Putin nu poate învinge armata ucraineană şi distruge milioane de ucraineni. Comunitatea internaţională asistă neputincioasă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum spuneam şi în alt articol, fiind neputincios în faţa armatei Ucrainei, Putin a trecut la distrugerea infrastructurii critice, de supravieţuire, a milioane de ucraineni. Îi lasă în pragul iernii fără instalaţiile de căldură şi curent electric. Preşedintele Zelenski a declarat că 30% dintre instalaţiile electrice ale Ucrainei au fost distruse de dronele şi rachetele armatei ruse.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Recent, ruşii au lovit centrala pe cărbune din Burștin, în regiunea Ivano-Frankivsk, care furnizează energie electrică pentru trei regiuni vestice și pentru cinci milioane de consumatori. Ucraina a sistat exporturile de energie şi a cerut reducerea drastică a consumului intern.

Rușii au ocupat centrala electro-nucleară de la Zaporojie, care asigura curentul electric pentru o mare parte a Ucrainei, iar acum o țin închisă.

În ritmul acesta, Rusia poate scoate din funcţie până la venirea iernii majoritatea centralelor termice şi electrice din întreaga Ucraina. Armata ucraineană nu are resurse de apărare antiaeriană suficiente,  care să stăvilească atacurile Rusiei de acest tip.

Nouă strategie militară a Rusiei

Mai nou, noul şef al armatei ruse de invazie, Serghei Surovikin, (generalul Armaghedon), un individ extrem de nemilos, cu dispreţ faţă de viaţa umană, a declarat că preferă să apere vieţile soldaţilor ruşi, şi să treacă la distrugerea infrastructurii critice, de supravieţuire, a poporului ucrainian.

Am auzit de la oficiali şi propagandişti ruşi şi declaraţii conform cărora populația ucraineană şi Ucraina trebuie şterse de pe faţa pământului, pentru ca actualul teritoriu al Ucrainei este pământ rusesc.

Tot în această direcţie de gândire merg şi deportările de sute de mii de ucraineni în Rusia, pentru a şubrezi fibra poporului ucrainian.

Şi Rusia nu a trecut încă la folosirea armelor nucleare tactice, sau la alte categorii de rachete mai puternice şi mai eficace.

Cum spuneam şi în precedentul articol, Rusia va trece la bombardarea clădirilor instituţiilor fundamentale, centrale şi locale, ale Ucrainei: ministere, parlamentul, preşedinţia, centrele administraţiilor regionale, centrele  de comandă ale armatei, poliţiei, şi altele. 

Joe Biden are aceeaşi poziţie când declară:

„Se pare că singurul instrument pe care îl are la dispoziție (Putin) este să se poarte brutal cu cetățenii ucraineni, pentru a încerca să-i intimideze și să capituleze”.

Ce face Occidentul, asistă impasibil la distrugerea Ucrainei?

Strategia lui Putin e următoarea: nu ne atingem de ţările din NATO, să nu le provocăm, în schimb distrugem poporul ucrainian care are doar sprijinul logistic militar al occidentului, insuficient pentru a apăra poporul ucrainean. Până acum această strategie funcţionează. Poporul ucrainian este distrus sistematic, iar NATO şi occidentul nu reacţionează de frica unui război nuclear.

Dar poate asista lumea liberă, comunitatea internaţională, la acest genocid, la această distrugere în masă a unui popor, fără să reacţioneze?

Toate sancţiunile impuse Rusiei, inclusiv reducere importului de hidrocarburi nu au succesul scontat pe termen scurt şi mediu. Rusia merge mai departe cu distrugerea Ucrainei, iar când poporul ucrainian va ceda, de frig, de foame, de pierderea locuinţelor, de destrămarea familiilor ucrainene, după lichidarea actualilor conducători ai Ucrainei, atunci va instala la Kiev o conducere obedientă de genul Lukașenko din Belarus.

Poate accepta occidentul un astfel de deznodământ?

Este drept că Putin nu ascultă acum decât de vocea armelor. Altă logică nu are. Este riscant pentru occident să provoace militar Rusia, dar care este preţul acestei acceptări a unei situaţii imposibile?

Preţul este că Rusia va continua aceeaşi politică militară faţă de Republică Moldova, Georgia, alte ţări din Asia Centrală care nu sunt ţări NATO.

Dacă Rusia va avea câştig în acţiunea de distrugere a poporului ucrainian, alte ţări mari, India, China, i se vor alia, pentru că demonstrează că e mai puternică decât NATO şi comunitatea internaţională. Este acceptabil de plătit un astfel de preţ?

Întrebarea, la care noi, comentatorii de rând, nu avem un răspuns, este cât de riscant este ca NATO să paralizeze în câteva ore centrii nervoşi, de comandă, de telecomunicaţii, depozitele de armament, inclusiv nuclear, ale Rusiei.

Există un risc, care trebuie comparat cu riscul ca Rusia să reuşească să distrugă poporul ucrainian şi să-şi continue această politică cu alte popoare.  Nu este acesta un risc  mai mare decât riscul unei confruntări militari, în care NATO are clar superioritatea de efective, echipamente şi mijloace militare? Şi economic, occidentul are o superioritate clară asupra Rusiei.

Încă odată. Sancţiunile economice şi excluderea Rusiei din comunitatea internaţională au efecte pe termen mediu şi lung. Distrugerea poporului ucrainean de către Rusia se poate face în termen scurt, şi nu poate fi contracarată decât cu o intervenţie militară imediată a NATO.

Ce este de ales?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite