Receptarea mineriadei din 13-15 iunie 1990 în presa din străinătate şi cea din exil

0
0

Fenomenul Mineriadelor din România se înscrie în seria evenimentelor sângeroase postrevoluţionare care atrage cu sine imaginea în oglindă a parcursului societăţii româneşti către valorile libertăţii şi a reformelor democratice. În mod cert, se poate afirma că minerida din 1990 îşi are originea în felul în care a fost înlăturat regimul ceauşist şi cum s-a instalat noua putere.

Dacă primele două mineriade, din ianuarie şi februarie 1990, pot fi interpretate şi ca o prelungire a situaţiei confuze din perioada înlaturării de la putere a lui Ceauşescu, iar conflictele interetnice de la Târgu Mureş ca un efect întârziat al naţional-comunismului românesc şi al activizării opţiunilor radicale maghiare, fenomenul Piaţa Universităţii şi intervenţia minerilor au avut un puternic efect negativ asupra creării unui stat democratic  (Ruxandra Cereseanu, Fenomenul Piaţa Universităţii 1990, în revista „22”, nr.687, 2003; Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Anne Planche, România, cartea albă. 13-15 iunie 1990, Ed.Humanitas, Bucureşti, 1991; Florin Abraham, România de la Comunism la Capitalism 1989-2004, Ed. Tritonic, 2006, Bucureşti).

Ecouri din străinătate despre mineriadele din România

Dacă România a fost din primele zile ale revoluţiei din decembrie 1989 beneficiara unui sprijin semnificativ şi a unui entuziasm desăvârşit din partea Occidentului, după mineriada din iunie 1990, asistăm la  o retragere a credibilităţii şi a sprijinului internaţional. Revoltele şi manifestaţiile de stradă până în mineriada din iunie au creat pentru opinia occidentală o stare de confuzie şi, în acelaşi timp, speranţa unei aşezări democratice în România.

În acelaşi timp, la Paris, în Le Monde (Le Monde, 29 aprilie 1990, Jose-Alain Fralon – Le président Iliescu refuse tout dialogue avec l’opposition) s-a vorbit despre refuzul lui Iliescu de a purta un dialog cu opoziţia sau despre deziluziile intelectualilor români (Le Monde, 28 aprilie 1990, Sylvie Kauffmann – Les désillusions d’un intellectuel roumain) şi interdicţia (Le Monde 12 aprilie 1990, Le gouvernement interdit „in extremis” la visite du roi Michel) guvernului pentru vizita regelui Mihai.

Încă din 19 mai 1990, Vladimir Tismăneanu (Lumea Liberă nr. 85, 19 mai 1990, Vladimir Tismăneanu, Între Furie şi Euforie. De ce revoluţia românească a fost deosebit de violentă)  a atras atenţia asupra pericolui izbucnirii unui conflict civil ca urmare a atmosferei politice îngreunată de existenţa unui guvern prea puţin legitim sau cum s-a afirmat în presa franceză: „deşi legitim totuşi contestat”.

Despre atrocităţile comise de mineriada din 12-13 iunie 1990 s-a scris în presa românească din exil, precum şi în presa din Occident. Ziarele din exil prezintă pe prima pagină imagini devastatoare de pe străzile Bucureştiului, iar titlurile articolelor reflectă percepţia evenimentelor din iunie 1990: „Iliescu împinge ţara la război civil!”, „Din nou sânge pe străzile Bucureştiului” (Lumea Liberă nr. 89, 16 iunie 1990), „Ion Ilici Iliescu, noul Preşedinte al României, cu sceptrul său, inaugurând domnia secerii şi a ciomagului”, „Iliescu – democraţia de grotă”, „Bucureştiul se întoarce la izolare(Lumea Liberă nr. 90, 23 iunie 1990), „Minerii la lucru în Bucureşti”, „Vin Minerii!” (Lumea Liberă nr. 91, 30 iunie 1990),Ficţiunea politică şi trânta pentru putere”, „Câţi ani pentru integrarea în Europa?” (Lupta nr. 144, 1 iulie 1990),, „Un război religios organizat de atei”, „Dresaj”, „Există o singură democraţie: cea în care e apărată demnitatea fiecărui cetăţean” (Lupta nr. 145, 15 iulie 1990), „Legionarii continuă să existe”, „Securitatea continuă să existe(Lupta nr. 146, 1 august 1990).

Mass-media occidentală a ţinut sub observaţie atentă evenimentele din România redând imagini şi  titluri care atrageau atenţia opiniei publice şi a guvernaţilor din alte state asupra violenţelor minerilor şi a protestelor de stradă din capitală: „The Riddle of Romania’s New Turmoil”, „Romanian Fans Petition For Asylum”, „Transformation of Eastern Europe”, „Protests resume in Romania capital”, „Romanian Miners Leave as Protests End(Washington Post, 17 iunie 1990),Rioting Erupts in Bucharest; Soldiers Said to Open Fire(The New York Times, 14 iunie 1990),, „Cheated revolutionaries turn on Ceauşescu’s chosen heirs”, „Miners’ mob rules the streets of Bucharest(The Times, 15 iunie 1990),Romanian opposition seeks aid from West to fight crakdown” (The Times, 20 iunie 1990) „Romania sliding into anarchy(Washington Post, 17 iunie 1990), „Cinquante mille manifestans à Bucarest pour la libération du dirigeant étudiant Marian Munteanu” (Le Monde, 18 iunie 1990), „L’odre règne á Bucarest(Le Monde, 19 iunie 1990), „Pugno di Ferro di Iliescu” (La Repubblica, 17 iunie 1990).

Din enumerarea a câtorva titluri ale principalelor cotidiene occidentale, cu referire la tulburatoarele violenţe din iunie 1990, transpare că România este o  ţară cu un guvern politic apărat prin „forţa pumnului” şi a „bâtei”.

Reflecţii şi luări de poziţii în presa occidentală cu privire la România după mineriada din iunie 1990

Printre primele declaraţii oficiale care atestă că România îşi pierduse credibilitatea în plan internaţional a fost declaraţia guvernului american prin purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Richard Boucher. Acesta a precizat că situaţia din România era în dezacord cu promisiunile de democratizare făcute de guvernul român şi îşi retrag susţinerea pentru români cu excepţia ajutorului umanitar (The Washington Post, 18 iunie 1990).

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Alan Green, a declarat că „procesul democratic este blocat în România”
(Le Monde, 20 iunie 1990, Jose-Alain Fralon – Trois dirigeants du mouvement de contestation inculpés) şi a propus câteva măsuri (Lumea Liberă, nr. 90, 23 iunie 1990), care să relanseze progresul spre democraţie al ţării noastre prin a nu mai fi încurajată violenţa, a se garanta public drepturile de legitimă exprimare, să se redeschidă toate ziarele şi revistele independente şi să se angajeze un dialog constructiv cu partidele şi alte formaţiuni democratice de opoziţiei.  

Preşedintele Cehoslovaciei, Vaclav Havel a făcut propuneri lui Iliescu de condamnare a acţiunilor violente reînviate pe străzile Bucureştiului în zilele de 12- 15 iunie 1990 şi de iniţiere a unui dialog cu adversarii politici. Ca urmare a incertitudinii create în România, directorul Biroului American pentru Refugiaţi a admis ca în urma incertitunii politice şi sociale create în România, românii vor constitui grupul cel mai numeros din sud-estul Europei admis în Statele Unite. Un alt eveniment consacrat consecinţelor mineriadei din iunie 1990 au fost declaraţiile Doinei Cornea şi Petre Băcanu la Washington în cadrul unei conferinţe de presă organizate de National Endowment for Democracy. S-a susţinut importanţa sprijinului american pentru „construirea unor instituţii democratice viabile şi crearea unei prese independente în România (Lumea Liberă, nr. 90, 23 iunie 1990).

Teroarea răspândită de minerii chemaţi la Bucureşti a determinat suporterii români aflaţi la campionatul mondial de fotbal din Italia să ceară azil politic guvernului italian ca urmare a pierderii încrederii în orice posibilitate de transformare democratică a societăţii (La Repubblica, 23 iunie 1990).

Articolele apărute în The Times au redat atât desfăşurarea violenţelor de stradă din iunie 1990 cât şi discursul lui Iliescu, înainte de alegeri, de la British TV, când a afirmat că nu va înlătura demostraţiile paşnice prin forţă: „România e o ţară democratică nu un stat poliţienesc(The Times, 18 iunie 1990). Practic, încrederea pe care o câştigase Iliescu prin discursul său oratoric faţă oficialităţile occidentale s-a spulberat odată cu venirea minerilor la Bucureşti şi crearea unei insecurităţii ale instituţiilor statului. Iar menţinerea controlului statului asupra libertăţii de opiniei a reprezentanţilor opoziţiei a fost  subliniată în diverse articole, în special, The New York Times, 20 iunie 1990, Chuck Sudetic - Thousands of Romanians Protest Despite Arrests.  Printre ţările din Estul Europei angajate pe calea transformărilor democratice, România a fost prezentată în Washington Post ca o ţară în care puterea politică continuă să se menţină prin aceleaşi metode dictatoriale şi cu un discurs politic asemănător regimului ceauşist. Arestarea liderilor opoziţiei a fost privită în Occident, aşa cum se regăseşte şi în articolele de presă (The Washington Post, 19 iunie 1990, Jonathan C. Randal – Use of Force Approved In Romania. Authorities Arrest 3 Protest Leaders; The Times, 20 iunie 1990, Christopher Walker – Romanian opposition seeks aid from West to fight crackdown) ca o blocarea a procesului de democratic din România prin folosirea forţei. Protestele din România sunt rezumate, de multe ori, în presa occidentală, ca o versiune a luptei împotriva celor care preluând puterea în decembrie s-au înfăţişat într-o versiune deghizată a ordinii comuniste vechi. Protestele anti-guvernamentale din capitală au surprins datorită  însuşirii acelor imagini de instabilitate din ţară,  iar acţiunile minerilor au condus, în plan internaţional (The Washington Post, 22 iunie 1990),  la o izolare a României.   

Presa franceză acordă un interes special manifestărilor şi curentelor de opinie din Bucureşti de dinaintea alegerilor din 20 mai 1990 şi imediat după finalul rezultatelor (Le Monde, 14 aprilie 1990 şi 22 aprilie 1990)

În jurnalele italiene comentariile au fost la fel îngrijorătoare pentru imaginea politică a României. Corriere della Sera a declarat „funerariile democraţiei” în România în timp ce La Repubblica a acuzat „marşul asupra Bucureştiului al noilor stalinişti”, sesizând în mineri o „gardă pretoriană” a regimului Iliescu.

Spre deosebire de presa occidentală care înregistrează un sprit critic şi rece cu privire la situaţia din România, presa din exil exprimă, pe lângă amplele comentarii, maximizarea frustrărilor acumulate şi trăite, în afara ţării, pe parcursul perioadei comuniste. Devastarea sediilor partidelor de opoziţie, precum şi calomnierea susţinătorilor democraţiei drept „fascişti şi huligani” şi arestarea liderilor demonstranţilor a fost primită de către exilaţi ca o anulare a tuturor drepturilor câştigate în urma revoluţiei din decembrie 1989.

Presa occidentală subliniază efectele  mineriadelor atât în plan intern şi extern cât şi atitudinea factorilor politici de decizie. Pe de altă parte, analizând o parte din sloganurile celor din stradă, am putea afirma că societatea românească mentalizată în comunism nu a fost pregătită suficient pentru marile schimbări democratice ce se deschideau pentru România. S-ar putea pune întrebarea dacă fenomenul mineriadelor nu ar putea explica şi actuala situaţie din România sau dacă evenimentele de atunci din iunie 1990 nu a reprezentat un punct de cotitură a societăţii româneşti care şi-ar fi putut urma o altă cale la nivelul evoluţiei democratice şi a procesului de reconstrucţie a statului. Am putea considera că un alt punct important l-a constituit pierderea încrederii şi a respectului a majorităţii românilor în politica românească şi a personalităţilor politice sau culturale care s-a reflectat subtil şi în plan international.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite