Reunirea simbolurilor: Den Pobedii, Ziua Victoriei şi Catedrala Forţelor Armate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ss

Sunt cele două componente pe care Putin vrea să-şi bazeze mesajul său de forţă prin care, neîndoielnic, îşi doreşte să rămână în istorie. Din punctul meu de vedere, şi-a ales să aducă cât mai aproape posibil, până la fuziune, cele două elemente pe care se bazează în mod tradiţional orice abordare imperială care îmbină puterile şi influenţa armatei şi a bisericii.

Putin îşi urmează, absolut netulburat de criticile occidentale, propria sa viziune asupra revenirii Rusiei la statutul de super-putere mondială, folosind ca liant alianţa politică cu Biserica rusă care, astfel, nu numai că revine la rolul său social extraordinar pierdut în epoca sovietică, ci primeşte chiar ceva mai mult, adică statutul de aliat spiritual al guvernării politice, ceva pe care doar Vaticanul îl avea în vechile timpuri acum uitate. Puţini au fost analiştii militari occidentali care au acordat atenţia cuvenită acestei noi construcţii care, politic vorbind, are sensul unei credibilizări reciproce între cele două componente, gândită fiind ca o deschidere pentru fidelizarea unui larg (sau foarte larg) segment al populaţiei căreia i se oferă acum posibilitatea de a suprapune apetitul pentru ortodoxie cu educaţia (deja de multe decenii) în spiritul venerării eroismului Armatei Roşii biruitoare şi apărătoare a Mamei Rusii.

aa

Politic vorbind, miza unei asemenea construcţii comune este uriaşă deoarece vine să dea un sens superior oricărei acţiuni militare, conformând că răspunsul la chemarea la luptă nu are numai sensul îndeplinirii datoriei patriotice, ci reprezintă asumarea unui destin eroic şi a unei jertfe în spiritul credinţei faţă de Dumnezeu. Mutaţia este esenţială fiindcă presupune că, automat, Biserica binecuvântează în mod firesc, automat, acţiunile politicului şi le legitimează în numele Domnului atoateştiutor şi iertător, spunând prin asta că cei care pornesc la luptă participă, de fapt şi de drept, la un Război Sfânt împotriva păcătoşilor şi necredincioşilor. Exact ce-a spus acum Patriarhul Kiril justificând „acţiunea militară specială” a ruşilor în Ucraina.

În acest sens, soldaţii armatei care a răspuns ordinelor lui Putin şi generalilor săi, armata pe care o vom vedea defilând mâine, nu mai sunt nişte oarecare, elemente statistice ale forţei de atac trimise pe câmpul de luptă. Sunt drept-credincioşii angrenaţi într-un Război Sfânt şi continuatorii unei tradiţii de jertfă pentru bine Patriei şi al Adevăratei Credinţă, personalităţi speciale din şirul celor care şi-au pus în slujba neamului care merită pe deplin cinstirea naţiunii şi care, în calitatea lor de membri ai Armatei Neamului, merită să fie pomeniţi ca atare, ca eroi ce sunt.

Pariul lui Putin este cel de a opera trecerea la nivelul simbolic şi de a reuşi transformarea imaginea participanţilor l război (la acest de acum ca şi la oricare altă acţiune a Armatei ruse) în cea a eroilor care se succed întru gloria poporului rus din toate timpurile, imposibil deci de a fi criticaţi sau acuzaţi deoarece, odată pentru totdeauna, poporului i se va confirma că au acţionat în numele voinţei dumnezeieşti. Şi, pentru asta, ce vehicul mai bun putea fi găsit decât o Catedrală special dedicată acestor eroi, o Catedrală a Forţelor Militare ale Rusiei, construcţia sfinţită în 2020 în prezenţa ministrului apărării şi a şefului său de stat major, Şoigu şi Gherasimov, acum constructorii planurilor de atac împotriva Ucrainei.

aa

Locaţia Catedralei este aleasă cu mare grijă (foto din deschidera articolului), completând şi accentuând mesajul: în parcul Patrioţilor unde a fost construită, există şi un muzeu în care sunt expuse şi relicve din Marele Război pentru Apărarea Patriei, legătură mai mult decât necesară cu ceea ce puterea de la Moscova, cea veche şi cea nouă, a numit constant, cum face acum purtătorul de cuvânt al lui Putin, „cea mai sfântă sărbătoare a ţării noastre. A fost şi va rămâne cea mai sfântă zi de sărbătoare a tuturor ruşilor”. Acesta este contextul în care Patriarhul Kiril a caracterizat perioada în care Putin se află la putere drept „un miracol dat de Dumnezeu”. Bisericii ruse a Forţelor Armate revenindu-i rolul de „a menţine speranţa că viitoarele generaţii vor prelua tradiţia de la generaţiile precedente şi vor lupta pentru salvarea Patriei de duşmanii interni şi externi”.

Mesajul a fost dat. Alianţa între armată şi biserică a fost realizată şi zidită în pereţii Catedralei. Binecuvântând acum ororile din Ucraina.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite