Relaţia britanico-germană

Recenta vizită a cancelarului german, Angela Merkel, în Regatul Unit a fost una presărată cu multe momente controversate, dar a căror semnificaţie intrinsecă este importantă de analizat.

Aflată pentru o scurtă vizită la Londra, pe data de 27 februarie, Angela Merkel a ţinut un discurs extrem de interesant în cadrul camerelor reunite ale Parlamentului englez.

Din 1986, de la discursul preşedintelui RFG, Richard Von Weizsäcker, Merkel este primul oficial german care se adresează ambelor camere ale Parlamentului, iar acest lucru este de luat în seamă, dat fiind contextul actual al relaţiilor germano-engleze, dar şi perspectiva engleză asupra Uniunii Europene. Discursul lui Merkel a fost unul diplomatic, în care nu a oferit sprijin nici ideii de reformă a instituţiilor UE conformă cu atitudinea conservatorilor britanici şi nici nu s-a declarat încântată de o potenţială ieşire din Europa a Marii Britanii. Pe de altă parte, conferinţa comună de presă a abordat tematici diverse, inclusiv situaţia din Ucraina, reforma zonei Euro şi crearea zonei de liber schimb cu SUA. Chiar dacă atmosfera din timpul vizitei Angelei Merkel a fost una extrem de cordială, semnalele trase de germani sunt evidente în vederea conservării statutului Marii Britanii de membru al UE, mai ales că în actualul context al relaţiilor tensionate dintre Germania şi SUA, Marea Britanie poate avea un rol de moderator.

Care este componenta istorică a relaţiei germano-engleze?

Răspunsul la această întrebare se poate constitui într-o adevărată lucrare de cercetare, însă aici, ne vom rezuma la a prezenta aspectele definitorii. Privită analitic, relaţia dintre Regatul Unit şi Germania poate fi principala cheie pentru înţelegerea dimensiunii europene de securitate. Dacă în perioada modernă, din punct de vedere strategic, Marea Britanie folosea relaţia cu Prusia pentru a crea o contrapondere la posibile hegemonii ruso-franceze, iar între familia regală britanică şi cea germană exista inclusiv legătură de sânge, după unificarea Germaniei au apărut unele disensiuni în interiorul relaţiilor bilaterale. De precizat este faptul că Marea Britanie era prima mare putere a lumii, putere colonială cu interese extrem de importante din punct de vedere economic şi strategic, dar care considera teatrul european ca pe o zonă dificilă, practicând uneori o politică de neimplicare pe continent. Emergenţa Germaniei la începutul secolului al XX-lea, atât la nivel comercial, cât mai ales naval, crea dificultăţi Marii Britanii. Totuşi, cele două state au fost pe punctul de a deveni aliate în contextul semnării unor noi alianţe europene. După plasarea în tabere diferite în Primul Război Mondial, Marea Britanie a practicat o politică extrem de flexibilă în perioada interbelică faţă de Germania. Conciliatorismul englez s-a dovedit a nu fi cel mai bun instrument de negociere cu Germania, iar cele două ţări au devenit din nou rivale în cel de-al doilea război mondial.

Pentru a putea oferi explicaţii şi interpretări relaţiei actuale germano-engleze, perioada postbelică şi mai ales, perioada post-Război Rece sunt primordiale în analiză. În primul rând, din punctul de vedere al securităţii, Germania de Vest era privită ca o ameninţare la adresa Marii Britanii şi chiar a Europei, de aici, semnarea Tratatului de la Dunkirk(1947) şi a celui de la Bruxelles(1948). Lucrurile s-au clarificat odată cu implicarea Statelor Unite pe continent, cu ajutorul economic acordat pentru reconstrucţia Europei Occidentale şi cu crearea NATO. Având obiective comune, şi anume lupta împotriva comunismului şi a URSS, relaţia britanico-germană a avut un caracter benign, în ciuda tuturor oponenţelor şi reticenţelor britanice de a se integra iniţial în Comunitatea Europeană, iar ulterior de a ceda suveranitate.            

Un prim mare impas pe agenda bilaterală a apărut odată cu sfârşitul Războiului Rece şi abordările diferite la nivel internaţional în privinţa reunificării Germaniei. Margaret Thatcher, opozantă a URSS, cu un rol extrem de important în solidificarea relaţiei transatlantice, şi având o relaţie personală bună cu cancelarul german Helmuth Kohl, se temea de o potenţială instabilitate la nivel european prin reunificarea Germaniei. Totuşi, miza geopolitică era uriaşă, astfel că în 1990, Germania s-a reunificat, fiind membră a NATO şi a Comunităţii Europene. Accelerarea dezvoltării economice a Germaniei i-a oferit o poziţie tot mai puternică în cadrul UE, dar şi în ce priveşte relaţia cu Londra. Ca parteneri economici, schimburile comerciale şi investiţiile ating cote ridicate şi considerabile inclusiv pentru Uniunea Europeană. Cifre prezentate în documentele britanice din anul 2012 scot la iveală că Marea Britanie este prima în topul destinaţiilor investiţiilor germane, fapt ce arată o extrem de bună cooperare între Londra şi Berlin.

Din punct de vedere al obiectivelor comune internaţionale, Marea Britanie şi Germania sunt actori foarte importanţi în ce priveşte securitatea europeană, însă după venirea la putere în anul 2010 a conservatorilor lui David Cameron, participarea engleză a devenit regresivă. Euroscepticismul domină perspectiva guvernării engleze, însă acest lucru nu a avut un impact negativ major asupra relaţiei cu Berlinul, chiar dacă Germania are o atitudine foarte deschisă faţă de UE. Dimpotrivă, atitudinea britanică ce pune în centru reformarea instituţiilor UE şi ideologia comună dintre conservatorii britanici şi creştin-democraţii germani reprezintă puncte de apropiere între Berlin şi Londra.

Deşi principiile ce stau la baza modificării unor mecanisme comunitare nu sunt similare, Londra şi Berlinul încearcă o aprofundare a cooperării. Ultimele evoluţii scot la iveală că atitudinea britanică pare să treacă peste cele patru libertăţi fundamentale ale UE, iar Germania, prin vocea Angelei Merkel, este omniprezentă pentru a corija discursul politicienilor britanici şi a le atrage atenţia că Germania sprijină menţinerea status-quo-ului actual, anume Marea Britanie în UE şi în toate mecanismele sale.

Este evident faptul că şi după alegerile din 2015 din Regatul Unit, Germania va dori continuarea relaţiei strategice cu Marea Britanie, având componente reciproc avantajoase. După cum a lăsat de înţeles liderul german, cele două state pot juca un rol important în UE, mai ales că, în situaţia actuală a crizei din Ucraina, se sesizează lipsa de implicare activă a UE, lipsă cauzată în mare parte de absenţa Marii Britanii, actor care a avut altă atitudine la momentul crizelor din fosta Iugoslavie.

Dacă Marea Britanie va rămâne în UE şi va alege să se implice activ, va fi atât în avantajul său, cât şi în cel al Germaniei, care este gata să aprofundeze cooperarea şi să ofere un loc mai important Marii Britanii în proiectul european. 

Articol redactat de Alexandru Cucu, absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi cursant al masterului “Istoria şi practica relaţiilor internaţionale” din cadrul aceleaşi facultăţi. Din toamna anului 2013, este editor al portalului de analize geopolitice Geopolitics.ro, editat de Asociaţia ASAGRI (Asociaţia de Analize Strategice, Analize Geopolitice şi Relaţii Internaţionale).