Războiul din Ucraina. 500, plus sau minus
0La 500 de zile de la începutul războiului din Ucraina, președintele Zelenski a ținut să marcheze acest moment simbolic prin deplasarea pe singura insulă a Mării Negre, posesiune sovietică și ucraineană pe proces verbal, începând cu 23 mai 1948.
Răspuns corect: Insula Șerpilor.
Când trebuie să punctezi eroic faptul că războiul de apărare continuă, nu mai ai timp de sensibilități vecine minore, oricum și acestea tardive și în surdină.
***
Războiul continuă, tragedia de pe front se prelungește, tragedia din Ucraina și dramoleta de la Moscova continuă și ele.
Așa am aflat că, în aceeași perioadă, să spunem la vreo 490 de zile de la începutul invaziei Rusiei, Putin cel neînduplecat a stat la o șuetă cu trădătorul Prigojin și cei 40 de hoți care au refuzat oferta imobiliară din Belarus, dacă a fost cu adevărat vreuna.
Și nu trecuseră decât cinci zile de la marșul pe roți al incoruptibililor de la Wagner, hotărâți, la momentul respectiv, să stârpească toată corupția din jurul Pieței Roșii.
Probabil cu excepția GUM / Glavnii Universalnii Magazin, unde oricând, la vreme de pace, război, foamete, revoluție, poți găsi o icră, o măslină, o geantă Gucci pentru o nevastă de guvernator în Ținutul Altai.
La sfârșitul întâlnirii, Prigojin a pupat mâna care nu a mai dat, ca de obicei, palme, dar nici medalii, prea o făcuseră lată în acea zi haiducească de 24 iunie, în schimb el și camarazii au fost îndrumați către generalul Gherasimov pentru alte ordine de serviciu.
***
Am mai aflat că, deși nu era neapărat o noutate, în magazia de muniție a armatei ucrainene a început să bată vântul.
Asta nu ar fi fost chiar o problemă dacă nu s-ar petrece același lucru și la depozitul central, cel de unde vin livrările.
Pe rafturi nu mai erau decât proiectile cu fragmentație, un pic interzise prin alte părți, nu și în Ucraina.
Desigur, nici în Rusia, pentru că, oricum, Kremlinul nu acceptă să-i spună cineva cu ce să bombardeze pe cine are el chef să bombardeze când are chef să bombardeze pe cineva.
Mai sunt și alte câteva state cu opinie separată, numai lume bună, care au zis pas respectivului tratat semnat la Dublin, acum vreo 15 ani, de interzicere a utilizării acestui tip de muniție.
Sub presiunea conjuncturii create de ofensiva ucraineană, atât de proiectilofagă, s-a ajuns, iată!, și aici.
Numai civil să nu fii, peste vreo cinci ani, și să vrei să vizitezi locurile pe unde s-au purtat luptele din războiul deja încheiat (Doamne ajută!).
Dacă vei dori să culegi un buchet din flori sălbatice, pe care să-l așezi la monumentul eroilor, ai șanse destul de bune să afli ce se întâmplă când iarba face buuum!
Decizia privind muniția cu fragmentație a devenit publică pe la ziua 499.
***
Chiar dacă pe front nu au fost evoluții spectaculoase - cele câteva sute de morți pe zi nu se pun dacă nu se produce nicio modificare semnificativă în harta teritoriilor eliberate -, în alte părți evenimentele s-au succedat cu repeziciune.
Pe timpul vizitei în Turcia, președintele ucrainean l-a convins pe Erdogan să anuleze concediul fără limită imediată promis comandanților de la Batalionul (sau Regimentul, poate chiar Brigada...) Azov după o discuție mai veche cu tur operatorul Putin.
Aceștia s-au întors în Ucraina, probabil pentru a pune cap compas către același loc din care au plecat către sud: orașul Mariupol.
De această dată, pe invers, rușii fiind cei care se află acum baricadați în ruinele portului de la Marea Azov.
Se spune că, la Ankara, Zelenski a pledat nu numai pentru cauza Ucrainei în relație cu NATO, dar și pentru cea a Suediei.
O vorbă bună pentru un prieten în nevoie nu strică niciodată.
Era tot ziua 499.
***
În ziua 501, președintele polonez Duda a făcut unul din acele gesturi pe care liderii le fac în numele trecutului și s-a deplasat în vestul Ucrainei, la Luțk, pentru a comemora trecerea a 80 de ani de la masacrul din Volânia.
Volânia este o regiune remarcată prin trecerea dintr-o stăpânire în alta de-a lungul istoriei, aici este locul unde Stalin și-a exersat, în anii 1935-1938, pentru prima dată, politica de deportare a unei minorități etnice, cea poloneză, și tot aici, în iulie-august 1943, naționaliștii ucraineni au masacrat câteva zeci de mii de etnici polonezi.
În catedrala cu hramul lui Petru și Pavel, președintele polonez, umăr la umăr cu cel ucrainean, au purtat câte o lumânare pentru cei care au căzut jertfă, „victime inocente”, la vreme de război, deși linia de front era încă departe.
Președintele polonez a anunțat în ultimul moment vizita sa, iar la ceremonia religioasă nu se știe prea clar cine pe cine a invitat.
Presa poloneză se mai întreabă uneori de ce nu e o problemă ca, în Ucraina, străzile să fie denumite după unii din liderii naționaliști care au condus sau inspirat masacrele din 1943, de ce aceștia au chiar și statui și monumente, dar e vorba, desigur, de o abordare îngustă, niciodată prietenia tradițională polonezo-ucraineană nu a fost mai puternică.
***
500 de zile de război sunt ele însele pline de o aritmetică tragică: s-au adunat la un loc suferințele a două popoare mari, s-au împărțit gloanțe și bombe peste sate și orașe, a scăzut dramatic speranța de viață de o parte și alta a Niprului, s-au înmulțit cimitirele.
Iar speranțele naționale născute din această aritmetică nu se întâlnesc întotdeauna cu prioritățile strategice ale partenerilor.
În ziua 500, într-un interviu cu Fareed Zakaria, producătorul cunoscutului program GPS CNN, președintele american Joe Biden a afirmat că e prematură intrarea Ucrainei în NATO, Alianța trebuind, în schimb, să-i ofere o cale „rațională” pentru acest statut, cândva, în viitor.
Biden a precizat că deși politica NATO rămâne cea a porților deschise, acest lucru nu înseamnă că statele aspirante pot deveni membri ai Alianței având pe teritoriu un război în desfășurare.
Interviul a abordat și alte problematici, China, Arabia Saudită, Orientul Mijlociu, lumea fiind ceva mai largă și cu multe alte priorități pe lângă cele ale estului Europei.
***
Prioritățile Ucrainei sunt, pe lângă a obține la Vilnius, în 2023, ce nu a obținut la București, în 2008, să înregistreze și pe front succese similare celor din 2022.
Generalul Sirski a afirmat, chiar în aceste zile, că așa ceva se întâmplă, în special în direcția Bahmut, dar nu a oferit detalii.
Consilierii prezidențiali de la Kiev, foști sau actuali, sunt, însă, mai slobozi la gură și afirmă că victoria e aproape, numai Vestul trebuie să se țină de cuvânt și să dea Ucrainei tot ce e necesar pentru ca acest lucru să se întâmple.
Acest lucru chiar are loc:
- Franța promite varianta pariziană, SCALP-EG, a rachetei Storm Shadow (după cum se știe, sistemul e o coproducție între companiile Matra - franțuzească și British Aerospace – ușor de identificat apartenența);
- Turcia va construi în Ucraina o fabrică de drone;
- Germania oferă un pachet în valoare de 770 milioane dolari, inclusiv sisteme Patriot (2 lansatoare), 24 de tancuri Leopard, 40 de vehicule blindate pentru infanterie Marder, 20.000 proiectile de artilerie;
- SUA a anunțat deja un sprijin în valoare de 800 milioane dolari (100.000 proiectile de artilerie cu fragmentație, 32 vehicule blindate Bradley, 31 obuziere, rachete Patriot și HIMARS, proiectile de artilerie de 155 mm...);
- și lista continuă, inclusiv cu oferta României de antrenament pentru piloții ucraineni care vor fi pregătiți pentru eventualitatea unui transfer american de avioane F-16.
Partenerii occidentali ai Ucrainei sunt pregătiți să transfere Kievului tot ceea ce înseamnă echipamente, muniție, explozivi, gloanțe, antrenament și combustibil.
Desigur și bani, sprijin economic, împrumuturi pe termen lung în condiții avantajoase, sprijin politic.
Doar sângele trebuie să fie ucrainean.
Iar acesta va continua să fie risipit și după ziua cu numărul 500.
Se încarcă comentariile...
