Războiul pe care nu îl oprește nimeni
0Conflictul din estul Europei, războiul în care linia lată și difuză a frontului măsoară acum aproximativ 2.000 de kilometri (odată cu extinderea luptelor către nord estul Ucrainei), continuă să trăiască violent și periculos la doar câteva sute de kilometri de granița noastră.
Dacă încerci să ții pasul cu realitățile înconjurătoare și citești ceea ce ți se furnizează de către mass media sau de către rețelele sociale, descoperi, indiferent de bula informațională și ideologică în care te afli, că lumea actuală are ca obiective doar competiția sau confruntarea, iar subiectul principal al zilei, uneori singurul, este războiul, existența lui, pregătirea lui, perspectiva lui.
Orice altceva este anecdotic, suntem într-o realitate în care statele se dezvoltă ca să domine, popoarele învață, muncesc și trăiesc doar ca să încarce bateriile unor performanțe militare, economice și politice naționale care să le facă puternice în fața vecinilor, partenerilor, competitorilor, inamicilor.
Avem războaie mari, războaie concurente, războaie complementare, războaie parțial uitate și parțial reîncălzite, războaie regionale cu implicații globale, războaie interne care încearcă să iasă din corsetul granițelor, lista e lungă, oferta e pentru toate gusturile și buzunarele cu valută forte, dolari, euro sau yuani, și pentru toți cei care au idei zglobii de facere sau refacere a ordinii internaționale.
Descrierea aceasta se aplică și regiunii noastre geografice, ce este al lumii este și al nostru, nimic din ceea ce intră în trendul actualității nu ne este străin.
Iar conflictul din estul României, cum ar veni, războiul nostru în sensul asumării proximității, este unul cu caracteristici împrumutate de la mai multe categorii, la care se mai adaugă și câteva trăsături specifice:
- probabil, e cel mai hibrid dintre toate, în definitiv, conform înțelepciunii analitice convenționale, conceptul de ”război hibrid” s-a născut și dezvoltat aici;
- e primul mare conflict care aduce fața în fața ”vechea” și ”noua” ordine mondială;
- este cel care face trecerea la noile tehnologii militare, cel în care numărul dronelor luptătoare începe să-l depășească pe cel al soldaților, cel în care armatele, ca să supraviețuiască, se retrag în subteran, cel în care dacă se ia lumina internetului, nu mai rămân decât întunericul și capitularea.
Conflictul din estul Europei, războiul în care linia lată și difuză a frontului măsoară acum aproximativ 2.000 de kilometri (odată cu extinderea luptelor către nord estul Ucrainei), continuă să trăiască violent și periculos la doar câteva sute de kilometri de granița noastră, uneori doar kilometri, când e vorba de frontiera noastră de la Dunăre, uneori nici măcar atât.
În cursa pentru atenția publică, războiul din Ucraina a intrat într-o nemeritată penumbră, deși părțile fac tot ce pot ca să-l mențină relevant: nu acceptă armistiții, așa cum se întâmplă în Orientul Apropiat și de Mijloc, bombardează până nu rămâne piatră pe piatră, mențin statisticile pierderilor provocate ”protivnikului” la ștachete record, sute, mii de morți, răniți, dispăruți laolaltă.
În fiecare zi, în fiecare săptămână, an după an.
O radiografie a unui război care nu mai este vizitat de media, cel puțin nu așa cum se întâmpla odată, este, desigur, mai greu de realizat și de promovat.
Cu atât mai mult cu cât și informațiile și datele care trec de filtrul cenzurii și confidențialității militare sau de ruleta manipulatoare a mass media sunt fie mult prea explozive pentru a fi crezute, fie extrem de banale și cenușii, pentru a trezi atenția observatorilor.
Și, totuși, războiul din Ucraina continuă, uneori e de uzură, fără a trezi atenția hărților care înregistrează controlul teritoriului, alteori este vizibil deasupra infrastructurii energetice și industriale, uneori rachetele și dronele scapă de sub control și fac prăpăd peste obiective civile, în fond e democrație, trebuie să sufere cel puțin majoritatea.
Deși președintele Trump a declarat recent - un pic agasat că încă nu a putut opri acest conflict, unul din cele șapte sau opt promise, declanșat pe vremea lui ”Sleeping Joe” – că ”Ucraina, din punct de vedere militar, este învinsă. Nu ai ști asta citind știrile false”, realitatea din estul Europei pare a fi ceva mai complexă.
Așadar, încercând să nu cădem în capcana ”fake”-urilor media, să răspundem la câteva întrebări:
- ce se mai întâmplă cu vecinii noștri violenți?
- cum mai arată tabloul de front?
- mai e loc de negocieri?
- ce ofensive / contraofensive mai au loc și pe ce direcții?
- cine mai semnează aprobările pe liniile de credit ale plăților pentru funcționarea celor două armate?
- e vreun orizont de așteptare în acest război?
Scurt, câte un paragraf e de ajuns, doar nu interpretăm Iliada, chiar dacă suntem la fel de orbi și de depărtați ca atunci de cetatea asediată.
Vedere generală. Paradoxal, Ucraina pare să se comporte mai bine pe frontul de luptă decât în interior, acolo unde situația politică, economică și socială funcționează într-un echilibru fragil ca și cum ar păși pe o pânză de păianjen. Fondurile externe și declarațiile prezidențiale creează impresia de motor care merge, deși deseori funcționează doar pe baterie, de cele mai multe ori alimentat și din surse externe. La ruși, în schimb, e un pic invers, viața de zi cu zi din interior continuă de parcă nu ar fi război, iar războiul de departe se poartă de parcă Rusia ar dispune de tot timpul de pe lume și nu are nevoie să accelereze. Consecințele acestei situații sunt greu de măsurat cu instrumente de încredere, putem doar să interpretăm, desigur în cheie subiectivă, ce se afirmă în mediul analitic din cele două tabere. Altfel spus, la ucraineni majoritatea vrea mai multă pace și mai puține suferințe, la ruși majoritatea vrea mai multă decizie combatantă și încheierea perioadei de ambiguitate numită război de uzură.
Vedere către front(uri). Da, Ucraina stă ceva mai bine militar decât altădată. Pare să se fi adaptat tehnologic mai bine la provocările noului tip de război, acționează mai îndrăzneț. Probabil, nu e doar meritul Kievului, este greu să construiești drone performante când energia electrică se dă pe cartelă, iar inginerii se află pe front, este destul de dificil să alegi ținte la mii de kilometri distanță fără sprijinul unui satelit binevoitor, al unei drone aliate. Dar ne aflăm încă în logica războiului de uzură, se înaintează puțin sau deloc, dar se ucide în masă. Altfel harta arată mai bine dacă te uiți la regiunea Zaporojie, dar dacă îți fuge privirea către granița nord – estică, spre Harkov și Sumi, se observă că, încet – încet, prinde contur zona de securitate anunțată de Kremlin.
Negocierile de pace se amână pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Pentru că părțile – atât cele două, care luptă, cât și aliații și suporterii fiecăreia - s-au convins că războiul va fi lung și decis de forța armelor, diplomația a fost distribuită în rol secundar, urmând a fi apreciată și premiată la momentul potrivit. Când va sosi acesta. Deocamdată ura și pe front! Altfel, canale de comunicare există, încă se obțin acorduri punctuale, schimburi de prizonieri sau de trupuri ale soldaților decedați în timpul luptelor, poate și armistiții de scurtă durată. Negociatorii ucraineni încă mai fac drumul Washingtonului cu speranța că se va îmbuna cineva acolo, dar Kirill Dmitriev, trimisul special rus, aflat și el cu treabă peste ocean, este mai interesat de extinderea derogării acordate lunar Rusiei pentru vânzarea petrolului. Ceea ce s-a și întâmplat destul de recent. Dacă e ceva cu adevărat important și nu doar din domeniul afacerilor bilaterale, cei doi președinți nu au probleme să discute chestiunea la telefon, direct, fără intermediari. Dar Ucraina nu mai e importantă decât pentru Kremlin, aspect prezent și pe timpul celei mai recente convorbiri telefonice dintre președinții Trump și Putin, când s-a discutat mai mult despre Iran. La punctul de agendă ”cine ne încurcă în Ucraina” a fost amintit și președintele Zelenski, după care s-a trecut la discuții pe fond.
Pentru că nu se aud muzele diplomatice, armele nu au de ce să tacă, așa ar suna o aplicare pe invers a dictonului latin ”Inter arma silent musae / „La război (când se aud armele) muzele tac”. Ceea ce se aplică și în Ucraina, unde războiul continuă în același ritm monoton cu care ne-a obișnuit în ultima perioadă. Cine se uită mai atent la situație poate observa, totuși, că, dincolo de flash-urile propagandistice, cursul conflictului este implacabil și nu în favoarea Ucrainei. Înaintarea trupelor ruse spre capitala regională Zaporojie este, deocamdată, pusă în stand-by (aici sunt sutele de kilometri pătrați ”recuperați” de forțele ucrainene), dar zona tampon de securitate la granița regiunilor Sumi și Harkov, anunțată de președintele Putin cu un an de zile înainte începe să devină o realitate pe teritoriul Ucrainei. Între timp, în același ritm de melc, continuă înaintarea rusă în Donbas unde, în afara de Konstantinovka, au mai rămas sub control ucrainean doar cele două citadele industriale Sloviansk și Kramatorsk. Bombele ruse de câteva tone ”rezolvă”, pas cu pas, punctele fortificate în care grupuri de doi – trei soldați ucraineni încearcă să reziste atacurilor ruse. Satele și orașele de pe linia frontului sunt ”sistematizate” până nu se mai ridica decât praful.
Europa plătește dar și condiționează. De când a rămas singură pe frontul parteneriatului financiar cu Ucraina, tabăra compusă din Uniunea Europeană și Marea Britanie a devenit mai precaută în investiția de încredere către Kiev. Bruxelles-ul nu e pregătit să accepte că a fost împins în față de către SUA, un aliat care a devenit un cămătar fără scrupule, nici Ungaria nu mai poate fi folosită ca scuză, Budapesta reintrând în formația ordonată, așa că UE nu i-a rămas să devină brusc mult mai exigentă cu fondurile aprobate și cu traseele cheltuirii lor. Nu a pronunțat nimeni cuvântul ”corupție”, desigur, este doar vorba de o grijă sporită din partea europenilor privind modul în care vor fi cheltuiți acești bani, poate ultimii care vor călători cu bilet doar dus în direcția Nipru și care trebuie să acopere inclusiv salariile militarilor ucraineni. Ceea ce, oricum a-i da-o, nu pică bine la orgoliul național. În ce privește bugetul militar al Rusiei, cuvintele magice sunt ”prețul petrolul”, ”Iran”, ”blocadă Ormuz”, balanța e pe plus. SUA acordă derogări la sancțiuni, Uniunea Europeană ”uită” să le includă în pachetul cu numărul 20. Orice altceva poate fi sancționat, doar petrolul să curgă, prosperitatea nu e încă ecologică.
E vreun orizont de așteptare în acest război? Depinde pe cine întrebăm. În absența unei perspective a victoriei imediate, cele două părți au ca singură opțiune: continuarea luptelor. În cazul Ucrainei, clepsidra mai are nisip pentru unu – doi ani, dar Kievul speră că se pot întâmpla multe în acest interval. Rusia nu își face calcule de acest fel pentru că nu are nevoie, timpul, spațiul, în ultima perioadă chiar și petrolul și războaiele altora, sunt de partea ei.
Iar dincolo de orizont e o altă geografie, chiar mai complicată decât în Estul Europei.
***
Cam atât.
Și acum hai să schimbăm subiectul!
Se încarcă comentariile...
