Răzătoare de noroi Art Deco

Arhitectura istorica înseamna nu numai clădiri de epoca somptuoase, ci şi cele mai mici detalii ale acestora mergând pâna la forma şi stilul clanţelor, jardinierelor sau chiar tipul cuielor folosite la lemnărie. Răzătoarele de noroi sunt un asemenea element arhitectural ce merită considerare, prin contribuţia ce o aduc esteticii de ansamblu, deşi aparent sunt obiecte cu scop practic imediat, fixate prozaic pe latura uşii de intrare.

Ideea acestui articol a venit după ce am publicat un scurt post despre o răzătoare de noroi din perioada La Belle Époque de la Catedrala Ortodoxă din Sibiu, ce a atras un neaşteptat grad de interes din partea cititorilor. Printre cei ce au făcut remarci a fost şi Robin Grow, Preşedintele Societăţii de Art Deco şi  Modernism a Australiei, un cititor al versiunii în limba engleză a blogului meu, şi care natural m-a întrebat dacă am printre descoperirile în Romania, şi o răzătoare de noroi Art Deco. Am răspuns că într-adevăr am găsit una în Bucureşti, pe care doresc acum să v-o arăt în toata gloria sa, în următoarele fotografii.

Ineditul artefact aparţine Vilei Miclescu, una dintre cele mai elegante clădiri ale Bucureştiului perioadei Art Deco şi Modernistă, proiectată de arhitectul Horia Creangă şi construită în 1930, un edificiu de pe traseul turului arhitectural Case de Epocă din zona istorică Dorobanţi a capitalei.

Răzătoare de noroi Art Deco, Vila Miclescu, arh. Horia Creangă, 1930, Bucureşti. FOTO Valentin Mandache

Răzătoarea de noroi conţine regula de trei, inspirată din mitologia antică egipteană, tipică stilului Art Deco, văzută în cele trei lame ale sale, fiind în ton cu barele orizontale grupate în trei de pe feroneria uşii.

Vila Miclescu, arh. Horia Creangă, 1930,  zona Dorobanţi, Bucureşti. FOTO Valentin Mandache

Vila este în cea mai mare parte un design Modernist interbelic, pentru care Horia Creangă este atât de renumit, cu unele elemente Art Deco, cum sunt casa scărilor, uşa, gardul şi răzătoarea de noroi.

Vila Miclescu, imagine din volumul "Gli elementi dell' architettura Funzionale" de A. Sartoris, Milano 1932 (prin curtoazia domnului Milan Poznanovic, Belgrad)

Aspectul şi valoarea estetica a structurii poate fi doar întrezărită în zilele noastre din cauza starii precare de întreţinere a clădirii, vegetaţiei nemanichiurate, înghesuită de cladiri şi componente stradale apărute în ultimile opt decade. Magnificenţa acesteia poate fi întrucâtva realizată daca examinam imagini vechi, cum e fotografia de mai sus apărută într-un album de arhitectură moderna, publicat în Italia, la puţin timp după construcţia vilei. Se pot observa liniile şi volumul acesteia, armonia dintre diversele ei sectoare, proporţiile plăcute ochiului ale elementelor componente, de la ferestre, gard, uşa, scări.

Casa este acum într-o stare critică, cu toate că e pe lista monumentelor istorice, o situaţie obişnuită în Bucureştul post-comunist. Se pot observa efectele neglijenţei chiar şi pe această răzătoare de noroi, care este un vestigiu arhitectural atât de rar: fotografia de pe frontispiciul articolului, care am făcut-o acum un an şi jumătate, o prezintă cu două "urechi", ochiurile de la capete, pe când ultima imagine, făcută acum câteva săptămâni, arată că una dintre "urechi" lipseşte. Aceasta vă dă o idee cât de rapid dispare identitatea arhitecturală a oraşului.

Am aflat între timp ca Societatea de Art Deco şi Modernism a Australiei va publica articolul de faţă în revista lor The Spirit of Progress. Sper ca entuziasmul de la antipozi pentru acest element arhitectural mai puţin obişnuit din Bucureşti, să fie la fel de intens şi pe meleagurile lui natale.

Articol publicat iniţial pe blogul Case de Epocă, iar în limba engleză pe blogul Historic Houses of Romania.