Religie şi marketing politic

Cursa prezidenţială de anul acesta include un nou ingredient electoral: relaţia Stat-culte religioase. Startul a fost dat de premierul Victor Ponta, care a dedicat religiei o parte semnificativă din discursul de lansare. În acest fel, politicul se joacă periculos cu religia, de la dialog firesc spre marketing politic.

Pentru început, să reluăm cuvintele premierului:

“Vreau să spun un lucru care poate fi controversat, dar cred că un candidat la funcţia de preşedinte trebuie să spună foarte clar ce vrea să facă: cred că am făcut foarte bine şi în continuare trebuie să sprijinim biserica şi cultele religioase. Biserica şi armata sunt instituţii fundamentale care au ajutat la fondarea şi salvgardarea naţiunii române. Cred că merită respectate, merită sprijinite şi vreau să vă asigur pe dumneavoastră şi pe cei care se uită la mine în acest moment, ca prim-ministru am arătat tot respectul şi tot sprijinul nu doar pentru Biserica Ortodoxă Română, bineînţeles, sunt ortodox, majoritatea românească este ortodoxă, ci pentru toate celelalte culte, pentru romano-catolici şi greco-catolici, pentru protestanţi şi pentru neoprotestanţi, pentru musulmani, pe care i-am felicitat zilele trecute pentru sfârşitul Ramadanului, pentru evrei, pentru oricine. România este ţara tuturor, indiferent de etnie, de religie, dar este o ţară în care credinţa noastră este esenţială pentru fiinţa neamului românesc şi, din acest punct de vedere, vreau să spun în continuare că trebuie să sprijinim toate cultele religioase.

Şi mai e un lucru: nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are vreo problemă dacă nu este ortodox sau dacă nu este de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine, cu dumneavoastră, cu toată lumea, dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată, nu vreau să mă acuze nimeni sau să îmi spună de un defect, faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea! Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta şi cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru.”

Acesta a fost pasajul cel mai consistent, în rest prin discurs apărând din când în când referiri la Dumnezeu, credinţă şi locuri importante de pelerinaj (Peştera Sf. Andrei şi Putna).

Construcţia discursului arată cel puţin două direcţii de discuţie:

1. Premierul a încercat să-şi construiască un profil de prezidenţiabil cât mai apropiat de profilul dat de sondajul INSCOP-Adevărul, apărut în luna iulie. Conform datelor, 43,7% din români consideră că preşedintele ar trebui să fie ortodox. Sau o fi contat sondajul Focus Avangarde, care susţinea că viitorul preşedinte al României trebuie să fie roman, patriot, ortodox, familist, european, să nu fi avut probleme cu justiţia şi să lupte împotriva corupţiei. Temele discursului par identice cu studiul Institutului Avangarde. Un alt sondaj INSCOP arăta că încrederea românilor în Biserica este pe la 62% iar alte sondaje IRES arată că peste jumătate din români nu doresc un politician ateu. Nu sunt cifre de neluat în seamă. Concluzia este clară: religia ocupă un loc important în opţiunile de vot ale românilor. Să nu uităm că preşedintele Băsescu anticipase şi el posibile implicări electorale ale Bisericii. Până la urmă şi America, o ţară diversificată religios şi laicizată administrativ, a scris pe bancnote “In God we trust” şi a ridicat la nivel de discurs politic sintagma “God bless America”. Nu m-ar mira ca americanii să fi sugerat PSD abordarea religiei.

2. Importanţa religiei pentru români are ca şi consecinţă firească un dialog necesar între culte şi Stat. Există însă şi un pericol: de la dialogul firesc să se ajungă la capitalizarea electorală a religiei, ea devenind un element de marketing politic. Cum lumea politică românească preferă, în campaniile electorale, atacul la persoană în locul dezbaterii de proiecte, este evident că religia ar deveni un teren de luptă între candidaţi, un prilej de dezbinare, ceea ce ar fi nefiresc (cum remarcă şi Patriarhia Română). Astfel, idealul sfinţeniei, ultimul bastion al demnităţii umane, ar ajunge subiect de can-can politic, după care n-ar mai urma decât haosul total şi generalizat al întregii societăţii. Tot aici se ajunge şi când se ignoră total valorile spirituale, secularizarea transformând omenirea într-o turmă de animale bipede. Pe aceasta deja o trăim şi cred că deja e prea mult.

Marketizarea politică a religiei are şi un efect de bumerang asupra celui ce o practică. Religia este zona unde faptele cântăresc mult mai mult decât vorbele. A declara că eşti mândru că aparţii unui cult este similar cu a construi nişte aşteptări ale electoratului, a promite nişte fapte ale credinţei. Adică promisiuni electorale cu temă religioasă. Dacă însă, după obţinerea voturilor, promisiunile sunt neîndeplinite, nu înseamnă asta sacrilegiu? Ca să nu mai spun că mi-ar place să-i aud pe politicieni declarând aceeaşi mândrie de a fi ortodox şi în faţa unei Europe ce se depărtează de creştinism.

Marketizarea politică a religiei mai are o ispită: deformarea relaţiei Stat-culte. Politicienii pot avea iluzia că acestea (cultele) depind de bunăvoinţa lor, ca atare pot crede că le au cumva în subordine. Asta i-ar putea determina să aibă anumite pretenţii faţă de culte sau reprezentanţii lor: fie să ceară sprijin electoral, fie să solicite clericilor să treacă sub tăcere sau să întoarcă privirea de la anumite acţiuni politice imorale, etc. Mai mult, am văzut că şi reprezentanţi ai societăţii civile au acest sentiment, că politicul a subordonat Biserica. În realitate, politicul are un nivel de încredere mult mai scăzut decât cultele, motiv pentru care vocea Bisericii este mai puternică decât a politicienilor, având capacitatea de a subordona politicul. Închipuiţi-vă ce impact pot avea, de pildă, nişte afirmaţii politice ale Patriarhului despre preşedinte, premier sau parlamentari. Din fericire, Sf Sinod a susţinut adeseori neimplicarea partizană a clericilor în jocul politic, tocmai pentru a nu afecta firescul dialogului cu Statul. Asta nu înseamnă însă că Biserica ar trebui să fie total dezinteresată de deciziile politicului, întrucât acestea privesc şi pe credincioşi. Iar când politicul sprijină cultele, sprijină de fapt proiecte de utilitate publică a acestora, beneficiarul final fiind tot credinciosul.

În fine, mulţi au crezut că premierul a inclus religia în discursul electoral ca armă împotriva contracandidatului Klaus Iohannis, care nu este ortodox. Dacă ar fi adevărat, ar fi o stângăcie electorală. Cum se explică faptul că ortodocşii n-au avut o problemă în a-l alege primar la Sibiu de patru ori la rând, cu o majoritate covârşitoare? Oare atât de mult să se teamă Ponta de Iohannis încât să exploateze până şi aparente slăbiciuni legate de confesiunea sa? O fi uitat că Iohannis a fost susţinut de PSD la funcţia de premier în 2009? Nu cred că apartenenţa religioasă poate fi primul criteriu de vot al românilor, deşi este cert că nu este nici ultimul, din moment ce Ponta mizează pe voturile ortodocşilor. Aici rămâne de văzut dacă în bătălia la prezidenţiale contează mai mult apartenenţa confesională a unui candidat sau intenţiile sale faţă de culte şi societate, în general. Eu cred că mai importante sunt intenţiile.

Ca fapt divers, cred că prin includerea sprijinirii cultelor în discurs premierul Ponta încearcă îndreptarea propriei imagini faţă de ţinerea în braţe, vreme îndelungată, a parlamentarului secularist Remus Cernea. Provocările acestuia la adresa moralei creştine şi a relaţiei Stat-culte n-ar fi fost posibile fără aportul masiv al premierului, care l-a avut o vreme drept consilier personal, după care l-a sprijinit să ajungă parlamentar. O fi memoria colectivă scurtă, dar nici Remus Cernea nu i-a permis acesteia să îl uite cu uşurinţă. Dimpotrivă. A făcut orice ca să fie în atenţie, chiar şi prin iniţiative stranii. Ori, în condiţiile unei lupte politice care se anunţă a fi furtunoasă (cel puţin) şi dură (o ştim din anii anteriori) secularismul lui Remus Cernea poate fi o piatră de moară atârnată de gâtul prezidenţiabil, dar temător, al lui Victor Ponta.

Ar fi trebuit să mă bucur că religia este importantă pentru un posibil viitor preşedinte al României. Mă tem să nu ajungă, însă, doar un prilej de a obţine voturi. Căci nu degeaba spune Hristos: "Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri."