Recitind un document zguduitor: Jurnalul Generalului Sănătescu

0
0

Pentru ceea ce eu numesc confruntarea dintre realităţile Dezastrului de la Stalingrad şi propaganda antonesciană, purtată şi prin revista pentru ostaşii de pe Frontul din Est, Sentinela, recitesc Jurnalul  Generalului Sănătescu, publicat întâia oară în 1993 la editura Humanitas.

Jurnalul e un bun exemplu de disponibilităţile unei cărţi de a fi folositoare ori de cîte ori o citeşti, mai ales dacă faci asta din motive diferite şi la intervale însemnate de timp.

L-am citit întâia oară de dragul de a-l citi. Am folosit multe citate pentru eseurile şi notele destinate viitoarelor cărţi. Ţin minte că l-am luat drept temelie la teza năvălirii sălbatice a ruşilor după 23 august 1944. Că l-am citat într-un alt eseu,  despre viaţa grea din 1946-1947. Ba chiar şi pentru o notă al cărei titlu, Repetabila fantezie a militarilor, deconspira conţinutul. Ca şi în decembrie 1989, în august 1944 generalii convocaseră trupe de la Târgovişte. L-am recitit apoi când m-am apucat de explorat Lovitura de stat de la 23 august 1944. Mi-a trebuit pentru Varianta Mareşalului, pentru Panorama negocierilor cu Aliaţii, pentru Putregaiul de la Externe.

La un moment dat, am avut nevoie de el pentru Conspiraţia generalilor împotriva Mareşalului, capitol din ultimul eseu al cărţii De la o lovitură de stat la alta. L-am recitit şi din această perspectivă. A venit apoi nevoia unei adăugiri la eseul De la Sănătescu la Stănculescu. Am vrut să ştiu motivul implicării lui Constantin Sănătescu în Complotul împotriva Marelaşului.

Relectura (a nu ştiu cât oară!) m-a convins c-a fost vorba şi de teama generalului că va răspunde pentru participarea la Stalingrad. Generalul Constantin Sănătescu a fost în Cotul Donului! De acest lucru mi-am amintit căutând disperat jurnale, memorii, romane chiar, capabile să-mi ofere cât de cât realitatea Dezastrului de la Stalingrad, ascunsă de presa din ţară.

Până a nu mă ocupa de Dezastrul românesc de la Stalingrad, ori de câte ori am recitit Jurnalul lui Constantin Sănătescu nume ca Maorozovskaia, Armata a 3-a, Petre Dumitrescu, Kletskaia, Cir nu-mi spuneau nimic. Acum îmi spun totul despre Tragedia românească de la Stalingrad. E curios că lucrările despre Românii la Stalingrad (puţine!) de pînă acum n-au folosit Jurnalul. Pentru că Jurnalul descrie cum nici un alt document n-o face calvarul care a fost  retragerea în fugă şi-n dezordine a Armatei Române de la Cotul Donului până la Stalino, la sud de Doneţ.

Constantin Sănătescu e comandantul Corpului 4 Armată, din 1 februarie 1941. După cucerirea Odessei, la care participă eroic, Corpul 4 Armată se reîntoarce în ţară, mai precis la Iaşi, pentru refacere. Pe 22 august 1942, Corpul 4 Armată se pune în mişcare spre Front, spre Cotul Donului, unde urmează să ocupe un loc în Dispozitivul Armatei a 3-a, de pe Flancul de Nord-Vest al Armatei a 6-a Germane, încleştată în confruntarea de la Stalingrad.

Comandamentul Corpului se pune în mişcare, după Slujba religioasă de rigoare, pe 9 septembrie 1942. Pînă în Cotul Donului, generalul Constantin Sănătescu străbate cu trenul traseul Cernăuţi-Lemberg, Fastov (60 km est de Kiev), trece Niprul, ajunge la Stalino. La Stalino, unităţile Corpului 4 Armată debarcă şi o pornesc în marş spre Cotul Donului (500 de kilometri).

Pe 12 octombrie 1942, Corpul 4 Armată, căruia i se adaugă Divizia 13 Infanterie şi Divizia 1 Cavalerie, ia în primire un front de 33 km între Logovski şi Raspopinskaia. Din Corpul 4 Armată face parte şi faimosul Batalion 992, alcătuit din condamnaţi care au vrut să se reabiliteze pe front, pregătiţi la Sărata.

O privire asupra hărţii arată că sectorul lui Constantin Sănătescu e între Corpul 5 Armată (la stînga, spre Vest) şi Corpul 11 german, din Armata a 6-a a lui Paulus ( la dreapta, spre Est). Corpul 4 Armată înlocuise trupe ale Armatei a 6-a germane, plecate spre Stalingrad, şi trupe ale Armatei a 8-a italiene, plecate spre Veronej.

Lucrările de apărare lăsate de nemţi şi italiene erau catastrofale. În zona lui Constantin Sănătescu se afla cel de-al doilea cap de pod păstrat de sovietici pe malul drept al Donului, ca un ţăruş înfipt în dispozitivul nostru, cel de la Kletskaia.

Pe 19 noiembrie 1942, la ora 5.20 (ora Berlinului), 7.20 (ora locală) sovieticii declanşează faimoasa ofensivă pentru prinderea Armatei lui Paulus într-un cleşte. Primul lovit e Frontul de Nord,  ţinut de Armata a 3-a. A doua zi, pe 20 noiembrie 1942, sovieticii sparg Frontul din Sud, din Stepa Calmucă, ţinut de Armata a 4-a Română. Corpul 4 Armată e lovit din intrândul Kletskaia. Concomitent, din intrândul Serafinovici, e lovit Corpul 2 Armată. Se conturează intenţia de încercuire a Corpului 5 Armată, situat între Corpul 2 şi Corpul 4 Armată.

Centrul de comandă al Corpului 4 e la Evtaratovski. În cursul zilei de 19 noiembrie 1942, ruşii ajung şi trec de Evtaratovski. Comandamentul se retrage la Kalmîkov. Ruşii cuceresc şi Kalmîkovul. Comandamentul se retrage la Perelasovski. Divizia 1 Cavalerie şi Divizia 14 Blindată rămâne pe partea dinspre Stalingrad a Spărturii, alături de Armata a 6-a, cu care vor împărţi calvarul încercuirii.

Pe 20 noiembrie 1942, la 6 dimineaţa, ruşii îi alungă pe ai noştri şi din Perelasovski. Pe 21 noiembrie 1942, cu ce mai rămîne din Corpul său de Armată, Constantin Sănătescu primeşte ordinul să încropescă o rezistenţă pe rîul Cir. Frontul se linişteşte un pic, deoarece ruşii s-au dus spre Sud, ca să întărească cleştele de la Kalaci. Între timp, diviziile 5, 6 şi 15, precum şi resturi din Diviziile 13 şi 14 sunt complet încercuite. Grupul va fi numit General Lascăr, ofiţerul cel mai vechi în grad, care preia conducerea.

Pe 22 decembrie 1942, seara, Grupul Lascăr se predă ruşilor. Liniştea pe Cir  a durat pînă pe 16 decembrie 1942. În Bătălia dintre 16 şi 18 decembrie 1942, Frontul de pe Cir e spart.

Pe 22 decembrie 1942, resturile Corpului şi ale Armatei a 3-a  retrag din etapă în etapă,  pînă  ajung la Stalino, pe 14 ianuarie 1942 (de unde plecaseră în marş la venirea din ţară). De aici, sunt trimise în ţară.

Jurnalul lui Constantin Sănătescu conţine multe descrieri ale debandadei care a fost retragerea Armatei a 3-a sau mai bine zis a Resturilor Armatei a 3-a din Cotul Donului.

Retragerea preţ de cîteva sute de kilometri sub presiunea duşmanului şi, deci, a fricii, ale unor frînturi dintr-o Armată, haosul, dar mai ales sentimentul că totul e pierdut - Ruşii se rostogolesc spre România - a produs un şoc moral din care Armata Română nu şi-a mai revenit.

Aşa se explică, poate, şi uşurinţa cu care Armata Roşie a spart frontul  în 20 august 1944.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite