Realitatea actuală românească este diferită și diversă. Asaltul Vienei pentru stația Schengen

După opoziția neașteptată a Austriei privind acceptarea României în spațiul Schengen, după asaltul de ultim moment al politicienilor români asupra Vienei, europarlamentari dar și trimiși ai generalului premier Nicolae Ciucă, care încearcă să îngrașe porcul românesc în ajunul Crăciunului, s-a pornit valul de revoltă al românilor interesați mai mult sau mai puțin de soarta României.

Și dă-i și atacă la baionetă, înfierându-i pe capitaliștii austrieci ahtiați după bogățiile țărișoarei noastre, care ne ”fură” de ani buni încoace pădurile, petrolul, banii, leuții noștri românești, uitând că sunt și români, chiar politicieni, printre acționarii celei mai mari bănci austriece prezentă aici.

Revoltă a iubitorilor români de țară care au uitat de asemenea, că alți români și mai patrioți decât ei, niște băieți deștepți aflați la butoanele țării la momentele oportune, au facilitat afacerile investitorilor acuzați acum de furt, vânzându-le resursele gratis, pardon, pe o mână de creițari!

Poate că acum, când Europa ne vrea mai mult decât noi în spațiul Schengen, generalul Ciucă a greșit profund strategia de ultim moment și și-a trimis armata de la guvern în frunte cu acuzatul de plagiat Bode, să-i convingă pe austrieci. Sigur dacă trimitea oastea de elită, ofițerii, generalii pensionați, specialiștii atotprezenți în studiourile de televiziuni, în presă, analiștii de război, apăruți ca ciupercile după ploaie de când a început războiul din Ucraina altfel era cucerită Viena.

Cum ar fi putut să reziste Viena asaltului armatei de televizor formată din militarii de elită, tacticienii, strategi, experții în războiul ruso-ucrainean, care explică savant, de-a fir a păr derularea bătăliilor cu drone, arme moderne de fabricație occidentală, sateliți, Himmars-uri, arme inteligente și toate cele? Generali care am putea crede că au inventat și teleportarea, văzându-i în același timp în mai multe locuri, în studiouri de televiziuni ale poporului!

Dar până la ieșirea vizibilă în media a acestora, până la începerea războiului, în februarie anul acesta, cine ar fi crezut că avem o armată de pensionari, militari de elită, ofițeri, generali, mareșali, pregătiți la sânge cu absolut tot ce înseamnă războiul modern? În condițiile în care țara noastră nu a dus nici un fel de război propriu, în ultimii 50-70 de ani, din care 33 într-o democrație originală.

Cu atât mai mare este supriza apariției acestei armate de experți militari cu cât înainte de 1989, singurele bătălii ale armatei române au fost pe frontul muncilor agricole, muncilor industriale, în minele patriei! Unde s-o fi antrenat, pe ascuns, în secret, unde s-a specializat în războiele cu drone, arme inteligente, rachete, sateliți această armată de televizor? Nu știu, dar sigur ar fi tocat la austrieci mai mult decât a făcut-o armata lui Ciucă, iar acum Austria n-ar mai fi fost cu sula lui Putin în coastele României!

În ăst timp, în care politcienii noștrii, dar și alți cetățeni implicați înjură, dau la gioale austriecilor, oferă soluții de presiune, cum ar fi să-i dăm afară pe investitori din țară și să-i retragem pe zecile sau sutele de mii de români din Austria, în frumoasa noastră patrie alți români au alte preocupări, probleme, griji, bucurii.

Alt trai, altă viață!

În buricul Bucureștiului, în Piața Rosetti, zilnic aproape se întinde o coadă ca cele de pe vremuri, după blocuri. La păpică. Coada aceasta comparativ cu cea din ”Epoca de aur”, când se stătea la magazine, alimentare, în spate, poate bagă ceva și pate prind ceva, este acum la cantina comunitară.

La supa săracilor. Și este în față spre bulevard, se întinde până în stația de troleu, autobuz.

Pe bucureștenii amărâți nu-i interesează Schengen, nici analizele militare de televizor, de la televiziunile așa zis ale poporului! Nu-i interesează politica pentru că nu le ține de foame!

Pe săracii europeni ai Capitalei îi interesează să-și umple burta cu ceva de mâncare, o supă, o zeamă, un colț de pâine, dăruite din mila lui Dumnezeu sau mai bine din mila unor semeni care au o inimă mare!

Chiar și așa cu burțile goale sau pline, unii dintre ei sunt la fel de patrioți sau chiar mai mult decât ăi de sus, de se bat cu patriotismul în piept, în fața camerelor de filmat. Dar o arată fiecare în felul lui!

Realitatea actuală românească este diferită și diversă: strada este stridentă, dură adevărată, nefardată, evidentă, vizibilă comparativ cu realitatea prezentată de media, de instituții, de autorități, politicieni, conducători, bussines mani, de vedetele de carton ale zilei! De cele mai multe ori, cele două fețe ale realității sunt contradictorii, disonante, intră în conflict. Dar este extrem de interesantă și merită văzută, analizată, disecată, de cine vrea să o vadă!

Mai jos, aproape de Spitalul Colțea, un preot după straie părea rătăcit, fără busolă în mijlocul străzi, uitându-se în stânga și dreapta, împrejur, neștiind încotro să o ia! ”-Unde este Biserica Sf. Gheorghe vechi?”-întreabă un cetățean care trecea prin apropiere. ”-Încolo!” răspunde omul. ”-Sf. Gheorghe vechi!”ține să se asigurea slujitorul Domnului. ”-Vechi! E cea mai veche biserică!” îi răspunde peste umăr fără să se întoarcă, bucureșteanul.

Rătăcitul tot nu este lămurit! Face câțiva pași. Dar în direcția opusă bisericii, aflată la câteva sute de metri, mascată de o clădire albă. Îi sar în ajutor, indicându-i scurtul traseu, dar și reper vocea slujitorului din altarul bisericii, care se auzea bine.

La Biserica Sf. Gheorghe vechi este zi de mare sărbătoare și evident, îmbulzeală pe măsură. Aici au fost aduse mâna lui Moș Nicolae și Brâul Maicii Domnului, cum scrie pe un afiș, așa că mulțime de credincioși au luat cu asalt biserica, formând o coadă imensă în jurul acesteia, pentru a intra să se închine și roage la cele sfinte. Aici este liniște și pace, cum se și cuvine să fie, mai ales că sunt prezenți și oameni ai legii care veghează să nu se întâmple nimic rău.

Dacă la hrana sufletului, la biserică sunt prezenți numeroși credincioși veniți din toată țara, peste drum, în stația de tramvai, la hrana spiritului nu se înghesuie nimeni. Un bătrân anticar, care și-a aranjat frumos cărțile vechi, cărate cu un cărucior de bebeluși, pe mobilierul stradal din stație, șomează. N-are nici un mușteriu, interesat cu adevărat de cărți.

Se mai oprește din când în când câte un trecător sau călător coborât din autobuz, aruncă o privire în fugă peste cărțile îngălbenite de vreme și își vede de ale lui, fără să cumpere nimic.

Soarta anticarilor bucureșteni alungați de primărie, în urmă cu niște ani, de pe treptele Universității București pare pecetluită. Anticarii stradali sunt pe cale de dispariție, la fel ca și cărțile care într-o vreme, după 1989, se comercializau peste tot pe străzile din centrul orașului.

Pe de altă parte, sunt tot mai puțini români care mai au bucuria să citească și să întoarcă, savureze paginile unei cărți îngălbenite de vreme.

Nu știu de ce dar îmi vine în minte o amintire veche din școlile de pe vremea regimului comunist, când în fiecare clasă exista pe peretele din față un tablou cu un personaj într-o ureche, care ne îndemna: ”Învățați, învățați, învățați!”

În Bucureștiul de azi fiecare își trăiește zilele și sărbătorile de iarnă în felul lui!

De sărbători, Capitala europeană a României devine și mai pitorească!

Din ciclul mereu surprinzătoarea și fascinanta Grădină a Maicii Domnului, România, cu păsărelele ei cu tot !

Într-o dimineață, mă aflam într-un autobuz care traversa Bucureștiul de la sud la nord.

Într-una dintre stații, urcă o doamnă la vreo 50 de primăveri, îmbrăcată modest, dar fardată strident, cu o față buhăită doar ea știa probabil de ce-muncă, nesomn, băutură...

Încărcată cu două papornițe mari de supermarket, burdușite cu lucruri vechi, haine și ce o mai fi având în ele, trăgând un troler venerabil, obosit de vremuri.

Aruncă toate bagajele în mijlocul autobuzului și se așează lângă mine pe scaunul gol, cu telefonul în mâini, foșgăind cu nu știu ce. Se eliberează alt scaun în spate și o ușchește rapid acolo, unde începe să boscorodească, să blesteme, să certe, să înjure, să măscărească diverse chestii și oameni din mintea ei!

În altă stație, de la ușa din mijloc se aude o cerere de ajutor ”-Dă și mie mâna!” Un pitic, la propriu, un om pe la 40 și de ani, gras, cu o geacă de piele jerpelită în mâini, urcă greu în mașină ajutat de un tânăr și se așează pe scaunul de vis a vis de mine.

După câteva minute începe colinda de Crăciun, cu glas baritonal, frumos intonat, fără grabă și greșeli.

În timpul colindatului își scoate calm o papiotă plină de ață neagră, o învârte puțin, scoate și un ac de pe ea. Bagă rapid ață în ac, ochi și mâini sigure, nederanjat de mișcarea autobuzului în mers și începe cu atenție, tacticos să-și coasă geaca din piele!

Termină colinda cam în același timp cu reparatul hainei, primește 5 lei de la o doamnă, mulțumește frumos și începe Viflaimul, dar după primele cuvinte se oprește din colindat. Autobuzul era semigol, probabil a considerat că nu mai are șanse să mai primească ceva bani.

La următoarea stație, Budapesta, coboară brusc, cu greu din autobuz și se așează calm pe unul dintre stâlpii de beton, pe care primăria de sector îi ”sădește” cu zel de câțiva ani încoace, în locul copacilor tăiați.

În autobuz, continuă să zumzăie păsărelele din capul călătoarei cu papornițele, care-și continuă cearta cu ea știe cine!

În altă stație, pe la Colței parcă, urcă doi pensionari veseli, bine îmbrăcați cu haine decente, groase împotriva frigului.

La un moment dat, unuia dintre ei, îmbrăcat cu geacă de piele și șapcă groasă cu protecție la urechi, regulamentar așezată pe cap, îi cântă strident... cocoșul!!! Pardon, telefonul!

Pe la Romană, urcă o clasă de copii de gimnaziu, cu o tânăra doamnă în mijlocul lor. Vocile tinere și vesele, spontane aduc un pic de normalitate, acoperind vulgaritatea sonoră a călătoarei cu păsărelele la cap. Îți face plăcere să-i vezi și să-i auzi! Probabil că mergeau la Muzeul satului, Antipa sau pur și simplu în parc!

Călătoriile cu mijloacele de transport în comun sunt de durată la orele când traficul bucureștean este infernal de aglomerat, astfel că în acest timp putem avea parte de tot felul de experiențe diverse, călătorind cu lumea pestriță, colorată, mereu surprinzătoare din raiul românesc!

Așteptăm ursul, capra, plugușorul-cântate din casetofoane portabile și jucate de colindători tradiționali, veniți cu trenuri înghețate ale CFR-ului, de te miri unde, din țară, în special din sate sărace ale Moldovei!

Tradițiile colindelor de sărbători se perpetuează în ritmuri și stiluri adaptate vremurilor pe care le trăim în prezent!