Reforma administrativă trebuie făcută pentru români, nu pentru politicieni!

0
0
Publicat:

Acum câteva zile, guvernul de la Chișinău a anunțat o primă etapă, pilot și voluntară, a reformei administrative care, în funcție de rezultate, va fi extinsă în întreaga țară. Astfel, vecinii și frații noștri de peste Prut își doresc, iar eu sper să reușească, crearea unor unități administrativ teritoriale (UAT) mai robuste dar și mai competitive. Iar acesta, din punctul meu de vedere, este cuvântul cheie, asupra căruia voi reveni.

De cealaltă parte a Prutului, la noi în țară, observ nu fără tristețe că a fost nevoie de negocierea PNRR-ului cu Comisia Europeană pentru ca Parlamentul să voteze, în sfârșit, legea privind consorțiile administrative, adică posibilitatea asocierii voluntare dintre localități învecinate. Este un pas...

De ce cred eu însă că este relevantă reforma administrativă și de ce militez pentru aceasta?

În primul rând, pentru că România are nevoie ea ca de aer.

România administrativă actuală este, să nu uităm, o moștenire a anilor șaizeci și a unui regim totalitar. Suntem, totuși, în 2023 și chiar dacă ar fi să ignorăm originile organizării teritoriale din prezent, iar eu nu pot face acest lucru, ceea nu poate nimeni ignora este faptul că ea nu mai corespunde nici perioadei curente și, cu siguranță, nici nevoilor viitoare.

Și ca să fiu bine înțeles: eu nu mă refer aici la redesenarea județelor. După patru mandate de primar al municipiului Arad, cred însă că pot identifica destul de bine și probleme administrațiilor publice locale și județene, dar și soluțiile necesare.

Reforma pe care o doresc eu se referă în primul rând la acest aspect: o administrație modernă, în interesul românilor!

Nu suntem încă acolo însă, ca paranteză – pentru că voi reveni pe larg asupra acestui aspect – lucrurile se mișcă.

În ultima perioadă am fost implicat în calitate de expert alături de Asociația Municipiilor din România în organizarea și susținerea a patru sesiuni de instruire pentru primarii de la toate partidele, aflați la primul mandat, iar interesul lor pentru a face administrație modernă și performantă pentru cetățeni, mi-a oferit și îmi oferă foarte mult optimism.

Lucrurile se mișcă în direcția bună pentru că oamenii au învățat sau învață să aleagă politicieni care doresc să facă administrație adevărată!

Dar acest lucru nu va fi suficient în absența unei reforme administrative reale, după modelele de bune practici din Europa și, desigur, adaptate nevoilor și specificului nostru.

Al doilea motiv pentru care cred că discuțiile despre reforma administrativă sunt relevante acum, și relativ urgent, stă în faptul că de cele mai multe ori, iar aici avem date statistice ample, unitățile administrativ teritoriale, mai ales sau în majoritate covârșitoare la nivel de comune, nu sunt funcționale raportat la necesitățile de dezvoltare ale comunităților.

Când cele mai multe primării din zona rurală nu își pot acoperi nici măcar cheltuielile de personal sau cele cu utilitățile, cred că nevoia de reformă nu mai necesită alte justificări.

Când obligăm – nu noi, dar este și asta o moștenire comunistă de care trebuie să ne debarasăm – câteva sute de oameni să trăiască într-o UAT denumită comună, dar care este mereu la cheremul împărțirilor și alocărilor bugetare de la județ sau de la București, avem o problemă!

De aceea am pornit de la exemplul vecinilor moldoveni, care vor consolidare și competitivitate la nivel de UAT-uri.

Ori, și este purul adevăr, o comunitate care nu are bani de curent nu va avea niciodată un viitor.

Dar – iar acest dar este, cred eu, extrem de important, pentru că în el rezidă și principiul reformei administrative și soluția majoră pentru revitalizarea mediului rural – mai multe comunități mici, reunite într-o singură UAT, cu o singură primărie în loc de cinci sau șase, cu un singur set de funcționari, cu un buget și o populație mărite, cu altă abordare și, mai mult decât asta, cu alte posibilități de acțiune, ei bine, această structură va oferi dintr-o dată dinamismul de care întreaga zona și toți oamenii care locuiesc acolo au nevoie.

Acest pas va oferi în sfârșit competitivitate și, prin urmare, viitor. Acest pas și o reformă administrativă făcută după acest principiu, va putea ajuta la repopularea satelor, la oprirea fugii în străinătate și va încuraja în schimb inițiativa locală, colaborarea locală, crearea unui specific. El va duce la cooperare cu alte UAT-uri și la competiție cu altele, pentru a atrage investiții, pentru a atrage medici, ingineri, meseriași, creatori de locuri de muncă.

Iar o primărie astfel orientată va deveni cu adevărat partenerul oamenilor întreprinzători, singurii care pot ridica o comunitate, prin creativitatea lor, prin energia lor, prin ambiția lor.

În final și fără multe alte comentarii, vreau să întreb: dacă vecinii și frații moldoveni pot, noi de ce nu am putea?

Eu vă asigur că putem, suntem mulți în România care ne dorim acest lucru și care facem tot ce ține de noi pentru a îndeplini nevoile administrației publice locale.

Suntem mulți în România care ne dorim acest lucru, iar eu, mai ales după întâlnirile avute cu zeci de primari aflați la primul mandat, am toată convingerea că o reformă administrativă pentru români, pentru comunități competitive care să dea tinerilor un viitor este nu doar posibilă, ci iminentă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite