Revenirea aroganţei sau doar ultima redută a lui Victor Ponta?

0
0
Captură YouTube
Captură YouTube

Am privit stupefiat pe o platformă de socializare un filmuleţ despre dualismul fermităţii de opinie a prim-ministrului Victor Ponta. Este vorba, de această dată, despre inconsistenţa premierului în sprijinirea justiţiei.

Dacă la votul vizavi de exploatările de la Roşia Montană, premierul Ponta era pentru, dar deputatul Ponta era contra, acum vedem revenirea pe planul juridic: în luna februarie 2015, în urma unei decizii a Biroul Permanent Naţional al PSD, Victor Ponta anunţa că „PSD va vota toate solicitările justiţiei, urmărire penală, arestare preventivă, toate…”. Acum, la întrebarea unui ziarist faţă de cererea de arestare a fostului ministru Dan Şova, preşedintele PSD, Victor Ponta, a răspuns sec „nu doresc să vă comentez acest lucru”. Insistenţa reporterului a produs un răspuns halucinant: „până nu o să înţeleg întrebarea nu doresc să vă comentez”.

Presa din această săptămână a mai constatat răspunsuri în doi peri din partea premierului referitor la bonurile fiscale. Tentaţia ar fi să considerăm aceste răspunsuri ca o revenire a binecunoscutei aroganţe a lui Victor Ponta după pauza de după pierderea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014. Glumiţe mai mult sau mai puţin reuşite, luatul la rost al ziaristului, răspunsul pe alt subiect la întrebări specifice, toate sunt semnele unei proaste creşteri politice şi a unei înţelegeri a comunicării publice contaminate de mania grandorii pe care Victor Ponta le-a dus pe culmi nemaivăzute de predecesorii săi.

Nu putem să nu ne întrebăm de unde a renăscut aroganţa premierului României în spaţiul public? Iniţial, prăbuşirea de după alegerile prezidenţiale a fost oarecum gestionată prin colaborarea necondiţionată cu preşedintele Iohannis şi prin acceptarea supremaţiei justiţiei în faţa propriilor politicieni (vezi episodul BPN din februarie!). Însă, timpul a lucrat aparent pentru Victor Ponta fiindcă a reuşit să scape de mai multe ori de judecata partidului prin măsuri abuzive de excluderi sau marginalizări ale contestatarilor şi dând vina pe comunism; a reuşit să scape şi de problemele din justiţie, atât pe linie profesională (Vâlcov, Şova) cât şi pe linie familială (cumnatul, mama). La toate acestea se adaugă impotenţa preşedintelui Iohannis care nu reuşeşte să fie un mediator activ între societate şi clasa politică. Emoţia din noiembrie a îngropat-o în lipsa de reacţie suficient de fermă în cazul Vosganian şi în flascul comunicat de presă de la votul lui Şova. Securizându-şi chiar şi un fragil echilibru pe fronturile deschise, Victor Ponta renaşte în propria-i aroganţă şi nu se poate ascunde să nu o manifeste public. De altfel, pare a fi şi aceasta o strategie de impresionare a contestatarilor: controlez totul, sunt sigur pe mine, faceţi paşi!

Însă ceva s-a schimbat şi nu este vorba de maturizarea politică. La toate cele de mai sus se mai adaugă o nouă nuanţă din ce în ce mai evidentă. Refuzul autist de răspunde la întrebările dificile. Glumiţele parcă nu mai prind ca pe vremuri, expedierea ziariştilor incomozi cu un „hai, pa!” nu mai funcţionează, ba chiar îi face mai insistenţi, răspunsul pe lângă subiect nu mai este acceptat de nimeni, iar corupţia omniprezentă în jurul premierului nu mai poate fi acoperită cu performanţe economice. Prin urmare, Victor Ponta se foloseşte de resursa cea mai abundentă – aroganţa – şi aruncă în lupta comunicării publice ultima redută: autismul.

Refuzul de a răspunde la o întrebare directă şi evidentă este poate cel mai mare eroare de comunicare pe care o poate face un politician. Înseamnă că nu mai are răspunsuri, deşi ele sunt implicite, înseamnă că este în corzi. Completând cu „nu înţeleg întrebarea” îngropăciunea publică este definitivă deoarece este clar ultimul lucru pe care îl poţi spune fără să te acuzi singur în mod direct.

În concluzie, cred că premierul rămâne în criză de atitudini, nu de idei. Mai precis, toate soluţiile comportamentale care funcţionau pentru el în spaţiul public nu mai sunt pertinente, iar criza aceasta este din ce în ce mai greu de ascuns. Ies la suprafaţă „scăpări” semne ale unui declin politic greu de oprit, iar soluţiile comportamentale naturale sunt clar depăşite. Până la urmă, suntem prizonierii propriului nostru eu.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite