge mai departe.
Pentru generația tânără, mai ales, momentul are o forță aparte. El le spune tinerilor că viitorul merită construit aici, acasă, că drumul european al țării are continuitate și că efortul fiecărei generații se adaugă unei construcții mai mari, care prinde formă și capătă stabilitate.
Aderarea la OCDE încununează, așadar, o lungă luptă pentru așezarea definitivă în lumea occidentală. Iar după acest prag, România are datoria de a merge înainte cu aceeași ambiție. Moneda euro așteaptă la capătul următoarei etape. Cu un stat mai puternic, cu o economie mai credibilă și cu mai multă încredere în propriul destin, țara noastră are toate motivele să privească spre viitor cu speranță și cu curaj.
România a învățat că poate cere mai mult de la ea însăși și că poate obține mai mult.























































